Sunt 9 luni de când prezentatorul de radio și de evenimente, Bogdan Dascăl, n-a mai pus gram de alcool în gură. La un moment dat s-a uitat în oglindă și a realizat că nu mai poate continua așa. Este unul din puținii oameni publici care recunoaște că a suferit de alcoolism, iar acum s-a codat, și nu mai are tentația să ia halba de bere în mână.
Banii câștigați la televiziune, peste 20 de mii de euro, cheltuiți pe bere.
”Am înțeles că în ultimii 15 ani nu am realizat practic nimic în viața asta, pentru familie, pentru copiii mei (mă refer la casă, apartament, mașină). Salarii mari de la televiziune irosite pe baruri, peste 20 de mii de euro cheltuiți pe bere.
Imaginea ta care nu mai inspira încredere pentru angajatori, organizatori de evenimente. 2 ani în afara unei activități. Ca acum, să înțelegi că multe lucruri s-au schimbat.
În ultimele 9 luni am reușit să strâng mai mult decât în ultimii 5 ani.
Și strâng, și am scăpat de datorii. Eu n-am mai avut timp de 9 luni nicio ceartă în familie. Și nu contează subiectul, nicio dispută nu a fost la mijloc. E foarte important ca persoana care este lângă tine să înțeleagă ce se întâmplă. Larisa nu prea bea, nici la sărbători, nici la nunți. Și acum se străduie să fie atentă, în semn de susținere. Dar decizia ține de omul care are probleme.
Când îți dai seama că nu mai ieși din certurile în familie, când îți dai seama că e luni, orele 11, iar tu ieși din emisie și stai deja într-un bar bând o bere. Când copiii încep să-ți reproșeze: ”Uite, tată, berea ta.” Sunt multe semne care te pun pe gânduri.
Dacă bei mai devreme de sâmbătă, duminică deja ai probleme. Dacă nu ții minte ce ai făcut ieri deja este problematic. Dacă îți sună oamenii și îți zic să vă întâlniți, iar tu nu ții minte cu cine ai vorbit și unde v-ați înțeles să vă întâlniți, acestea-s foarte mari probleme. Astea-s primele mari indicii. Puteam să beau o bere până ajungeam la 20 și pe urmă nu țineam minte.
Sunt mulți oameni, inclusiv din lumea artei, care au avut, sau mai au această problemă, dar nu recunosc. Nu e nimic rușinos să faci pasul ăsta, e rușinos să taci și să nu faci nimic.
Ți-o poate spune orice medic în domeniu că, mai mult de 3 beri pe săptămână este un semn de alarmă. Iar momentul în care începi să bei singur bere în bar este deja un stadiu avansat de alcoolism.
Eu nu mă laud, din contra, povestea mea ar ajuta pe cineva să facă pasul ăsta atât de important.
Munceam în van. Demult puteam să realizez multe alte lucruri pe care nu le-am făcut tocmai din cauza că beam bere, sau nopțile stăteam prin baruri. Am uitat când ultima dată am stat la o terasă. Și chiar dacă merg, iau o apă, o limonadă. Pot să văd cum alții aleg berea, n-am nicio treabă cu asta. Unicul om care a fost puțin incomodat de chestia asta este soția mea, care bea alcool mult mai puțin. Deşi nimeni nu-i interzice.
Nu poți ieși din asta atâta timp cât n-ai să vrei. Am apelat la un medic. Mi s-au făcut zece zile de curățare a organismului înainte de a face chiar procedura de codare. Procedura de codare este o mini-operație, iar după ea dacă servești ai putea avea o incursiune negativă asupra organismului. Eu presupun că pastila și operația au fost făcute doar pentru a mă întări. Autosugestia m-a adus la momentul când nici nu vreau, nici nu pot, nici nu mai visez bere.
Da, berea era. Eu aș scumpi berea în țară, în general aș interzice-o.
Și campaniile publicitare de vânzare a berii le-aș interzice. Nu există nimic bun în a cumpăra o bere ieftină, nu există nimic bun în a vedea peste tot panouri publicitare cu bere, este nociv să oferi o mașină cadou, doar pentru că a cumpărat berea X. Eu aș ridica drastic prețurile la băuturi alcoolice, în special în localuri, pentru ca omul să nu-și poată permite, ca în Europa.