În contextul multiplelor acuzații, lansate cu referire la deciziile luate în domeniul energetic, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, nu exclude că s-ar putea trezi cu procurorii la ușă. Totuși, demnitarul declară că nu are de ce se teme, fiind convins de corectitudinea deciziilor luate și a politicilor promovate. Potrivit lui, criza energetică a fost eficient gestionată.
Solicitat să spună dacă se așteaptă să fie vizitat de procurori, ministrul Andrei Spînu a declarat că nu exclude.
„Nu exclud nimic, dar nu am de ce să mă tem. În tot ce am făcut am fost corect. Eu știu ce am făcut, care au fost deciziile luate, și nu am de ce să îmi fac griji”, a declarat ministrul în platoul emisiunii „Puterea a patra” de la N4, potrivit www.deschide.md.
În context Andrei Spînu a reiterat că l-a atacat în judecată pe primarul general al capitalei, solicitându-i dezmințirea informației.
„Am anunțat atunci, când a făcut anumite declaarții la un post de televiziune despre așa-numitele scheme din domeniul energetic „MoldovaGaz”, „Gazprom”. Dacă deține probe, documente, i-am spus să le arate întregii societăți. Am cerut despăgubiri un leu și să măture Primăria timp de un an, să facă ordine”, a spus ministrul.
Ministrul Infrastructurii a opinat că contractul semnat cu Gazprom de precedenta guvernare nu avea să ofere soluții de prețuri mici la gazele naturale.
„Chiar dacă se păstra contractul semnat de fosta guvernare, aveam oricum un preț foarte mare la gazele naturale”, a subliniat Andrei Spînu.
Solicitat să vorbească dacă ar exista disensiuni în interiorul partidului aflat la guvernare – Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), Spînu a spus că PAS este unit „la fel ca și guvernarea” și că la ședința nocturnă de la Președinție și nici la altele nu s-a discutat despre schimbarea actualului guvern.