Astăzi este marcată Ziua Internaţională a Fericirii

Ziua de 20 martie 2019 marchează celebrarea Zilei Internaţionale a Fericirii, o sărbătoare instituită în 2012 printr-o rezoluţie a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Modalităţile de a măsura fericirea sunt mult mai vechi decât sărbătoarea dedicată acesteia.

separator
În 1972, al patrulea rege al Bhutanului, Jigme Singye Wangchuck, a declarat, într-o conferinţă internaţională, că „fericirea naţională brută este mult mai importantă decât produsul intern brut”. Conceptul său presupunea că dezvoltarea sustenabilă trebuie să ţină cont şi de aspectele non-economice ale bunăstării. Acesta a fost materializat prin crearea conceptului Fericirii Naţionale Brute şi impunerea a patru piloni de dezvoltare: buna guvernare, dezvoltarea socio-economică sustenabilă, conservarea şi promovarea culturii şi protecţia mediului, scrie mediafax.ro.

În anul 2005 a apărut primul index global al fericirii. Acesta a fost creat de către International Institute of Management, o instituţie din Statele Unite ale Americii. Anul 2006 a marcat lansării conceptului Genuine Progress Index(GPI), care avea ca scop măsurarea şi a bunăstării, şi a fericirii.

În 2010, cei patru piloni de dezvoltare din Bhutan au fost împărţiţi pe nouă domenii: standardele de viaţă, educaţia, sănătatea, mediul, vitalitatea comunităţii, folosirea timpului, bunăstarea psihologică, buna guvernare şi capacitatea de adaptare şi promovare culturală. În scurt timp, modelul indexului fericirii a fost preluat şi de alte ţări.

Iniţiativa de a marca o zi internaţională a fericirii a venit din partea lui Jayme Illien, un filantrop şi activist american. Acesta deţinea funcţia de consiler al Naţiunilor Unite şi era membru al organizaţiei „Economişti pentru pace şi securitate”, afiliată ONU. Illien şi-a prezentat conceptul în faţa oficialilor Organizaţiei Naţiunilor Unite în 2011 şi a primit atât sprijinul Secretarului General, Ban Ki moon, cât şi cel al celor 193 de state membre. Data de 20 martie a fost aleasă de Illien pentru că ea coincidea cu echinocţiul de primăvară. Acesta este un fenomen resimţit pe plan universal, care are loc atunci când soarele se află exact pe ecuatorul ceresc.

Sărbătoarea a devenit oficială pe 28 iunie 2012, o dată cu adoptarea rezoluţiei 66/281 a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Aceasta proclama data de 20 martie ca Ziua Internaţională a Fericirii, iar modurile recomandate de a celebra această zi erau activităţile cu caracter educaţional şi de creştere a gradului de conştientizare asupra conceptului.

Cum poţi sărbători Ziua Internaţională a Fericirii?

Site-ul oficial al evenimentului, happinessday.org, recomandă mai multe modalităţi de a celebra această zi. Printre acestea se numără promovarea sărbătorii pe reţelele de socializare fie prin postarea logo-ului evenimentului pe Facebook, fie prin hashtag-urile #tenbillionhappy, #internationaldayofhappiness, #happinessday, #choosehappiness, #createhappiness sau #makeithappy pe Instagram.

Participanţii mai sunt sfătuiţi să facă ceva ce le aduce fericirea. Mai sunt recomandate promovarea rezoluţiilor care au stat la baza adoptării Zilei Internaţionale a Fericirii, participarea la evenimente desfăşurate în lume cu ocazia Săptămânii Fericirii (17-23 martie), a căror listă completă poate fi găsită pe site. Depunerea de angajamente legate de creşterea fericirii în lume şi promovarea ţelurilor globale ale Naţiunilor Unite (printre care se numără asigurarea egalităţii de gen sau a apei potabile, dar şi eradicarea sărăciei sau foametei mondiale) sunt şi ele susţinute.

Pe o porțiune a bulevardului Decebal va fi suspendat traficul rutier, timp de mai mult de o lună

Începând cu marți, 14 mai, traficul rutier va fi suspendat pe o porțiune de drum de pe bulevardul Decebal din capitală. Este vorba despre tronsonul cuprins între bd Dacia și str Nicolae Titulescu (partea impară).

Suspendarea traficului va fi aplicată în perioada 14 mai – 30 iunie. Potrivit autorităților locale, acțiunea are loc în legătură cu efectuarea lucrărilor de reparație a trotuarelor de pe bd Decebal. Lucrările sunt effectuate de către compania SRL „VICOLIV-GRUP”.

În acest sens, autoritățile îndeamnă cetățenii să evite zona și să opteze pentru circulația pe alte străzi.  

Rusia anunță că a ocupat încă patru sate din regiunea Harkov

Ministerul rus al Apărării a anunţat duminică ocuparea a încă patru sate în provincia Harkov în partea de nord-est a Ucrainei, după alte cinci sate ocupate cu o zi în urmă în aceeaşi provincie, relatează agenţiile internaţionale de presă, transmite Digi24.ro.

„Unităţile grupării de trupe ‘Nord’ au avansat profund în liniile inamice şi au eliberat localităţile Gatişce, Krasnoie, Morokhoveţ şi Oleinikovo în regiunea Harkov, situate aproape de frontiera cu Rusia”, a transmis Ministerul rus al Apărării într-un comunicat citat de AFP, potrivit Agerpres.

Potrivit raportului public matinal al armatei ucrainene, trupele ruse au lansat în ultimele 24 de ore 12 operaţiuni de asalt în nordul provinciei Harkov ca parte a unei noi ofensive, despre care unii comentatori afirmă că ar avea ca obiectiv să oblige armata ucraineană să redirecţioneze resurse din alte sectoare ale frontului lung de circa o mie de kilometri.

O unitate a forţelor speciale din Garda Naţională ucraineană a anunţat sâmbătă seară că trupele ucrainene au fost nevoite să abandoneze unele poziţii, în timp ce trupele ruse au reuşit să ocupe mai multe sate. Comandantul-şef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, a recunoscut că situaţia trupelor sale în Harkov este „dificilă”, adăugând însă că inamicul nu a reuşit să străpungă frontul în ceea ce Kievul descrie drept o mare ofensivă rusească.

Ideea lansării unei astfel de ofensive majore în Harkov este contrazisă de Institutul pentru Studiul Războiului din SUA (ISW), conform căruia trupele ruse desfăşoară doar „operaţiuni ofensive limitate” de-a lungul graniţei Rusiei cu această provincie ucraineană şi „continuă să obţină câştiguri tactice semnificative în zone probabil mai puţin apărate”.

Nici Rusia nu a confirmat lansarea unei mari ofensive pe frontul din Harkov, menţionând doar desfăşurarea unor „acţiuni ofensive” în acea direcţie, în timp ce bloggerii militari ruşi analizează pe reţelele de socializare intensificarea atacurilor armatei ruse şi posibilele obiective ale operaţiunilor acesteia.

România livrează Ucrainei curent electric, în urma avariilor din sistemul energetic naţional provocate de bombardamentele ruse

La cererea Ucrainei, România, alături de Polonia şi Slovacia, furniza duminică energie electrică de urgenţă, iar acest lucru s-a întâmplat şi sâmbătă, relatează presa ucraineană, transmite News.ro.

Sâmbătă, necesarul consumatorilor ucraineni a fost acoperit din producţia proprie, importuri comerciale şi asistenţă de urgenţă din partea reţelelor electrice din Polonia, România şi Slovacia, a transmis Ministerul Energiei de la Kiev, scrie Ukrainskaia Pravda. Volumul total al livrărilor de urgenţă a fost mai mic de 3% din consumul zilnic de energie electrică, se arată într-un comunicat.

La cererea Ucrainei, duminică, 12 mai, a fost deja furnizată energie electrică de urgenţă din Polonia, România şi Slovacia.

Tot duminică, la cererea Poloniei, Ucraina va furniza asistenţă de urgenţă pentru a primi surplusul de electricitate din reţeaua electrică a acestei ţări.

Având în vedere pagubele semnificative suferite de reţeaua electrică ucraineană în urma bombardamentelor ruseşti, Ministerul Energiei din Ucraina îi îndeamnă pe consumatori să reducă folosirea aparatelor cu consum mare de energie în orele de vârf (în special seara, între orele 17:00 şi 22:00).

De asemenea, industria este îndemnată să îşi revizuiască procesele de producţie pentru a reduce sarcina asupra reţelei electrice şi să utilizeze importurile cât mai mult posibil pentru a se asigura că sunt evitate întreruperile şi că reţeaua este mai rezistentă.

O femeie cu un copil în brațe a fost lovită pe o trecere de pietoni
Articolul anterior
O tânără din România a fost victima unui atac rasist în Marea Britanie
Articolul următor