Violența domestică se întâmplă atunci când un membru al familiei urmărește să controleze un membru al familiei prin frică și teroare. Andreea Mantea face parte din categoria femeilor care au fost supuse la violență domestică.
Vedeta s-a decis să vorbească despre un episod extrem de dificil din viața ei. Cristi Mitrea a vorbit foarte urât despre ea, acesta fiind motivul pentru care prezentatoare își dorește să lămurească ce s-a întâmplat de fapt. Bruneta a dezvăluit că fostul său partener a agresat-o într-un mod brutal, neținând cont de faptul că avea un copil în pântece.
„A venit timpul să vă fac o confesiune. Este despre mine și despre copilul meu. M-am ferit să vorbesc public despre povestea dintre mine și tatăl copilului meu pentru că mi-a fost mult prea greu și prea rușine să îmi expun public toată suferința prin care am trecut.
Mi-a fost prea rușine ca acest copil să vadă sau să citească despre tot ce mi-a făcut tatăl lui. Am vrut să îl protejez pe David și să nu ii stric imaginea despre părintele lui. Am vrut să nu știe câte bătăi am îndurat, chiar și cu el în pântec.
Am decis cu tot sufletul ca acest copil să aibă o linie în dreptul numelui tatălui, pe certificatul de naștere, pentru ca el să se nască sănătos și să crească armonios, departe de tot calvarul de care fugisem.
Mă văd nevoită să fac această declarație publică pentru că nu îmi vine să cred că își permite să vorbească atât de ieftin și golănesc despre mama copilului lui, dar și despre copilul lui. Nu înțeleg de ce aruncă în mine cu noroi, punând la îndoială faptul că acest copil este al lui’, a declarat Andreea Mantea, potrivit Wowbiz.
Vedeta a mai dezvăluit faptul că relația dintre fiul ei și tatăl său nu este deloc așa cum declară el. De-a lungul timpului, au avut loc mai multe întâmplări nefericite, astfel că băiețelul nu își dorește să stea în preajma părintelui său.
„A spus că el și David au o relație magnifică. Realitatea este alta. Nu a avut răbdare niciodată cu el, în așa fel încât să își construiască o relație tată-fiu. Iar acum este prea târziu deja. Copilul nu îl mai vrea. Acum David este liniștit. A trecut peste multe întâmplări și dezamăgiri cu bine.
A crescut cât de cât și percepe altfel lucrurile. A înțeles atât cât trebuia să înțeleagă la vârsta lui. Este bucuros că nu mai e nevoit să simtă teama de a merge la tatăl lui, iar eu sunt fericită că puiul meu nu va mai fi lovit’, a mai declarat prezentatoarea TV.