Belgia. Cinci morți și 9 răniți după prăbușirea șantierului unei școli. Cetățeni moldoveni, printre victime

Cinci persoane au fost ucise și alte 9 au fost rănite, vineri după-amiază, după prăbușirea parțială a unei școli aflată în construcție, din Anvers, Belgia, la care lucrau și cetățeni din Republica Moldova. În urma tragediei, cinci muncitori au fost găsiți morți, conform datelor actualizate în ultimele ore.

Dintre cele cinci victime, una era din Portugalia și alta din România (un cetățean moldovean în vârstă de 29 de ani cu dublă cetățenie), a declarat poliția presei locale, în timp ce naționalitatea celorlalți lucrători decedați nu a fost specificată.

Dar, în timp ce trei persoane erau încă dispărute, salvatorii au spus că mai caută doi portughezi și un rus, transmite presa belgiană. Muncitorii lucrau pentru un subcontractant pentru compania de construcții Democo, potrivit Belga. „Toți angajații sunt devastați”, a declarat Frederik Bijnens, directorul general al Democo, pentru această agenție de știri.

„Acum că serviciile de urgență au făcut tot posibilul, va începe o anchetă completă pentru a identifica cauza accidentului”.

Alte nouă persoane au fost rănite în accidentul de vineri după-amiază, dintre care trei se află în terapie intensivă, dar nu în stare critică, au comunicat salvatorii. Deoarece școala este încă în construcție, niciun elev nu era prezent la fața locului.

Mohammed, martor la accident: „M-am uitat și am văzut toate schelele care au căzut, pline de praf, și muncitorii care lucrau pe șantier.”

Casa Regală a anunţat că regele Philippe al Belgiei va vizita districtul Nieuw Zuid din Anvers, locul unde s-a prăbușit școala aflată în construcție, sâmbătă după-amiază. Regele a transmis condoleanţe familiilor victimelor şi mesaje de recuperare rapidă celor răniţi. De asemenea, el a mulțumit serviciilor de urgență pentru munca lor.

„Gândurile mele sunt cu victimele și cu cei dragi”, a scris și primarul De Wever pe Twitter.

Ministerul Afacerilor Externe anunță că, potrivit informațiilor preliminare obținute de reprezentanții Ambasadei României la Bruxelles, printre persoanele rănite au fost identificați și cinci cetățeni români.

Un alt cetățean moldovean, rănit în zona capului, a fost internat internat la spitalul din localitate. Al treilea cetățean moldovean rănit are dublă cetățenie, inclusiv portugheză.

O nouă rută feroviară între Ucraina și Republica Moldova va fi lansată în decembrie

Între Ucraina și Republica Moldova va fi lansată ruta feroviară Lvov-Chișinău, din 15 decembrie, informează presa ucraineană citată de radiomoldova.md.

Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului de Administrație al companiei „Ukrzalizniția”, Oleksandr Pertsovskyi.

„Funcționează cu succes ruta Kiev-Chișinău. Acum adăugăm și Lvov la această conexiune. A fost o cerere populară”, a remarcat el.

Trenul va porni din Lvov la ora 15:00 și va ajunge la Chișinău a doua zi, la ora 11:30.

Potrivit șefului „Ukrzalizniția”, acesta este un timp convenabil pentru cei care doresc să facă un zbor din aeroportul local, care este destul de activ, în special pe rutele sudice populare, cum ar fi Turcia.

Acum Lvov va avea o conexiune directă cu Chișinăul”, a subliniat Oleksandr Pertsovskyi.

Biletele vor fi puse în vânzare cu 20 de zile înainte de data plecării.

România și Bulgaria se pot alătura pe deplin spațiului Schengen în ianuarie 2025

România și Bulgaria se pot alătura pe deplin spațiului Schengen de liberă circulație din ianuarie 2025, a declarat vineri ministrul de interne ungar, Sandor Pinter, care a adăugat că decizia finală va fi luată la reuniunea miniștrilor de interne ai UE din 11 decembrie, informează Reuters.

Pinter a anunțat că un pachet de măsuri de securitate va fi prezentat la reuniunea miniștrilor de interne din UE din 11 decembrie, între care aranjamente pentru cel puțin 100 de polițiști de frontieră pentru a proteja granița dintre Turcia și Bulgaria.

România și Bulgaria se află pe rute majore pentru comerțul ilegal cu arme și droguri, precum și pentru traficul de persoane, dar Comisia Europeană a declarat, după o investigație amănunțită, că cele două țări au îndeplinit toate cerințele Schengen.

România a descris opoziția Austriei ca fiind nejustificată, citând date de la agenția de frontieră Frontex care arată că migranții ilegali au intrat în UE în principal din Balcanii de Vest, nu din România.

Gata cu restricțiile de acces în terminalul Aeroportului Internațional Chișinău

Începând cu data de 23 noiembrie 2024, ora 08.00, restricțiile de acces în terminalul Aeroportului Internațional Chișinău vor fi eliminate complet. Această decizie a fost luată de Grupul managerial de risc, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

”Accesul în terminalul Aeroportului Internațional Chișinău va fi permis tuturor persoanelor, fie că sunteți pasageri, fie că doriți să întâmpinați sau să petreceți pe cineva drag.

Vă mulțumim pentru înțelegere și cooperare. Securitatea și siguranța fiecărui participant la traficul transfrontalier sunt priorități absolute.”, anunță Aeroportul Internațional Chișinău.

Țara care a dezvoltat și autorizat primul vaccin Covid din lume, se confruntă cu un nou record de infectați. Peste 17.000 cazuri, în ultimele 24 de ore
Articolul anterior
OMS: Varianta Delta a Coronavirusului devine dominantă la nivel mondial
Articolul următor