Beție cu final tragic între doi vecini din Chișinău! Un bărbat a murit înjunghiat

Polițiștii de la Botanica au fost sesizați aseară, în jurul orei 19:30, despre comiterea unui omor, într-un apartament.

La fața locului imediat s-a deplasat grupa operativă pentru documentare și stabilirea circumstanțelor.

Suspectul a fost reținut la locul comiterii infracțiunii. În cadrul cercetării la fața locului, polițiștii au stabilit că cei doi bărbați cu vârstele de 38 și 52 de ani, locuiau împreună, aceștia închiriau apartamentul.

După ce au consumat băuturi alcoolice, între aceștia s-a iscat un conflict, în timpul căruia bărbatul de 52 de ani a luat un cuțit și i-a aplicat o lovitură în regiunea inimii celuilalt. În urma traumei primite, bărbatul de 38 de ani a decedat.

În cadrul acțiunilor procesual penale suspectul și-a recunoscut vina.
Acesta a fost reținut pentru 72 de ore.

Pentru fapta comisă, bărbatul riscă închisoare de la 15 la 20 de ani sau detențiune pe viață.

Un bărbat și o femeie, reținuți după ce s-au dezbrăcat parțial și au făcut sex sub privirile mai multor persoane într-o sală de jocuri de noroc din Pitești

Un bărbat și o femeie, ambii de 33 de ani, au fost reținuți, după ce s-au dezbrăcat parțial și au făcut sex sub privirile mai multor persoane. S-a întâmplat la sfârșitul lunii februarie, într-o sală de jocuri de noroc din Pitești. Momentul a fost filmat de un martor, iar imaginile sunt acum probă la dosar, scrie Ziarul Argeș citat de digi24.ro.

Protagoniștii scenelor fierbinți au 33 de ani. Bărbatul este din Olt, iar femeia din Pitești. În imaginile devenite publice se poate observa cum, inițial, cei doi mimează actul sexual, după care trec la fapte. Pe fundal se aud manele, dar și râsetele celor din jur.

Secvențele demne de filme porno au ajuns să fie văzute și de polițiști. Oamenii legii s-au autosesizat, iar pe 02 martie 2023 au deschis, pe numele celor doi, dosar penal pentru ultraj contra bunelor moravuri. Ulterior, femeia și bărbatul au fost reținuți. „La data de 14 martie 2023, după administrarea probatoriului, cei doi au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, urmând (…) să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, a transmis miercuri IPJ Argeş.

Șoferul care a ucis o femeie pe o trecere de pietoni din Capitală nu va sta nicio zi în închisoare

Galina Muntean a fost tamponată mortal pe aceeași trecere de pietoni din preajma aeroportului unde a fost ucis, în decembrie 2022, și băiețelul de 10 ani.

Пилот, насмерть сбивший женщину на "зебре", получил условный срок. Коллаж: Point.md
foto: point.md

A ucis o femeie pe o trecere de pietoni din preajma Aeroportului Internațional Chișinău, dar nu va sta nicio zi la închisoare. Șoferul și-a recunoscut vina, iar Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, l-a condamnat săptămâna trecută la patru ani de închisoare, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip deschis, lipsindu-l și de dreptul de a mai conduce mijloace de transport, scrie ziarulnational.md.

Totuși, instanța a suspendat, pe un termen de patru ani, executarea sentinței și, dacă inculpatul nu va săvârși alte infracțiuni, nu va mai merge la pușcărie. Suspendarea condiționată a pedepsei pe o perioadă de probațiune l-a nemulțumit pe soțul femeii, Simion Muntean, decis să meargă mai departe în instanță ca să-și facă dreptate.

Accidentul

Galina Muntean, în vârstă de 63 de ani, locuia în blocurile de lângă aeroport, iar pe 17 iulie 2022 a ieșit dimineața devreme din casă pentru a merge în oraș. Ca să ajungă pe partea cealaltă a străzii, a pășit pe trecerea de pietoni pe care o trecuse de mii de ori până atunci. Ajunsă la mijlocul străzii, aceasta a fost lovită în plin, în jurul orei 7.45, pe trecerea de pietoni de către un „Mercedes”.

Victima a fost aruncată în aer și a căzut la 18 metri distanță de trecerea de pietoni. Ea a fost preluată de o ambulanță și transportată la Institutul de Medicină Urgentă, dar în mai puțin de două ore s-a stins la spital.

Galina Muntean, care activa în calitate de specialist principal în cadrul Secției pentru organizarea și coordonarea activității Consiliului Municipal Chișinău al Direcției administrație publică locală, suferise multiple leziuni ale capului, toracelui, inclusiv coaste rupte, ale abdomenului, bazinului și ale membrelor.

Simion Muntean, soțul Galinei, a ieșit în aceeași zi din casă în jurul orei 8.00, la plimbarea tradițională de dimineață. A văzut forfota de la trecerea de pietoni, inclusiv două mașini staționate și Poliția, și-a zis în gând că o fi vreo tamponare „ca de obicei”, așa că și-a continuat drumul.

După ce a mers vreo cinci minute, a fost sunat de o prietenă care l-a întrebat: „Unde e Galina?”.

„În oraș, i-am spus. Atunci am aflat că e la Urgență, mi-am dat seama de ce stătea acolo Poliția și am alergat spre trecerea de pietoni. Acolo l-am văzut pe șoferul „Mercedes”-ului. Și-a cerut scuze, a spus că nu a văzut-o…, dar mie nu îmi era de el. Am alergat la spital”, rememorează domnul Simion, în timp ce rotește verigheta pe deget pe care nu a lăsat-o nici la opt luni după accident.

Sentința

Întâmplarea face că fostul pilot Simion Muntean a fost coleg de serviciu la Autoritatea Aeronautică Civilă cu Vasile Nichita în vârstă de 33 de ani, șoferul „Mercedes”-ului care i-a băgat soția în mormânt și care era comandant de aeronavă la compania „FlyOne” în acel moment.

Ceilalți participanți la trafic care au văzut impactul au povestit că „Mercedes”-ul condus de Vasile Nichita dinspre aeroport spre oraș nu a frânat deloc, deși o mașină de pe banda alăturată se oprise să permită trecerea pietonului.

Tânărul de 33 de ani și-a recunoscut vina și, la sugestia avocatului, Simion Muntean a acceptat ca acesta să-i plătească 300 000 de lei în calitate de cheltuieli pentru înmormântare și pentru piatra funerară instalată pe mormânt. Citește mai mult în www.ziarulnational.md.

Locuitorilor unui bloc din capitală le este frică să iasă din case din cauza unei haite de câini vagabonzi

Locuitorii unui complex locativ din sectorul Centru al Capitalei trăiesc de câțiva ani cu frica-n sân. Motivul sunt haitele de maidanezi care se adăpostesc în curtea blocului împreună cu un om al străzii. Pentru că au simțit pe propria piele furia dulăilor, mai mulți locatari au depus o petiție la Primărie, dar funcționarii pasează responsabilitatea de la o direcție la alta, relatează TV8.

foto: point.md

Oamenii se plâng că nu pot să iasă din casă fără a fi amenințați de patrupezi:

„Sunt, la noi sunt în ogradă, cred că autoritățile ar trebui să-și facă treaba”.

„Ne este frică pentru copii, noi, maturii reușim să ne apărăm, copiii sunt mai neputincioși.”.

„Anul trecut am înțeles că a fost atacată o fată din acest complex de locuit, într-adevăr sunt foarte mulți, e o adevărată catastrofă”.

„Vara, când ieșeam cu prietenii la plimbare, deseori mă temeam să merg pe drum, pentru că erau câinii aceștia”.

Locatarii susțin că animalele au fost aduse în curte de un boschetar. Am încercat să vorbim cu el, dar bărbatul a refuzat:

„P***, i*** ****, Chișinăuieni, v***, p***”.

Oamenii spun că s-au adresat autorităților de mai multe ori ca să le rezolve problema, dar fără succes. Aceștia sunt nevoiți să fie în continuare martorii unor comportamente sociale inacceptabile. Președinta Asociației Locatarilor susține că bărbatul este deseori violent.

„Dumnealui, da este agresiv, nu o dată a sărit la bătaie și la mine și la măturător. – De cât timp vă confruntați cu problema dată? Domnul cu câinii umblă deja de doi ani, numai vara el a fost dus la Spitalul de la Costiujeni, din motiv că unul din câinii lui au mușcat o fetiță”, a declarat președinta asociației locatarilor.

Polițiștii de sector ne-au spus că au fost sesizați anterior referitor la acest caz și bărbatul a fost plasat într-un centru pentru persoanele fără adăpost, dar ulterior a părăsit instituția.

„A fost sesizată poliția, noi am expediat materialul la protecția animalelor, întrucât este competența lor. Persoana forțat nu poți să o internezi într-o instituție de psihiatrie, doar în cazul în care comite o infracțiune”. 

Oamenii au depus și o petiție la Primăria Capitalei, însă aici problema se plimbă de la o ușă la alta. Ne-am adresat Direcției Locativ Comunale, dar reprezentanții subdiviziunii ne-au redirecționat către Regia Autosalubritate. Aceasta însă susține că se ocupă doar de câinii din azil, iar de maidanezi ar fi responsabilă Direcția Locativ Comunală. La azilul gestionat de Regia Autosalubritate pot fi adăpostite încă 600 de animale, dar după cum afirmă directorul instituției, cei care ar trebui să emită ordine de capturare, nu o fac. 

„De capturarea câinilor fără stăpân trebuie să parvină o plângere către Secția control animale din cadrul Direcției generale locativ comunale. De ce nu emit acte de capturare și de ce nu capturează câinii, eu nu cunosc”.

Am revenit la Direcția Locativ Comunală, care de această dată ne-a declarat că instituția nu are suficienți bani pentru a întreprinde măsuri. 

„La moment nu este emis niciun program de sterilizare. Așa, dar nu dumneavoastră trebuie să emiteți acest program de capturare și de sterilizare? Așa era, anul trecut, dar anul acesta noi nu avem bani”, a menționat reprezentant al Direcției Locativ Comunale, Karl Luganov.

Conform datelor oficiale, în prezent, în Chișinău sunt circa 5000 de maidanezi. 

Un copil de 3 ani, internat în spital după ingerarea unei cantități mari de medicamente
Articolul anterior
Interpreta și bloggerița rusă Instasamka vine cu un concert la Chișinău
Articolul următor