Anișoara Loghin, revelion alături de fiul și soțul ei în Grecia!

Anișoara Loghin se bucură de o vacanță de vis, în Grecia. Prezentatoarea și-a luat o pauză de la TV pentru a petrece alături de soțul ei, fotbalistul Radu Gînsari, și fiul acestora, Raul, în vârstă de 9 luni.

În luna august, mijlocașul moldovean și-a continuat cariera de fotbalist la noul său club FC Xanthi, din orașul Xanthi Grecia, ce evoluează în al doilea eșalon valoric al țării.

Dacă de cele multe ori vine fotbalistul în Moldova, de data aceasta prezentatoarea și fiul ei au mers în vizită la el. Cei trei au făcut lungi plimbări în spațiul mediteraneean, care i-a răsfațat cu temperaturi generoase și priveliști deosebite, iar câteva imagini au apărut în poveștile de Instagram ale celor două vedete.

Pe 15 martie 2021, Anișoara Loghin și Radu Gînsari au devenit părinți pentru prima dată.

Poliția Republicii Moldova este sărbătorită astăzi

Poliția Repubblicii Moldova este sărbătorită astăzi. Cu această ocazie, polițiștii din toată țara au fost felicitați printr-un mesaj special, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

”Ne exprimăm respectul și recunoștința față de profesionalismul, curajul și devotamentul pe care îl demonstrați zi de zi. Fiecare dintre voi contribuie la siguranța cetățenilor, la respectarea legii și la consolidarea încrederii în instituția noastră. Vă mulțumim pentru eforturile neobosite și sacrificiile făcute în numele comunității! Vă dorim sănătate, misiuni cu succes şi susținerea permanentǎ a celor dragi.

La mulți ani, colegi! ”, se arată în mesajul public al Poliției Republicii Moldova.

Astăzi, miercuri, 18 decembrie, polițiștii vor participa la evenimentele dedicate Zilei Poliției Republicii Moldova.

Fuego a postat o poză cu mama sa și i-a transmis un mesaj emoționant de ziua ei

Fuego, pe numele lui real Paul Surugiu, a făcut public un mesaj emoționant dedicat mamei lui, care și-a sărbătorit ieri ziua de naștere. „O iubesc nespus!”, i-a transmis el public, scrie profm.ro.

La 48 de ani, Fuego nu se teme să-și exprime public sentimentele pentru mama lui, iar mesajul postat pe rețelele sociale a impresionat oameni din toată țara.

Azi este ziua mamei mele! E sărbătoare în sufletul și în amintirile mele! Mama este liniștea și inocența mea, e cea care a luptat să fiu ce sunt azi, este căldura, forță, simțire și sens pentru mine! Îi doresc sănătate și bucurii multe și o vreau cat mai mult lângă mine! E un om haios și chiar dacă ne mai certăm noi din când în când, după cum e firesc, avem acea legătură de nezdruncinat.

Pentru mama, eu am fost scop al vieții, lumină și a dat TOTUL ca să mă aducă pe treapta visului, indiferent de sacrificii! Și au fost multe sacrificii la mijloc! O iubesc nespus și îi mulțumesc pentru ca sunt și este, pentru puterea ei, pentru ambiție și pentru ca e acolo, mereu, cu glasul și grija ei, transformate într-un obicei fără de care nici eu, nici ea, nu putem trăi! La mulți ani, MAMA! Te iubesc!”, a scris el în dreptul unei fotografii în care apare lângă brad, alături de mama lui.

Să-ți trăiască mama, să fie sănătoasă și să vă bucurați ani mulți unul de celălalt!”, „Mulți ani cu sănătate și bucurii multe pentru mama ta!”, „Ce tânără e mama ta. Să rămână așa, sănătoasă, plină de energie și vitalitate”, au fost câteva dintre mesajele lăsate de prietenii virtuali.

Un preot a făcut zeci de copii să plângă, după ce le-a spus că Moș Crăciun nu există

Un preot din Marea Britanie a făcut zeci de copii să plângă, după ce le-a spus că Moș Crăciun nu e real și că toate cadourile vin, de fapt, de la părinți. S-a întâmplat la o şcoală primară din Hampshire, iar părinții sunt furioși, scrie digi24.ro.

Pastorul Paul Chamberlain a mers la şcoala Lee-on-the-Solent îm această săptămână pentru a le vorbi copiilor despre naşterea lui Iisus, însă domeniul de aplicare al discursului său s-a extins. El le-a spus elevilor cu vârste cuprinse între 10 şi 11 ani că Moş Crăciun nu este real, ceea ce i-a făcut pe copii să plângă. El a mai spus că părinţii lor le-au cumpărat cadourile şi au mâncat biscuiţii lăsaţi pentru Moş Crăciun. „Înţelegem că vicarul de la St Faith, Lee-on-the-Solent, reverendul Paul Chamberlain, conducea o lecţie de educaţie religioasă pentru copiii de 10 şi 11 ani de la şcoala gimnazială Lee-on-Solent. După ce a vorbit despre povestea Naşterii Domnului din Biblie, el a făcut unele comentarii cu privire la existenţa lui Moş Crăciun. Paul a acceptat că aceasta a fost o eroare de judecată şi că nu ar fi trebuit să facă acest lucru. El a prezentat scuze fără rezerve şcolii, părinţilor şi copiilor, iar directorul a scris imediat tuturor părinţilor pentru a le explica acest lucru. Şcoala şi dioceza au lucrat împreună pentru a rezolva această problemă, iar directorul a scris acum părinţilor a doua oară, trimiţându-le scuzele lui Paul”, a declarat un purtător de cuvânt al Diocezei de Portsmouth.

46 de milioane de bebeluși de sex feminin, avortați forțat în India, în ultimii 50 de ani
Articolul anterior
Doina Danielean a anunțat sexul bebelușului
Articolul următor