Arhitectul-șef din Căușeni, cercetat într-un dosar de corupție

Arhitectul-șef al raionului Căușeni este cercetat penal de CNA într-un dosar de corupere pasivă. Acesta este bănuit că ar fi pretins și primit de la mai mulți locuitori ai raionului mijloace bănești pentru eliberarea actelor permisive, informează unica.md cu referire la un comunicat al Centrului Național Anticorupție.

Potrivit materialelor administrate, în perioada mai – iulie 2024, arhitectul-șef al r. Căușeni, ar fi pretins și primit de la locuitorii raionului, mijloace bănești ce nu i se cuvin, între 200 – 1500 lei, pentru îndeplinirea/grăbirea îndeplinirii unor acțiuni în exercitarea funcției, manifestate prin eliberarea actelor permisive de demolare, edificare, proiectare, a bunurilor imobile, amplasate în raza teritoriului deservit.În această dimineață, ofițerii CNA și procurorii au descins cu percheziții în biroul de serviciu al bănuitului. De la fața locului au fost ridicate obiecte și documente relevante cazului. Funcționarul este cercetat în stare de libertate.Acțiunile de urmărire penală continuă sub conducerea procesuală a procurorilor din cadrul Procuraturii mun. Chișinău.Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată, iar cercetările în acest caz continuă.

Incendiu uriaş la un depozit de deşeuri din Parcani

Un depozit de deşeuri a fost mistuit, duminică, de flăcări, la Parcani. Mai multe echipaje de pompieri au fost trimise de urgenţă la faţa locului, scrie newtv.md.

Potrivit presei din stânga Nistrului, flăcările s-au extins rapid şi au cuprins acoperişul depozitului. Suprafața incendiului este de aproximativ 4000 de metri pătrați, notează sursa.

Specialiştiii urmează să stabilească de la ce a pornit focul.

Lotul național paralimpic al Republicii Moldova la Jocurile Olimpice de la Paris revin acasă cu două medalii

Ceremonia de închidere a celei de-a XVII-a ediții a Jocurilor Paralimpice a avut loc duminică seara pe celebrul stadion Stade de France din Paris. Drapelul Republicii Moldova la festivitatea de închidere a fost purtat de Ion Basoc și Ina Cernei, transmite IPN.

Lotul național paralimpic al Republicii Moldova a cucerit două medalii la această ediție, ambele la proba para judo. Ion Basoc (+90 kg) a luat argintul, iar Oleg Crețul (-90 kg) s-a ales cu bron.

Republica Moldova a încheiat Jocurile Paralimpice pe locul 73, dintr-un total de 184 de țări.

Cele mai multe medalii, 220 la număr, dintre care 94 de aur, au fost cucerite de echipa Chinei. Pe locul doi s-a situat echipa Marii Britanii, cu 124 de medalii obținute, 49 fiind de aur, iar Statele Unite s-au clasat pe locul trei, cu 105 medalii, din care 36 de aur.

Republica Moldova a avut cinci reprezentanți la Jocurile Paralimpice: Ion Basoc (+90 kg, para judo, locul 2), Oleg Crețul (-90 kg, para judo, locul 3), Larisa Marinenkova (para powerlifting, locul 7), Gheorghe Spînu (aruncarea greutății, locul 8) și Ina Cernei (para judo feminin, a ajuns în șaisprezecimi). Pentru Gheorghe Spînu și Ina Cernei aceasta a fost prima participare la o ediție a Jocurilor Paralimpice.

Lotul paralimpic al Republicii Moldova va reveni acasă cu zborul de la Paris, pe data de 10 septembrie, la ora 12:20.

Jocurile Paralimpice de la Paris s-au desfășurat în perioada 28 august – 8 septembrie și au întrunit circa 5.000 de sportivi, care au concurat la 22 de discipline sportive.

Scene violente pe o stradă din Capitală: Mai multe persoane s-au încăierat într-o bătaie cruntă

Mai multe persoane s-au luat la bătaie pe strada Ismail din municipiul Chișinău. Totul s-a petrecut sâmbătă, 7 septembrie. Imaginile au fost filmate și publicate pe rețelele sociale. Totul a început din cauza unui conflict în trafic, iar persoana care a alertat Poliția a spus că a fost agresată verbal și fizic de către un bărbat, transmite Știri.md.

La fața locului a intervenit un echipaj al Batalionului de patrulare și reacționare operativă din cadrul DP municipiul Chișinău, ne-a spus ofițerul de presă al Poliției Capitalei, Natalia Stati.

„Ca urmare, în urma măsurilor întreprinse, persoana agresivă a fost depistată și împreună cu victima au fost conduse la IP Râșcani pentru documentarea cazului dat. Pe caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Ambii urmează să fie citați la Sectorul de Poliție pentru a fi audiați adăugător la cele întâmplate. La acumularea materialului, agentul constatator va lua o decizie conform legislației în vigoare”, ne-a spus Natalia Stati.

Atenție, imagini care vă pot afecta emoționa!

Un taxator, cercetat pentru că ar fi falsificat biletele de călătorie cu autobuzul
Articolul anterior
Copacii uscați din curțile blocurilor din Capitală vor fi tăiați
Articolul următor