Una din măsurile eficiente de luptă cu epidemia, principiul testare masivă-izolare-ruperea lanțului de transmitere, se aplică în cele mai multe din țările lumii.
Ex-ministra Sănătății, Ala Nemerenco, susține că numărul cazurilor de Covid-19 vor crește în țară cu cât vom fi mai aproape de alegerile prezidențiale, deoarece nu se luptă pentru oprirea răspândirii virusului.
,,Nu vă agitați prea tare. Vor fi și 1000, apoi și 1500. Cu cât mai aproape de alegeri, cu atât mai mult. La 1 noiembrie – un fel de Hîncesti la scară națională.
Cei cu buteliile de gaz sau alte daruri primite/plătite vor ieși la vot, căci ei nu prea au cum crede în nimic altceva decât rublă/leu/euro și 5G, cei care vor vedea сводка de pe front cu 1600 cazuri ar putea zice – da mai duceți-vă naibii, nu mă duc nicăieri.
Nu se face absolut nimic pentru a opri câtuși de puțin răspândirea virusului. Ni-mic. Întrebarea e – de ce s-ar face dacă și așa nu e rău? Viața merge înainte. Care moare, moare, care nu – nu.
Acu infecția chiar poate fi agățată ușor. Unde vrei și unde nu crezi că…”, a scris medicul Ala Nemerenco, pe o rețea de socializare.