Astăzi, 24 de iunie, este sărbătorită Ziua Universală a Iei românești

Astăzi, 24 iunie, pe 6 continente, în peste 50 de țări, ia românească este purtată, celebrată și admirată.

De la strămoșii daci, la regine, pictori și designeri celebri, ia a străbătut un drum lung în istorie. Dacă știi să o “citești” ea poate spune povestea unui neam, iar dacă știi să o porți, ea poate fi un simbol al feminității universale.

Inițiată de comunitatea La Blouse Roumaine pe 7 ianuarie 2013 a fost recunoscută oficial pentru prima dată în afara ţării, pe 24 iunie 2015, de Primăria Washington DC.

Astăzi, femei de pe toată planeta vor purta ie, iar împreună vor forma o horă nemărginită a Drăgaicei, un cerc protector peste lume.

Costumul popular românesc îşi are originile în vremea tracilor, geţilor şi dacilor, confecţionarea lui fiind transmisă din generaţie în generaţie, de la mamă la fiică, de la bunică la nepoată. Deşi nu se preda la şcoală, arta cusutului s-a păstrat şi a evoluat, iile fiind cele care au ajuns până în zilele noastre, pe care le regăsim în muzee, dar şi pe stradă, şi pe care le sărbătorim astăzi, în Ziua Universală a Iei.

Cea mai importantă piesă a costumului popular femeiesc a ieşit din lada de zestre a străbunicii şi a intrat în atenţia reginelor României, a pictorilor şi fotografilor, dar şi a designerilor celebrii.

Regina Maria a României, dar şi Maria Tănase sau Smaranda Brăescu au fost printre primele personalităţi care au dus ia peste graniţele ţării. Regina Maria, o englezoaică frumoasă, nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii, iubea costumul popular românesc pe care nu ezita sa-l îmbrace şi în care s-a lăsat fotografiată de nenumărate ori.

Smaranda Brăescu, prima femeie paraşutist din România, era cunoscută în epocă pentru dragostea faţă de portul popular, pe care îl considera cel mai potrivit costum de gală, atât în ţară cât şi în străinătate.

Mari artişti, precum Henri Matisse, Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Constantin Daniel Rosenthal, au pictat ia românească, seduşi de frumuseţea şi autenticitatea ei.

De la galeriile de artă şi muzeele în care au fost expuse celebrele picturi, nu a mai fost decât un pas până la colecţiile designerilor internaţionali. Gucci, Jean Paul Gaultier, Galliano, Kenzo, Tom Ford (a reinterpretat ia din zona Sibiu), Yves Saint Laurent (1981 – colecţia “La blouse roumaine”), Oscar de la Renta, Agatha Ruiz de la Prada, Anna Sui, Philippe Guilet s-au inspirat, în colecţiile lor, din portul popular românesc. Kate Moss, Heidi Klum, Taylor Swift au păşit pe catwalk purtând aceste creaţii, iar celebra cântăreaţă Adele a apărut pe coperta revistei Vogue, îmbrăcată într-o bluza semnată Ford şi inspirată din portul popular românesc.

sursa

Pe o porțiune a bulevardului Decebal va fi suspendat traficul rutier, timp de mai mult de o lună

Începând cu marți, 14 mai, traficul rutier va fi suspendat pe o porțiune de drum de pe bulevardul Decebal din capitală. Este vorba despre tronsonul cuprins între bd Dacia și str Nicolae Titulescu (partea impară).

Suspendarea traficului va fi aplicată în perioada 14 mai – 30 iunie. Potrivit autorităților locale, acțiunea are loc în legătură cu efectuarea lucrărilor de reparație a trotuarelor de pe bd Decebal. Lucrările sunt effectuate de către compania SRL „VICOLIV-GRUP”.

În acest sens, autoritățile îndeamnă cetățenii să evite zona și să opteze pentru circulația pe alte străzi.  

Rusia anunță că a ocupat încă patru sate din regiunea Harkov

Ministerul rus al Apărării a anunţat duminică ocuparea a încă patru sate în provincia Harkov în partea de nord-est a Ucrainei, după alte cinci sate ocupate cu o zi în urmă în aceeaşi provincie, relatează agenţiile internaţionale de presă, transmite Digi24.ro.

„Unităţile grupării de trupe ‘Nord’ au avansat profund în liniile inamice şi au eliberat localităţile Gatişce, Krasnoie, Morokhoveţ şi Oleinikovo în regiunea Harkov, situate aproape de frontiera cu Rusia”, a transmis Ministerul rus al Apărării într-un comunicat citat de AFP, potrivit Agerpres.

Potrivit raportului public matinal al armatei ucrainene, trupele ruse au lansat în ultimele 24 de ore 12 operaţiuni de asalt în nordul provinciei Harkov ca parte a unei noi ofensive, despre care unii comentatori afirmă că ar avea ca obiectiv să oblige armata ucraineană să redirecţioneze resurse din alte sectoare ale frontului lung de circa o mie de kilometri.

O unitate a forţelor speciale din Garda Naţională ucraineană a anunţat sâmbătă seară că trupele ucrainene au fost nevoite să abandoneze unele poziţii, în timp ce trupele ruse au reuşit să ocupe mai multe sate. Comandantul-şef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, a recunoscut că situaţia trupelor sale în Harkov este „dificilă”, adăugând însă că inamicul nu a reuşit să străpungă frontul în ceea ce Kievul descrie drept o mare ofensivă rusească.

Ideea lansării unei astfel de ofensive majore în Harkov este contrazisă de Institutul pentru Studiul Războiului din SUA (ISW), conform căruia trupele ruse desfăşoară doar „operaţiuni ofensive limitate” de-a lungul graniţei Rusiei cu această provincie ucraineană şi „continuă să obţină câştiguri tactice semnificative în zone probabil mai puţin apărate”.

Nici Rusia nu a confirmat lansarea unei mari ofensive pe frontul din Harkov, menţionând doar desfăşurarea unor „acţiuni ofensive” în acea direcţie, în timp ce bloggerii militari ruşi analizează pe reţelele de socializare intensificarea atacurilor armatei ruse şi posibilele obiective ale operaţiunilor acesteia.

România livrează Ucrainei curent electric, în urma avariilor din sistemul energetic naţional provocate de bombardamentele ruse

La cererea Ucrainei, România, alături de Polonia şi Slovacia, furniza duminică energie electrică de urgenţă, iar acest lucru s-a întâmplat şi sâmbătă, relatează presa ucraineană, transmite News.ro.

Sâmbătă, necesarul consumatorilor ucraineni a fost acoperit din producţia proprie, importuri comerciale şi asistenţă de urgenţă din partea reţelelor electrice din Polonia, România şi Slovacia, a transmis Ministerul Energiei de la Kiev, scrie Ukrainskaia Pravda. Volumul total al livrărilor de urgenţă a fost mai mic de 3% din consumul zilnic de energie electrică, se arată într-un comunicat.

La cererea Ucrainei, duminică, 12 mai, a fost deja furnizată energie electrică de urgenţă din Polonia, România şi Slovacia.

Tot duminică, la cererea Poloniei, Ucraina va furniza asistenţă de urgenţă pentru a primi surplusul de electricitate din reţeaua electrică a acestei ţări.

Având în vedere pagubele semnificative suferite de reţeaua electrică ucraineană în urma bombardamentelor ruseşti, Ministerul Energiei din Ucraina îi îndeamnă pe consumatori să reducă folosirea aparatelor cu consum mare de energie în orele de vârf (în special seara, între orele 17:00 şi 22:00).

De asemenea, industria este îndemnată să îşi revizuiască procesele de producţie pentru a reduce sarcina asupra reţelei electrice şi să utilizeze importurile cât mai mult posibil pentru a se asigura că sunt evitate întreruperile şi că reţeaua este mai rezistentă.

Igor Grosu: ,,Mulțumim țărilor europene pentru încrederea acordată Moldovei”
Articolul anterior
Clădirea Parlamentului Republicii Moldova a fost aseară iluminată în culoarea și simbolul drapelului european
Articolul următor