Astăzi este sărbătorită Ziua fraţilor şi a surorilor

Pe 10 aprilie, în diferite ţări ale lumii este marcată o sărbătoare de familie – Ziua fraţilor şi a surorilor (Siblings Day). În SUA această sărbătoare este numită Ziua naţională a fraţilor şi surorilor (National Siblings Day) şi este menită să continue tradiţia de celebrare a legăturilor de familie şi de rudenie şi să consolideze relaţiile dintre persoanele apropiate, aşa cum sunt relaţiile dintre fraţi şi surori.

separator
Trebuie să menţionăm că tradiţia de celebrare a legăturilor de sânge dintre fraţi şi surori, a relaţiilor apropiate dintre ei pe parcursul vieţii, există la mai multe popoare. De exemplu, în India, unde există o sărbătoare naţională intitulată Raksha Bandhan, care se marchează în a doua jumătate verii şi este însoţită de diverse ritualuri. Unul dintre acestea este momentul în care sora îi leagă fratelui său o brăţară sau un şnur sfinţit, care ar urma să-l apere de forţele malefice. La rândul său, fratele îi oferă surorii un cadou şi îi promite că o va apăra şi o va ajuta toată viaţa. Această sărbătoare naţională stă la baza valorilor familiale şi are menirea de a aminti permanent rudelor dragi sufletului de necesitatea iubirii şi a ajutorului reciproc.

Tradiţia marcării, la 10 aprilie, a Zilei fraţilor şi a surorilor a venit din SUA, iniţiatoarea spirituală a acestei noi sărbători fiind Claudia Evart. Ea şi-a pierdut fratele şi sora la vârstă fragedă şi a suferit foarte tare din această cauză. În memoria lor, Claudia a decis să organizeze o sărbătoare, iar ca dată a ales 10 aprilie – ziua naşterii surorii sale. Ea s-a adresat oamenilor cu apelul de a nu-şi uita persoanele dragi: fraţii şi surorile, şi de a preţui posibilitatea de a simţi căldura, bunătatea, grija şi înţelegerea rudelor apropiate, subliniind că o astfel de persoană este o minune şi un dar de la Dumnezeu.

Sărbătoarea a fost marcată pentru pentru prima oară în anul 1998, dar a început să capete rapid popularitate, întâi în SUA, iar apoi şi în alte state ale lumii. În această zi se obişnuişte să se ofere cadouri fratelui sau surorii, să se trimită felicitări, să se stabilească întâlniri, fie într-o cafenea, fie acasă cu întreaga familie, fraţii şi surorile dăruindu-şi căldură și bucurie unul altuia.

Sursa

Prințul Harry rupe tăcerea despre divorțul de Meghan Markle

În ultima vreme circulă tot mai multe zvonuri despre un eventual divorț între prințul Harry și Meghan Markle, iar fiul regelui Charles a decis să rupă tăcerea și să dea declarații despre relația dintre el și soția sa, scrie cancan.ro.

Recent, ducele de Sussex a înlăturat speculațiile potrivit cărora el și soția sa, Meghan Markle, se îndreaptă spre divorț. Zvonurile au apărut din cauza faptului că ducii au participat separat la câteva evenimente publice recente.

„Se pare că ne-am cumpărat casă sau ne-am mutat de vrei zece sau 12 ori. Se pare că am și divorțat de zece sau 12 ori. Deci, ce?”, a spus prințul Harry, în vârstă de 40 de ani, aflat la Summitul DealBook 2024 al The New York Times.

Ce spune prințul Harry despre un eventual divorț

Ducele spune că zvonurile despre el și familia sa sunt multe, motiv pentru care preferă să nu se mai consume cu acestea, ci pur și simplu să le ignore.

„Este greu să ții pasul (cu zvonurile, n. red.), de aceea, pur și simplu, trebuie să le ignori”, a spus el.

Deși zvonurile care apar în publicațiile tabloide nu reprezintă o noutate pentru prinț, acesta a ținut să facă o remarcă personală referitoare la persoanele care inventează și împrăștie asemenea informații.

„Oamenii de care îmi pare cel mai rău sunt trolii. Își tot fac speranțe, iar apoi lucrurile pe care le doresc nu se întâmplă. Așa că îmi pare cu adevărat rău pentru ei”, a spus Harry.

De altfel, relația dintre Harry și Meghan și presa tabloidă, mai ales cea din Marea Britanie, nu este deloc una bună. Recent, fiul regelui Charles a mărturisit că îi este teamă să se întoarcă în Regat împreună cu soția sa și cu cei doi copii tocmai din cauza speculațiilor care ar putea să apară din partea jurnaliștilor de la ziarele tabloide, mai arată sursa citată.

Premierul Dorin Recean vrea să ceară Parlamentului stare de urgență, din 16 decembrie

Premierul Dorin Recean va merge, săptămâna viitoare, în Parlament să ceară instituirea  stării de urgență în domeniul energetic, din 16 decembrie, transmite IPN.

„Asta înseamnă că există riscul pentru întreruperea livrărilor, cel puțin parțială, dacă nu totală, atât a energiei electrice în cazul nostru, dar și a altor tipuri de energie”, a declarat  Dorin Recean.

Premierul a precizat că instituirea stării de urgență va permite restricționarea exportului de energie, precum și introducerea unor măsuri necesare pentru a diminua din impactul întreruperilor de energie electrică asupra populației Republicii Moldova. „În mod special atunci când s-ar materializa riscul de a nu avea energie electrică de la Centrala de la Cuciurgan”, a menționat Dorin Recean.

Guvernul trebuie să aibă toate instrumentele necesare, inclusiv să dicteze anumite acțiuni companiilor din sectorul privat, a mai spus premierul.

Dorin Receana solicitat astăzi demisia lui Victor Parlicov din funcția de ministru al energiei. De asemenea, a cerut demisia directorului SA „Energocom”, Victor Bînzari, dar și a lui Sergiu Tofilat din funcția de membru în Consiliul de Observatori al SA „Moldovagaz”. Potrivit premierului, aceste persoane fie au blocat, fie nu au acționat în momentul potrivit pentru a achiziționa gaz la cel mai bun preț.

Două seri magice de la trupa AKORD! Pe 7 și 8 decembrie vor susține două concerte extraordinare

Trupa AKORD organizează două seri magice, cu muzică de calitate, cu efecte tehnice și scenice exclusive, într-un show extraordinar, de industrie muzicală – „Dimmi Di Te”.

Așa cum și-au obișnuit admiratorii, băieții de la AKORD își așteaptă și în acest admiratorii, la două concerte uimitoare, în data de 7 și 8 decembrie, la Palatuk Național ”Nicolae Sulac”.

Regizorul evenimentului este Alla Donțu.

Igor Sîrbu și Eduard Malareu vor escalada trăiri, sentimente și mesaje muzicale în diferite stiluri și stări artistice.

În concert vor fi interpretate cele mai celebre piese marca AKORD, dar și mai multe premiere muzicale: Dimmi Di Te, Secrete, De la Nistru mai la vale, De câte ori, precum și alte compoziții în acompaniamentul unor intrumentiști renumiți din Republica Moldova.

Un nou atac al rușilor asupra regiunii Odesa: Cel puțin 4 oameni au murit, inclusiv o fetiță de 10 ani
Articolul anterior
Încă o fetiță, internată în spital după ce a mâncat prăjitură otrăvită în parc
Articolul următor