Bilanţul morţilor în Fâşia Gaza depăşeşte 8.000, dintre care jumătate sunt copii

Ministerul Sănătăţi al Hamas anunţă duminică că peste 8.000 de persoane au fost ucise în Fâşia Gaza de la începutul războiului cu Israelul.

Bilanţul morţilor în Fâşia Gaza depăşeşte 8.000 de persoane

„Bilanţul morţilor al agresiunii israeliene depăşeşte 8.000, dintre care jumătate sunt copii”, a declarat AFP, în noaptea de sâmbătă spre duminică, ministerul, transmite protv.ro.

Un bilanţ anterior anunţa sâmbătă dimineaţa 7.703 morţi în Fâşia Gaza.

Pe de altă parte, Autoritatea Palestiniană a anunţat că trei palestinieni au fost ucişi de militari israelieni în Cisiordania ocupată.

Armată israeliană a descoperit, în primele zile ale războiului, peste o sută de cadavre, zeci dintre ele ale unor copii sau bebeluși, în kibuțul Kfar Aza din apropierea graniței Israelului cu Fâșia Gaza. „Acesta nu este un război, nu este un câmp de luptă. Este un masacru!”, a spus generalul israelian Itai Veruv.

După începutul atacurilor Hamas, din 7 octombrie 2023, Israel a jurat să se răzbune și să distrugă Hamas, organizația teroristă (așa cum e ea desemnată de către Israel, SUA, UE, Australia, Canada, Egipt, Japonia și UK) care controlează politic și militar Fâșia Gaza, limba de pământ de 40 de kilometri lungime și maximum 12 kilometri lățime, înghesuită între Israel, Marea Mediterană și Egipt, unde trăiesc peste 2 milioane de palestinieni.

Consiliul European cere măsuri urgente pentru securitatea energetică a R. Moldova

Consiliul European a solicitat Comisiei Europene să identifice de urgență noi soluții pentru a sprijini Moldova în consolidarea securității sale energetice. Decizia vine în contextul în care țara se confruntă cu vulnerabilități majore în acest sector, accentuate de instabilitatea regională, potrivit unui comunicat al Consiliului, scrie moldova1.md.

În concluziile adoptate după Summitul din 19 decembrie, liderii europeni au reafirmat sprijinul pentru Republica Moldova, subliniind importanța cooperării strânse pentru creșterea rezilienței și stabilității țării. În plus, Uniunea Europeană sprijină implementarea Planului de creștere și adoptarea rapidă a Facilității pentru Reformă și Creștere, considerate esențiale pentru progresul economic și integrarea europeană a Republicii Moldova.

De asemenea, liderii europeni au apreciat succesul alegerilor prezidențiale și al referendumului privind integrarea europeană. „Consiliul European felicită autoritățile din Republica Moldova pentru desfășurarea cu succes a alegerilor prezidențiale și a referendumului privind consacrarea aderării la UE în Constituție, în pofida activităților hibride ale Rusiei de subminare a instituțiilor democratice ale țării. Consiliul European salută angajamentul cetățenilor Republicii Moldova față de integrarea europeană”, se menționează în concluziile Summitului.

Eveniment de poveste la Bălți! «Lumea Uriașilor», un concept unic în lume, va fi inaugurat pe 25 decembrie

Pe 25 decembrie, în parcul Andrieș din Bălți va începe proiectul interactiv «Lumea Giganților», un concept unic în lume. Este un parc tematic dedicat personajelor de basm, iar eroii principali vor fi giganții buni și răi din legenda Văii Necuratului.

Toate figurile din parc vor avea o înălțime de până la 5 metri și «vor prinde viață» prin mecanisme de animatronică. Ele vor putea să se miște și să vorbească cu vizitatorii, povestindu-le propria lor istorie unică.

În parc, pe lângă figurile animate ale giganților, vor fi expuse și dinozauri care se mișcă, respiră și execută diverse comenzi.  

De asemenea, vizitatorii vor putea să se bucure de distracții interactive.

Biletele pot fi achiziționate de pe site-ul oficial al proiectului «Lumea Giganților» sau la casa de bilete din parc. Detalii suplimentare pot fi găsite pe paginile evenimentului din Instagram și Facebook.

Important: Accesul este gratuit pentru copiii până la 3 ani, precum și pentru persoanele cu dizabilități de gradul I și II.

Adresa: Scuarul Mariinski (fostul parc Andries)

Ore de funcționare: 11:00 – 20:00  

Preț bilet: 80 lei.

Elevii din regiunea transnistreană vor trece pe online, dacă se întrerupe livrarea de gaze

Elevii din instituțiile de învățământ din regiunea transnistreană vor face lecții de acasă, în cazul întreruperii livrării de gaze naturale. Activitatea educațională suplimentară va fi organizată doar la cererea părinților elevilor, pe baza recomandărilor serviciilor de stat relevante – sport și cultură. Vor frecventa grădinița doar copiii ai căror ambii părinți merg la serviciu, transmite IPN.

În cadrul unei ședințe extinse a consiliului de securitate, așa-numitul șef al guvernului de la Tiraspol, Alexander Rosenberg, a declarat că, dacă în regiunea transnistreană nu vor mai fi livrate gaze naturale, Centrala termoelectrică moldovenească din regiunea transnistreană (MGRES) este gata să treacă la cărbune.

Întreprinderilor de producție li se va recomanda să treacă la tura de noapte, iar serviciile de transport sunt îndemnate să ajute la transportarea angajaților acestor întreprinderi la locurile lor de muncă. Activitatea administrației de la Tiraspol va fi optimizată și ea, pentru a minimiza utilizarea resurselor energetice.

De luni, 23 decembrie, instituțiile medicale din stânga Nistrului vor înceta să efectueze examinări medicale de rutină. 54 de ambulanțe se vor deplasa la apelurile de urgență și vor asigura transportarea pacienților de la un centru medical la altul, care este asigurat cu energie termică.

Cetățenilor din regiunea transnistreană li se permite să colecteze manual lemnul căzut, fără permis, dar dacă există intenția de utilizare a mijloacelor tehnice, atunci este necesară permisiunea administrației locale. Este interzisă tăierea de pădure vie și așa-numitul export de lemn în afara regiunii.

Guvernul Ungariei a interzis accesul adolescenţilor la o expoziție fotografică
Articolul anterior
Medicamentul pentru răceală pe care șoferii ar trebui să îl evite. Medic legist: poate apărea rezultat pozitiv la drugtest
Articolul următor