Boris Covali își scoate așii din mânecă, înainte de finala Eurovision

Cu o zi înainte de finala națională a concursului Eurovision Song Contest 2013, interpretul Boris Covali își surprinde fanii și colegii de breaslă cu două lansări.   Este vorba despre lansarea videoclipului la piesa ”Runaways” și crearea unei aplicații care, începând de astăzi, este disponibilă pe play store (android).  Este primul artist care are o astfel de aplicație oferind posibilitate fanilor să fie mai aproape de artist. Acolo vor fi încărcate toate materialele video și foto recente, precum și informații despre activitățile interpretului în timp real.

separator

Videoclipul ”Runaways” a fost filmat și realizat în timp record, ca să poată fi lansat până la finala Eurovisionului. Nu este un clip de acțiune, ci mai degrabă unul romantic, care se axează pe starea și emoția interpretului. Potrivit echipei de producție, cel mai mult accentul s-a pus pe zâmbetul inconfundabil și cuceritor al interpretului. De la zâmbet a și pornit ideea clipului, iar pentru ca trăirile și emoțiile să fie reale, în clip apare și iubita lui Boris Covali, Nelly.

Boris Covali își scoate așii din mânecă, înainte de finala Eurovision

Peste câteva ore, interpretul va urca în scenă pentru a se ”lupta” cu ceilalți favoriți ai finalei naționale a concursului Eurovision Song Contest 2013 și anume  Cristina Scarlat, Karizma&Cristina Croitoru, Aliona Moon. Aceste voci, potrivit unor statistici de pe rețelele de socializare, îl pot detrona de pe poziția de lider.

Încă puțin și vom afla dacă Boris Covali ne va reprezenta sau nu țara la Malmö, Suedia. Până atunci, savurați videoclipul nou-nouț marca Boris Covali.

text: Natalia Bodiu

Oligarhii ruși își continuă afacerile în Olanda, în ciuda sancțiunilor. Companii de milioane de euro declarate „microîntreprinderi”

În Olanda, companiile deținute de oligarhii ruși continuă să funcționeze în ciuda sancțiunilor, exploatând lacunele legale. Acest lucru a fost raportat de Ukrinform, citând site-ul rețelei de televiziune NOS, citat de digi24.ro.

„Oligarhii ruși sancționați folosesc lacunele din legislația Olandei pentru a continua să facă afaceri”, se arată în raport. Oligarhii își declară companiile, în valoare de sute de milioane, drept „microîntreprinderi”. Acest lucru le permite să ascundă fluxurile financiare și să eludeze cerințele stricte de raportare, potrivit publicației. Ca exemplu, NOS îl citează pe magnatul oțelului Alexei Mordashov, care a devenit bogat în anii 1990 și a fost inclus pe lista de sancțiuni a UE după invazia Rusiei în Ucraina. Compania sa, SMTT Holding BV, este înregistrată în Amsterdam. Până de curând, valoarea sa era de 65 de milioane de euro, dar este clasificată ca microîntreprindere, ceea ce îi permite să evite divulgarea datelor financiare esențiale.

Un alt exemplu este Airport Alliance (Țările de Jos), o filială a băncii ruse VTB, condusă de asociatul lui Putin, Andrei Kostin. Acesta se află sub sancțiuni din partea SUA, UE, Regatului Unit și a altor țări. De asemenea, în Țările de Jos funcționează compania Safmar, legată de miliardarul Mihail Guțeriev. Guțeriev a fost sancționat de UE, Canada și alte țări din cauza legăturilor sale cu liderii ruși și cu președintele autoproclamat al Belarusului, Alexander Lukașenko.

Lacune în legislație

În Țările de Jos, o societate poate fi calificată drept microîntreprindere dacă are mai puțin de 10 angajați, o valoare de bilanț de până la 450.000 de euro și un profit net anual care nu depășește 900.000 de euro. Statutul de microîntreprindere permite întreprinderilor să nu furnizeze informații cu privire la profituri, impozite și active, să evite auditurile financiare și să ocolească cerințele minime de raportare anuală. Inițial, aceste norme au fost introduse pentru a reduce presiunea birocratică asupra întreprinderilor mici, dar oligarhii ruși le exploatează acum pentru a eluda sancțiunile. După cum a raportat Ukrinform, oligarhul rus sancționat Kerimov deținea acțiuni la SpaceX a lui Elon Musk prin intermediul unui trust, chiar și după ce prima administrație a președintelui american Donald Trump i-a impus sancțiuni.

Accident de groază la Vulcănești: Un băiat de 16 ani a murit după ce a ajuns cu mașina într-un camion. Luase automobilul de la un cunoscut de-al său

Un minor de 16 ani a decedat într-un grav accident rutier produs astăzi, în jurul orei 09:20, pe traseul Chișinău-Vulcănești, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Preliminar, băiatul, originar din raionul Cahul, conducând un Volkswagen Caddy, pe care l-ar fi luat de la un cunoscut de-al său, în apropierea orașului Vulcănești a pierdut controlul mașinii ieșind pe contrasens și tamponându-se cu un camion, care se deplasa regulamentar. Camionul era condus de un bărbat de 48 de ani și avea ca pasageră pe soția sa.

În urma impactului, minorul a decedat la fața locului. Șoferul camionului a fost testat cu aparatul Drager, rezultatul fiind negativ.

Pe acest caz polițiștii au inițiat o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Reiterăm, #Nu transmiteți minorilor în gestiune cheile de la mașină, chiar dacă sunteți alături. Atenționați-i să nu conducă și să nu urce în mașini conduse de semenii lor, pentru că nu au studiile și nici experiența necesară, iar asta ar putea duce la o tragedie.

Premieră pentru Poliția Națională: Aceasta a fost dotată cu un laborator criminalistic cibernetic de ultimă generație

Forțele de ordine din Republica Moldova beneficiază, începând de astăzi, de un nou laborator de criminalitate cibernetică. Laboratorul va consolida capacitatea autorităților de a preveni, investiga, combate criminalitatea informatică, oferind tehnologie avansată și expertiză specializată în domeniul investigațiilor digitale, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Datorită instrumentelor de ultimă generație, angajații Inspectoratului General al Poliției vor putea analiza și gestiona amenințările cibernetice în timp real, ceea ce va  proteja și mai mult spațiul digital al țării noastre. Aceștia vor putea colecta, analiza și utiliza probe digitale în cadrul anchetelor, pentru o identificare mai rapidă a infractorilor cibernetici. Tot aici, experții în criminalistică vor avea acces la programe de formare continuă. Prin simulări realiste, ei vor învăța să detecteze și să contracareze atacurile informatice, pregătindu-se pentru scenarii complexe care pot afecta infrastructura digitală a țării. Specialiștii vor putea testa măsuri de securitate într-un mediu controlat, în contextul în care amenințările cibernetice sunt tot mai persistente.

În același timp, îmbunătățirea capacităților tehnice ale forțelor de ordine va facilita schimbul de informații și experiență cu instituțiile de aplicare a legii din Uniunea Europeană și din alte state partenere, precum și combaterea infracțiunilor transfrontaliere.


Laboratorul  a fost deschis și echipat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene în cadrul proiectului EU4Security Moldova, implementat de CEPOL.Odată cu operaționalizarea laboratorului, Centrul Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare își extinde capacitățile de investigare a incidentelor cibernetice și de identificare a vulnerabilităților critice. Astfel, Republica Moldova face un pas important în alinierea la standardele europene.

O altă poveste a Cenușăresei din zilele noastre!
Articolul anterior
Ascultă și alege cine va merge la Malmo! (Video)
Articolul următor