O femeie a ajuns la spital după ce a fost lovită în cap cu un topor de bucătărie. Cazul a avut loc în seara zilei de ieri, 17 februarie, în jurul orei 18:20, în orașul Nisporeni, scrie deschide.md.
Potrivit informațiilor, victima, în vârstă de 56 de ani, pe parcursul zilei de ieri, a consumat alcool împreună cu concubinul său, un bărbat în vârstă de 52 de ani, și alți doi localnici.
Concubinul femeii a plecat la un moment dat să procure alcool și țigări, timp în care între victimă și unul dintre cei doi localnici s-a iscat un conflict spontan, din cauză că ultimul nu dorea să părăsească domiciliul concubinului femeii, iar aceasta l-a înjurat.
Astfel, bărbatul a luat de pe masă toporișca pentru tăiat carnea și i-a aplicat o lovitură femeii în regiunea capului, amenințând-o că o omoară. Drept urmare femeia s-a ales cu o plagă în regiunea capului. În conflic a intervenit celălalt localnic și a luat toporișca din mâna agresorului. Între timp, femeia a reușit să fugă în stradă și să solicite intervenția Poliției și ambulanței, care în scurt timp au intervenit la fața locului.
Victima a fost transportată la spitalul raional Nisporeni, unde i-a fost acordat ajutorul medical și s-a constatat că plaga nu este gravă, având 2 cm. Totodată, victima s-a ales și cu două degete rănite.
Potrivit oamenilor legii, atât victima cât și agresorul nu sunt angajați în câmpul muncii, duc un mod de viață dezordonat, fac abuz de băuturi alcoolice și au fost anterior condamnați.
Pe acest caz a fost dispusă urmărirea penală, iar făptașul urmează a fi reținut. Alte circumstanțe urmează a fi stabilite de oamenii legii.