Ministru Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, dă asigurări că decizia Rusiei de a accepta plata pentru livrările de gaze în ruble nu se referă la Republica Moldova, respectiv țara noastră nu va fi afectată de această decizie.
„Am văzut și noi această declarație, din declarație am înțeles că nu se referă la Republica Moldova. Istoric vorbind. contractele semnate între Moldovagaz și Gazprom au prevăzut mereu plăți în dolari și ruble rusești…Din ceea ce am văzut nu va afecta relația contractuală între Moldovagaz și Gazprom”, a declarat Spînu, conform tv8.md.
Totodată, acesta a precizat că în contractul semnat este specificat faptul că Moldovagaz achită plata pentru gazele naturale în valuta pe care o are.
„Conform contractului semnat, Moldovagaz achită în dolari, euro sau ruble. Contractul prevede mai multe opțiuni”, a conchis vicepremierul.
Putin a anunțat că Rusia va refuza să accepte plata pentru livrările de gaze în dolari sau euro și va trece la plăți în ruble. Cu toate acestea, președintele a menționat că Rusia va continua să furnizeze gaze altor state în conformitate cu volumele și prețurile stipulate în contractele încheiate anterior
„Am decis să implementez cât mai curând un set de măsuri de transfer de plăți – să începem cu asta – pentru gazele noastre naturale furnizate așa-ziselor țări neprietenoase, să fie plătite în ruble rusești, cât mai curând posibil”, a spus el.