Circa 20 de antreprenori din R. Moldova au participat, în perioada 19-21 mai 2023, la Expoziția „Republica Moldova Prezintă”, organizată la Cluj- Napoca, România, în cadrul evenimentului „Zilele Clujului”, scrie ziarulnational.md.
Din anul 2016, Camera de Comerț și Industrie (CCI) a R. Moldova organizează, tradițional, participarea companiilor autohtone în cadrul Expoziției „Republica Moldova Prezintă” în România. „Am fost la Iași, Brașov, Baia- Mare, Ploiești, iar anul acesta, în premieră, am ajuns și la Cluj-Napoca. Pentru noi ca organizatori, dar și pentru antreprenorii autohtoni, este o mare bucurie și mândrie, pentru că suntem așteptați cu ardoare, de fiecare dată în România. Produsele noastre au valoare, sunt calitative, competitive și merită să fie cunoscute în cât mai multe regiuni din România. Mulțumesc partenerilor pentru suport, și desigur, participanților care ne reprezintă țara cu mândrie”, a declarat președintele CCI, Sergiu Harea.
Potrivit șefei Secției Evenimente de Afaceri, Târguri și Expoziții din cadrul CCI, Vioricăi Cazacu, evenimentul a fost un prilej în plus de a demonstra cât sunt de bune produsele noastre și merită promovate. „Sunt mândră de producătorii autohtoni, care cu multă dăruire și curaj și-au promovat produsele, aici, în România”.
Cazacu a mai menționat că standurile companiilor moldovenești au fost vizitate de un număr impresionant de români, care au apreciat fiecare produs moldovenesc.
Livia Titica, reprezentanta unui brand autohton, a menționat că atmosfera la Cluj-Napoca a fost una foarte frumoasă, întrucât oamenii au vizitat standurile moldovenești până târziu și au făcut cunoștință cu produsele noastre.
Participanții expoziției au fost susținuți și de un grup de moldoveni stabiliți la Cluj-Napoca, care au așteptat cu nerăbdare să revadă produsele îndrăgite.
„Suntem o mică, dar inimoasă părticică din comunitatea basarabenilor stabiliți în Cluj, și susținem parcursul european al țării noastre, susținem din tot sufletul producătorii noștri”, a spus un vizitator al expoziției.
Ediția din acest an a fost organizată de Camera de Comerț și Industrie a R. Moldova, cu suportul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, Ambasadei R. Moldova în România, Primăriei Cluj-Napoca, Consiliului local Cluj-Napoca și Asociației Meșteșugarilor Cluj-Napoca.