Tatăl vitreg al fetiței ucise și incendiate în Arad a fost scos din arest joi pentru reconstituire. Bărbatul le-a arătat anchetatorilor cum a omorât-o pe copila de 4 ani, fiica concubinei sale, dar și cum a încercat să își acopere urmele. El a recunoscut că în tot acel timp se afla sub influenţa drogurilor și spune, cu lacrimi în ochi, că regretă cele întâmplate: „Nu a fost cu intenție. Mi-aș da și viața asta să o aduc înapoi pe Antonia”.
Suspect crimă: Regret ce am făcut! Mi-aș da și viața asta să o aduc înapoi pe Antonia!
Scos din arest pentru câteva ore, tânărul de 23 de ani a fost dus prima dată în apartamentul din Arad, în care s-a petrecut crima. Bărbatul le-a arătat anchetatorilor cum s-a întâmplat totul. De acolo au plecat apoi pe câmp, în locul în care cadavrul micuței a fost ars și abandonat.
Tânărul, spun anchetatorii, s-ar fi drogat toată perioada în care iubita lui se afla în spital și dădea naștere celui de-al treilea copil.
Pavel Palcu, procuror criminalist: A recunoscut și consumul de droguri, împrejurare relevată de către Laboratorul Toxicologic Timișoara.
La două săptămâni de la crima pe care a comis-o, bărbatul spune că regretă totul. N-ar fi vrut, nicio clipă, să o omoare pe fiica iubitei sale.
Suspect crimă: Am iubit-o atât de mult, nu mai pot!
Jurnalist: Ce s-a întâmplat în ziua aceea?
Suspect: Am fost foarte influențat de droguri, nu a fost cu intenție. Regret ce am făcut!
Jurnalist: Ce îi transmiți concubinei tale acum?
Suspect: Că o iubesc foarte mult!
Alice Chivu, psiholog: Orice consum de substanțe poate crea un episod de euforie, senzație de creștere a capacității mentale și fizice, dar cu siguranță poate modifica percepția.
Fetița n-ar fi fost victima vreunei alte agresiuni, spun procurorii. Și nici mama nu ar fi fost complice la crimă.
Pavel Palcu, procuror criminalist: Firul de păr aparține fetei, victimei deci, așa încât este exclus ca mama să fi putut să participe.
Procurorii spun că dacă n-ar fi intervenit în forță atunci, viața mamei și a celorlalți doi copii ar fi putut fi pusă în pericol.
Pavel Palcu, procuror criminalist: Mama insista să îi spună exact cum, daca fata a suferit în urma agresiunii și s-ar fi putut ca el, fiind tot drogat, era tot sub influența drogului, să fi reacționat.
Deși suspectul ar fi chemat-o la el în vizită, femeia amână momentul.
Oana Lăzărescu, avocatul mamei: Mi-a spus că la un moment dat va dori să stea de vorbă cu el, să afle de ce și cum i-a omorât fetița.
Urmează ca telefonul mamei, dar și cel al acuzatului să fie verificate de procurori. Dosarul va fi trimis apoi în instanță.
sursa: www.digi24.ro