În istoria Jocurilor Olimpice, există mai multe cazuri în care sportivii nu s-au întors acasă de la competiție. Din diverse motive. Leziunile și sportul mare sunt indisolubil legate. În istoria competițiilor de un asemenea nivel precum Jocurile Olimpice, nu s -a trecut fără tragedii.
Cea mai mare tragedie din istoria Jocurilor a avut loc în 1972 la München. Pe 5 septembrie, membri ai organizației teroriste palestiniene, numită „Septembrie Negru”, au pătruns în satul olimpic, au capturat blocul cu israelieni și au ucis cu brutalitate mai mulți membri ai echipei. Printre victime s-au numărat sportivii: halterofilul David Berger, 28 de ani; halterofilul Zeev Fridman, 28 de ani; luptătorul Eliezer Khalfin, 24 de ani; halterofilul Yosef Romano, 32 de ani; luptătorul Mark Slavin, 18 ani.
Decesele acestor sportivi au obligat Comitetul Olimpic să sporească măsurile de securitate și înăsprirea controalelor antidoping.
Elishka Misakova, 22 de ani, gimnastică artistică, 1948
Elishka Misakova, în vârstă de 22 de ani, era în cea mai bună formă (la fel și întreaga echipă) la Jocurile Olimpice de vară din 1948 de la Londra. Din păcate, chiar din avion, sportiva s-a simțit rău. La sosire, a fost dusă imediat la spital, unde medicii au diagnosticat cu poliomielită. Brațele și picioarele lui Elishka erau deja paralizate.
În dimineața zilei de 14 august, în ultima zi a concursului de gimnastică artistică, Misakova a murit. Apoi, colegii ei au jurat că vor lua aurul în memoria colegei. Drept urmare, echipa cehoslovacă a fost cea care s-a ridicat pe treapta de sus a podiumului în acea zi. Prin decizia CIO, singura dată în istoria Jocurilor Olimpice în care premiul a fost acordat postum a fost pentru Eliska Misakova.
Arrigo Menicocchi, 23 de ani, canotaj, 1956
În 1956, italianul Arrigo Menicocchi a sosit la Melbourne pentru Jocurile Olimpice de vară. Sportivul a participat la competițiile masculine, dar a murit în afara Satului Olimpic, într-un accident pe drumurile din Melbourne.
Knud Jensen, 23 de ani, ciclism, 1960
Knud Jensen a fost un ciclist danez care a concurat la Jocurile Olimpice din 1960. În timpul cursei separate pe echipe, cu 20 de kilometri înainte de linia de sosire, sportivul a suferit insolație (temperatura aerului în acea zi a ajuns la 42°C). În urma căderii, Knud s-a rănit grav la cap: a fost internat de urgență, dar nu a putut fi salvat, în aceeași zi biciclistul a murit în spital.
Doar câțiva ani mai târziu s-a dovedit că antrenorul naționalei daneze i-a dat lui Jenesen și altor sportivi un medicament care conținea substanțe dopante, care ar putea provoca deteriorarea sănătății sportivilor. Acest scandal a dus la introducerea controalelor antidoping în 1968 la Jocurile Olimpice.
Kazimierz Kai-Skrzypecki, 55 de ani, sanie, 1964
Britanicul de origine poloneză Kazimierz Kai-Skrzypecki a fost pilot al Royal Air Force. După război, bărbatul s-a antrenat la sanie. În 1964, a decis să participe la Jocurile Olimpice de iarnă de la Innsbruck, dar nici măcar nu a trăit să vadă ceremonia de deschidere. În timpul uneia dintre coborârile de la antrenament, Kazimierz a pierdut controlul saniei și s-a prăbușit cu viteză mare. În urma rănilor suferite, a fost necesară o operație de urgență, în timpul căreia a murit.
Ross Milne, 19 ani, schi alpin, 1964
La câteva zile după moartea lui Kazimierz, o nouă tragedie a avut loc la aceleași Jocurile Olimpice din 1964. Schiorul australian Ross Milne, în vârstă de 19 ani, a murit și el în timpul antrenamentului, cu câteva zile înainte de ceremonia de deschidere a Jocurilor. Sportivul a pierdut controlul și s-a izbit de un copac cu viteză mare. Lovitura în cap a fost fatală.
Nicolas Beauchate, 27 de ani, schi, 1992
Nicolas Beauchate lucra ca tâmplar, era căsătorit și avea doi copii. Îi plăcea și schiul. A făcut pași mari și la începutul anilor 90 a descoperit un sport extrem și nepopular – schiul de viteză, în care sportivul este obligat să atingă cea mai mare viteză posibilă.
În 1992, schiul de viteză a fost inclus în Jocurile Olimpice de iarnă de la Albertville ca sport demonstrativ. Boschate a decis să participe. În timpul coborârii preliminare, a dezvoltat o viteză de până la 210 km/h. În ziua finalei din 22 februarie, Nicolas a mers la antrenamente, unde, în timpul cursei, s-a izbit de un compactor de zăpadă. Sportivul a murit la fața locului din cauza rănilor suferite. Tragedia a provocat o rezonanță imensă, după care Comitetul Olimpic nu a mai inclus această probă în programul Jocurilor.
Nodar Kumaritashvili, 21 de ani, sanie, 2010
Moartea lui Kumaritashvili în 2010 a fost primul deces al unui atlet la Jocurile Olimpice de iarnă după aproape 20 de ani. Georgianul a murit în timpul unui antrenament la Jocurile Olimpice din 2010 de la Vancouver, chiar înainte de a începe competiția. La ultima viraj, cu o viteză de aproximativ 145 km/h, Nodar a zburat de pe pistă și a lovit o coloană de beton.
Într-o fracțiune de secundă, medicii veniți la fața locului au început să facă resuscitare. La locul accidentului a sosit imediat un elicopter, dar nu a putut fi salvat sportivul. O oră mai târziu, Kumaritashvili a murit fără să-și recapete cunoștința.
La ceremonia de deschidere, sportivii georgieni au apărut cu banderole negre de doliu. Întreaga familie olimpică a fost șocată de această tragedie, care a stricat prima zi a Jocurilor.
foto: GettyImages
