Emanuel a impresionat juriul „Românii au talent” chiar în prima seară a concursului din ediţia 2022. Băiatul cântă la cinci instrumente.
Emanuel Ion are 15 ani şi este din localitatea Nazarcea, judeţul Constanţa, transmite adevarul.ro.
Este nevăzător din naştere şi reuşeşte performanţa de a cânta la cinci instrumente: orgă, acordeon, chitară, chitară bass şi tobe.
Totul a pornit la 4 ani, când a început să cânte la o orgă de jucărie. Spune că mâinile parcă îi sunt călăuzite, se arată pe site-ul oficial al emisiunii „Românii au talent.”
A venit la emisiune pentru a demonstra că persoanele nevăzătoare pot să reuşească în viaţă chiar dacă au un handicap.
Emanuel este singurul băiat al familiei şi mai are cinci surori, una dintre ele fiind adoptată.
Tatăl familiei este pastor penticostal în Năvodari, iar Emanuel cântă în biserică în fiecare săptămână.
După interpretarea de vineri seara, Mihai Bobonete, unul dintre juraţi, a spus: „Sunt bucuros că exişti, omule!”.
„Ne-am ridicat în picioare şi noi, şi toţi cei din public”, i-a spus un alt jurat, Dragoş Bucur.
Emanuel a primit Golden Buzz din partea Andrei. „Eu în faţa momentelor de genul asta, când rămân fără niciun un cuvânt, pot doar să mă bucur alături de concurent şi să-l răsplătesc cu ce am mai bun”, a spus aceasta.