Aproximativ 200.000 de oameni au participat la mitingul-concert organizat la ordinul lui Vladimir Putin pe stadionul naţional al Rusiei, Luzhniki. Printre spectatori au fost şi câteva apariţii controversate.
Izolat de Occident din cauza coşmarului provocat în Ucraina, Vladimir Putin a dat ordin să fie organizat un concert grandios pe stadionul Luzhniki, unde s-a jucat finala Cupei Mondiale din 2018.
Prin acest eveniment, preşedintele Rusiei a vrut să aniverseze 8 ani de la anexarea Crimeei, dar şi să transmită un mesaj cum că este susţinut de poporul rus în războiul pe care l-a provocat în Ucraina.
Potrivit autorităţilor de la Moscova, la concertul de pe stadionul Luzhniki au participat nu mai puţin de 200.000 de oameni: 95.000 în interiorul arenei şi peste 100.000 în jurul stadionului.
Stadionul a fost populat de ruşi din diverse categorii, care au afişat steaguri, mesaje de susţinere şi au intonat imnul URSS-ului.
Îmbrăcat cu o geacă de 12.000 de euro, Vladimir Putin a ţinut şi el un discurs, care a fost transmis de 19 televiziuni din Rusia, dar care a fost întrerupt brusc la TV. Organizatorii susţin că din cauza unor probleme tehnice.
La acest eveniment au fost însă şi câteva apariţii controversate. Mai mulţi sportivi de elită ai Rusiei au acceptat să participe la mitingul de pe Luzhniki, semn că-l susţin pe Vladimir Putin.
Ce sportivi ruşi au participat la concertul de pe stadionul Luzhniki.
- Alexander Bolshunov – 3 medalii aur la Jocurile Olimpice de Iarnă, la schi fond.
- Evgeny Rylov – două de aur, una de argint la Jocurile Olimpice Tokyo 2020, la înot.
- Dina şi Arina Averina – campioane mondiale la gimnastică ritmică.
- Victoria Listunova – campioană olimpică la gimnastică, la Jocurile Olimpice Tokyo 2020, pe echipe.
- Evgenia Tarasova şi Vladimir Morozov – medalie de bronz la patinaj artistic, la Jocurile Olimpice de la Beijing 2022.
- Victoria Sinitsina (foto principal) si Nikita Katsalapov – campioni olimpici la patinaj artistic, Jocurile Olimpice Beijing 2022, proba pe echipe.
Prezenţa acestor sportivi la concertul organizat la ordinul lui Vladimir Putin este cât se poate de controversată.
Rusia a fost exclusă din toate competiţiile sportive internaţionale, inclusiv la fotbal, însă autorităţile de la Kremlin, dar şi voci din Occident au susţinut că politica n-ar trebui să aibă legătură cu sportul şi vă este o măsură nedreaptă.
Pe de altă parte, ucrainenii au acuzat în repetate rânduri că sportivii ruşi păstrează o tăcerea care este sinonimă cu susţinerea pentru Vladimir Putin şi că nu iau atitudinea împotriva genocidului pe care armata rusă îl provoacă în Ucraina.