La doar o zi după ce autoritățile au anunțat redeschiderea teatrelor, cinematografelor şi sălilor de concerte din Capitală, oamenii deja sunt în goana după bilete.
Oamenii spun că au așteptat cu nerăbdare această decizie: „Am aşteptat mai mult de un an. Este foarte îmbucurător că ne întoarcem la viaţa normală”.
La Palatul Național, artiștii au început deja repetițiile pentru a bucura publicul cu noi concerte. „Ne bucurăm şi salutăm această decizie, iar acum repede trebuie să purcedem la pregătirea sălilor pentru concertele ce urmează a fi organizate. Începând cu luna septembrie, noi preconizăm deja concerte cu spectatori”.
„Să avem sălile măcar la 50% este bine, lumea deja nu mai are răbdare. Noi suntem gata şi acum să ascultăm aplauze şi primiri călduroase. Spectatorul îl aşteptăm cu mare drag în sălile de spectacol”.
Flămânzi după spectatori sunt și actorii de teatru, care abia așteaptă să iasă în scenă: „Este binevenită această deschidere, ieri deja seara a fost o premieră. Actorii sunt în culmea fericirii chiar. Suntem pregătiţi de a primi spectatorii în măsura posibilităţilor, a restricţiilor”.
„Noi tare ne-am bucurat data trecută când ne-a dat voie să ieşim, să jucăm şi eram atât de aprinşi cu trei premiere, că nici nu am reuşit, am ieşit de două, trei ori la spectatori şi din nou în pauză”.
Și directorul unui cinematograf din Chișinău spune că va respecta toate condițiile impuse: „Aşteptăm cu nerăbdare să ne revedem cu spectatorii, să trăim emoţiile de la film pe ecran mare, care nu pot fi simţite acasă. 50% este puţin, dar vom respecta această condiţie”.
Comisia Extraordinară pentru Sănătate Publică a menționat că măsurile ar putea fi revizuite, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice.
sursa: www.publika.md