Andra a vorbit despre cel de-al treilea copil

Andra se declară o femeie împlinită atât pe plan personal, cât și profesional. Artista din România este căsătorită cu prezentatorul TV Cătălin Măruță de 10 ani și au doi copii, David în vârstă de 7 ani și Eva, în vârstă de 3 ani. De ceva timp se zvonește că artista ar fi însărcinată. Ei bine, Andra a decis să dezvăluie cum stau lucrurile în familia sa. Și iată ce spune despre al treilea copil!

separator

Andra a mărturisit că nu este însărcinată, în ciuda zvonurilor care s-au răspândit cu repeziciune și i-au bucurat pe fanii artistei.

Vedeta spune își doreste o familie mare, pentru că ea mai are încă trei frați, și toți se înțeleg de minune, însă, deocamdată, nu e încă momentul pentru a deveni mămică din nou.

„Cred că lumea s-ar bucura, mai ales pentru că noi am spus mereu că ne dorim mulți copii și atunci se și așteaptă la vestea asta. Numai că nu e încă momentul, sunt implicată în multe proiecte și Eva e încă mică. Vreau să mă bucur de primii ani ai fiecăruia dintre copii, să nu vină bebe și să ratez multe etape din primii ani ai Evei. Și pe David l-am putut vedea învățând să meargă, să vorbească, să faca tot felul de lucruri.

Ațadar, mai așteptăm să mai crească Eva un pic până să ne gândim serios la al treilea copil”, a mărturist Andra într-un interviu pentru revista Viva.

Descoperire macabră la Cahul. Trupul unui bărbat a fost găsit împușcat în cap

Trupul unui bărbat a fost descoperit la periferia orașului Cahul. Polițiștii sunt la fața locului. Potrivit surselor, ar fi vorba despre un bărbat de circa 40 de ani, găsit împușcat în regiunea capului.

Sursele PulsMedia.MD, apropiate anchetei, au decalrat ar fi vorba despre un bărbat în vârstă de 47 de ani, domiciliat în municipiul Chișinău. Medicul-legist venit la fața locului nu a depistat semne de moarte violentă pe suprafața cadavrului, în afară de plaga din regiunea capului provocată prin împușcare cu un pistol de model Baikal, ce se afla lângă cadavru.

Se presupune că este vorba despre un caz de suicid, iar victima nu ar fi lăsat niciun bilețel de adio. Sursele noastre mai menționează că acesta avea la el actele de identitate, iar în prezent se efectuează măsuri pentru identificarea rudelor, dar și a motivului care l-a făcut pe acesta să recurgă la acest gest disperat.

Salvatorii avertizează cetățenii despre riscul incendierii vegetației uscate

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență avertizează cetățenii despre riscul incendierii vegetației uscate, care poate favoriza izbucnirea incendiilor de proporții, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În acest sens, oamenii sunt îndemnați să evite aprinderea vegetației uscate, a stufărișului, dar și a gunoiului menajer. Mai mult, persoanele sunt rugate să nu utilizeze focul deschis în procesul de igienizare a gospodăriilor, aceste acțiuni au un efect nociv asupra mediului înconjurător și pot genera incendii necontrolate.

Pompierii avertizează că, în condiții de temperaturi pozitive, de vânt și umiditate redusă, focarele de ardere se răspândesc cu repeziciune pe arii extinse, fiind un pericol pentru terenurile agricole și sectorul locativ.

De asemenea, cetățenii sunt îndemnați să nu arunce chibrituri, țigări sau alte obiecte aprinse pe suprafețe de iarbă uscată, în preajma spațiilor forestiere și a terenurilor agricole, pentru a preveni răspândirea incendiilor.

Salvatorii atenționează repetat cetățenii, că aprinderea vegetației uscate în terenuri deschise, a gunoiului și a deșeurilor menajere în propriile gospodării este sancționată administrativ.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență reamintește că conform Codului Contravențional, Articolul 115 aliniatul 3 „Arderea în câmp deschis a resturilor vegetale de orice proveniență”, se sancționează cu amendă de la 200 la 300 de unități convenționale aplicată persoanei fizice sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 40 la 60 de ore.

Pompierii mizează pe responsabilitatea cetățenilor, care sunt îndemnați să nu provoace incendiile de vegetație, care ne pot afecta viața și sănătatea.

Şoferul unui microbuz de rută din Căușeni a primit amendă pentru că a pornit mai devreme din autogară

S-a ales cu amendă și el și antreprenoul pentru că s-a pornit din gara auto mai devreme cu 30 de minute pentru că microbuzul pe care îl conducea umplut cu pasageri. Șoferii micobuzelor de rută din raionul Căușeni în culmea disperării. Prețul carburanților crește de la o zi la alta, iar Poliția și ANTA îi amendează cu și fără motiv, scrie studio-l.online.

Șoferii care circulă zilnic pe rutele din raion spun că în ultimii ani numărul călătorilor a scăzut semnificativ, iar cei care au mai rămnas să lucreze în sistem sunt pensionarii.Ultima dată tariful pentru tichetul de călătorie a crescut acum doi ani, iar prețurile la carburanți și piese de schimb au crescut de câteva ori.O altă problemă pe care o invocă transportatorii ar fi rutele din raionul vecin care ajung în autogara Căușeni cu câteva minute înainte de a de porni microbuzul Căușeni.

Șoferii care circulă zilnic pe rutele din raion spun că în ultimii ani numărul călătorilor a scăzut semnificativ, iar cei care au mai rămnas să lucreze în sistem sunt pensionarii. Ultima data tariful pentru tichetul de călătorie a crescut acum doi ani, iar prețurile la carburanți și piese de schimb au crescut de câteva ori.

O altă problemă pe care o invocă transportatorii ar fi rutele din raionul vecin care ajung în autogara Căușeni cu câteva minute înainte de a de porni microbuzul Căușeni, iar o parte din pasageri merg acolo.

Melania Trump a transformat Casa Albă într-o poveste de Crăciun! Iată cum a decorat-o
Articolul anterior
Vedeta de-acasă care se poate lăuda cu cel mai flexibil corp. Video senzațional!
Articolul următor
Close menu