Avea doar 37 de ani și a lăsat în urmă doi copii mici. Prietenii bărbatului, care a decedat ieri la volanul mașinii de la școala auto, au lansat un apel de ajutor

Prietenii și colegii instructorului auto, care a decedat ieri, pe 14 septembrie, în timpul orelor practice pe strada Vadul lui Vodă din sectorul Ciocana al capitalei, cer ajutorul oamenilor cu inima mare pentru a-l putea conduce pe ultimul drum. Bărbatul în vârstă de 37 de ani era tată a doi copii mici.

separator
Prelimiar, acesta ar fi suferit un infarct în timp ce era la volan. Cei care doresc să dea o mână de ajutor familiei, pot apela la numărul de telefon: 068667788.

„Aflându-se la serviciu, în timp ce învața a conduce pe unul dintre miile de elevi ai săi, în urma unui atac de cord, s-a stins din viață un instructor auto pe nume Vitalie Chiriac, la vârsta de numai 37 de ani, lăsând orfani 2 copilași micuți și o familie îndurerată. Noi, colegii lui, prietenii, unii elevi și cei cu inima mare, încercam să ajutăm cu ce putem și adunăm ceva fonduri pentru al petrece pe ultimul drum… Doritorii de ajuta cu ceva, scrieți sau apelați la nr 068667788! Va mulțumim!!!”, a scris Igor Boldescu.

Statele europene au creșteri economice peste așteptări. Cine salvează zona euro de recesiune

Anul 2024 se poate încheia cu o creștere a economiilor din zona euro care depășește așteptările analiștilor, pe fondul unor îmbunătățiri în Germania, Franța, Italia și Spania. Datele preliminare publicate de Eurostat arată și că zona euro a înregistrat o scădere ușoară la finalul anului trecut, echivalent cu o recesiune tehnică.

Conform analiştilor intervievaţi de Bloomberg, PIB-ul zonei euro va creşte cu 0,7% în 2024, faţă de un avans de 0,5% estimat în precedentul studiu lunar. Economia Germaniei ar urma să înregistreze o expansiune de 0,2%, faţă de un nivel prognozat anterior de 0,1%, conform Agerpres.

Rezultatele, care includ şi revizuirea în creştere a prognozelor economice pentru Franţa, Italia şi Spania, indică îmbunătăţirea încrederii în regiune.

Conform datelor preliminare publicate de Eurostat, economia zonei euro a înregistrat o performanţă peste aşteptări în perioada ianuarie-martie 2024. Produsul Intern Brut al celor 20 de ţări care au trecut la moneda unică a înregistrat un avans de 0,3% în primul trimestru al acestui an comparativ cu trimestrul precedent. Analiştii mizau pe o creştere de doar 0,1% a economiei zonei euro de la un trimestru la altul.

În schimb, Eurostat a revizuit în jos cifrele pentru trimestrul patru al anului trecut, când economia zonei euro a înregistrat o contracţie de 0,1%, în loc de stagnarea anunţată iniţial, ceea ce înseamnă că zona euro a fost în recesiune tehnică în a doua jumătate a anului trecut. Una dintre definițiile pentru recesiunea economică se bazează pe scăderi ale produsului intern brut pentru două trimestre consecutive.

De asemenea, rata inflaţiei în zona euro se apropie de ţinta Băncii Centrale Europene de 2% şi analiştii se aşteaptă la reducerea dobânzilor în iunie.

Conform analiştilor intervievaţi de Bloomberg, anul acesta BCE va reduce dobânda la depozite cu 0,75%, iar rata inflaţiei în zona euro va atinge 2% în trimestrul doi din 2025.

Preşedintele BCE, Christine Lagarde, declara recent că economia zonei euro „se redresează şi vedem semne clare de revenire”.

sursa

Momentul în care blocul de 10 etaje din orașul rus Belgorod se prăbușește după ce a fost lovit de o rachetă

Pe rețelele de socializare au apărut imagini care arată momentul în care un bloc de 10 etaje s-a prăbușit în Belgorod.

Cel puțin șapte persoane au fost ucise și alte 17 au fost rănite după ce clădirea a fost lovită de o rachetă doborâtă, a declarat presa rusă, potrivit protv.ro.

Oficialii ruși spun că racheta a făcut parte dintr-un atac aerian al Ucrainei. Afirmațiile nu au fost verificate.

Imaginile arată, de asemenea, că serviciile de urgență care continuă să caute în moloz pentru supraviețuitori.

Adresele celor 52 de secții de vot deschise de către România pe teritoriul Republicii Moldova pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Cetățenii R. Moldova care dețin și cetățenia României sunt așteptați la urne pe 9 iunie curent pentru a-și alege reprezentanții în Parlamentul European.

Guvernul de la București va deschide în total 52 de secții de vot în stânga Prutului, cu 16 mai multe decât acum cinci ani, în cadrul cărora basarabenii români își vor putea exercita dreptul la vot, anunță Ministerul Afacerilor Externe al României. Din numărul total de secții, 13 vor funcționa în municipiul Chișinău – la Consulatul general al României, la Universitatea de Stat din Moldova, la Teatrul „Satiricus”, la liceele „Muguel de Cervantes”, „Gheorghe Asachi” și „Spiru Haret”, două la Bălți și câte una în centrele raionale sau în câteva sate.

Cetățenii vor putea vota în baza unui document de identitate românesc valabil în ziua votării: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; paşaportul simplu; paşaportul simplu electronic; paşaportul simplu temporar; în cazul elevilor din şcolile militare, carnetul de serviciu militar.

Votarea va începe la ora locală 7:00, pe 9 iunie, și se va încheia la ora 22:00.

La alegerile din 9 iunie 2024 vor fi aleși cei 33 de reprezentanți ai României în Parlamentul European. Mandatul eurodeputaților este de 5 ani.

„Cetățenii R. Moldova pot să decidă , în mare parte, cum va arăta viitorul Parlament European, pentru că au cetățenia română și au dreptul să voteze pentru alegerile europarlamentare. Cred eu că este pentru prima dată când miza alegerilor europarlamentare este atât de mare pentru R. Moldova, pentru că Parlamentul care va fi ales pe 9 iunie și, automat, viitoarea Comisie Europeană va decide soarta integrării R. Moldova. Este foarte important ca cetățenii să iasă la vot pe 9 iunie și să decidă cum va arăta viitorul Parlament European. Anume acest parlament poate decide nu doar deschiderea negocierilor, dar și integrarea în Uniunea Europeană a R. Moldova. E clar că în următorii cinci ani se va decide acest lucru. Deci, această miză pentru cetățenii R. Moldova este mai mare ca niciodată”, a declarat recent secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu R. Moldova din cadrul Guvernului României, Adrian Dupu, potrivit ziarulnational.md.

Un kilogram de struguri este cumpărat cu doar 2,50 lei. Fermierii autohtoni înregistrează pierderi majore. Ei cer ajutorul autorităților!
Articolul anterior
Prințul Harry a împlinit astăzi 35 de ani! Declarația frumoasă a soției sale
Articolul următor