Alertă la Londra. Avion oprit la sol, după ce un bărbat a răpit un copil

Un avion cu români, care se pregătea de decolare de pe aeroportul londonez Heathrow, a fost blocat în ultimul moment de poliție, care a primit o sesizare cu privire la o tentativă de răpire a unui minor.

Acțiunea în forță s-a declanșat după ce mama unei fetițe românce a anunțat că fiica ei ar fi fost răpită de un bărbat, probabil tatăl, potrivit stiridiaspora.ro, care citează presa britanică.

Agenții au scos din aeronavă o fetiță de patru ani și l-au arestat pe bărbatul de 32 de ani care o însoțea. 

„Când a venit plângerea, găsirea lor a fost o cursă contracronometru”, a declarat unul dintre polițiști. Anchetatorii au folosit toate tehnicile pentru a detecta informațiile despre bărbat și fetiță: camere plasate pe drumuri și capabile să recunoască numerele de înmatriculare ale autoturismului.

Ca în filme, oamenii legii au ajuns pe aeroport cu câteva minute înainte ca aeronava să decoleze spre România. Bărbatul, ale cărui detalii personale și gradul de rudenie cu copilul nu au fost dezvăluite, a fost audiat și eliberat pe cauțiune. Fetița a fost înapoiată mamei, potrivit independent.co.uk.

Orașul Moscova, îngropat în nămeţi
Articolul anterior
Viața de coșmar pe care Bianca Drăgușanu a avut-o cu Alex Bodi. A dat toate cărțile pe față
Articolul următor
Alte articole interesante