Brad Pitt este acuzat că ”și-a furat“ fosta soție

O nouă dispută legală a început în jurul Castelului Miraval pe care Brad Pitt și Angelina Jolie l-au deținut împreună. Brad Pitt este acuzat că „a furat“ din activele Castelului Miraval. Reprezentanții de la Nouvel, compania fondată de fosta soție a actorului, susțin că a luat fără drept din valoarea proprietății.

Oficialii de la fosta companie de investiții a Angelinei Jolie susțin că Brad Pitt și apropiații lui au încercat să mențină controlul asupra proprietății aflată în Provence. În plus, aceștia i-au cerut starului despăgubiri de cel puțin 350 de milioane de dolari.  

Brad Pitt este acuzat că „a furat“ din activele Castelului Miraval

Numele lui Brad Pitt apare într-un nou dosar, pe care reprezentanții de la Nouvel l-au depus în instanță. Aceștia îl acuză pe actor că „a dezvelit“ și „a jefuit“ activele Castelului Miraval.

Potrivit informațiilor obținute de CNN, compania fondată de Angelina Jolie îi cere actorului american despăgubiri în valoare de cel puțin 350 de milioane de dolari.

Avocații susțin că Brad Pitt a acționat ca „un copil capricios“, potrivit Daily Mail. Se pare că actorul a cheltuit milioane de dolari ca să restaureze studioul de înregistrări, dar și pe renovările care s-au făcut la piscină și pe reconstrucția unor scări.

Pitt a irosit activele companiei, cheltuind milioane pe proiecte făcute din vanitate. A plătit peste 1 milion de dolari pentru renovarea piscinei, construirea și reconstrucția unei scări de patru ori. A restaurat și un studio de înregistrări, se arată în documentul care a fost depus în instanță luni, 10 iulie, conform CNN.

Brad Pitt, indignat de decizia Angelinei Jolie care și-a vândut partea din proprietatea exclusivistă

Avocații angajați de cei de la Nouvel au precizat în dosar că „neplăcutul comportament“ al lui Brad Pitt s-a intensificat după ce fosta lui soție a vândut compania de investiții în octombrie 2021 celor de la Tenute del Mondo, o subsidiară a companiei de băuturi spirtoase Stoli Group, controlată de oligarhul rus Yuri Shefler.

Indignat că Jolie a vândut Nouvel mai degrabă lui Stoli decât lui, Pitt s-a comportat ca un copil capricios, refuzând să trateze compania Nouvel ca pe un partener egal în afacere, se mai arată într-unul dintre documentele depuse la dosar și obținut de cnn.com.

Brad Pitt a fost primul care a deschis un proces în legătură cu vânzarea părții Angelinei Jolie din Castelul Miraval, despre care a spus că este „ilicită“. În plângerea depusă la tribunal în februarie 2022, producătorul de film o acuză pe fosta soție de rea credință, pentru că ar fi refuzat să îi vândă partea ei din extravaganta proprietate, deși i-ar fi spus că este interesat să o cumpere.

Angelina Jolie și Brad Pitt au 3 copii biologici și 3 copii adoptați

Situat în inima regiunii Provence, Castelul Miraval este locul în care Angelina Jolie și Brad Pitt s-au căsătorit în 2014. Proprietatea dispune de o podgorie splendidă. O șampanie care este produsă aici costă aproape 400 de euro.

Castelul Miraval mai are un loc special în inima foștilor parteneri. Aici își petreceau vacanțele de vară alături de cei șase moștenitori. Shiloh Nouvel Jolie-Pitt este primul copil biologic pe care foștii parteneri îl au împreună. Perechea de gemeni formată din Vivienne și Knox a venit pe lume în 2008.

Înainte să devină mamă pe cale naturală, actrița a adoptat trei copii din zone sărace ale Asiei și ale Africii. Pe Maddox l-a luat în grijă în 2007, din Cambodgia, pe când avea doar 7 luni. Zahara este al doilea copil care a ajuns în familia celor doi actori. Ea s-a născut în 2005, în Etiopia. Mama sa biologică a decis să o lase într-un centru de plasament din cauza sărăciei și a unei boli. La un moment dat, femeia a avut oportunitatea de a sta de vorbă cu Angelina Jolie. Atunci a putut să-i mulțumească pentru că îi oferă fiicei sale atenție și multă iubire.

Pax este ultimul copil pe care actrița americană l-a adoptat din Vietnam. Totul s-a întâmplat în 2007, după ce acesta a fost abandonat de mama lui. Când a decis să divorțeze de Brad Pitt, Angelina Jolie a solicitat custodie exclusivă atât pentru cei trei copii adoptați, dar și pentru cei trei copii biologici.

Vedeta a cerut divorțul în 2016. În actele depuse la tribunal l-a acuzat pe celebrul actor că a fost violent cu copiii. Abia în mai 2021, judecătorii au decis situația privind custodia celor șase copii ai fostului cuplu. Brad Pitt a reușit să o victorie în acest sens. El împarte custodia moștenitorilor săi cu Angelina Jolie, scrie catine.ro.

Mesajul lui Igor Dodon, în Ziua Unirii Basarabei cu România

Igor Dodon a venit cu un mesaj, astăzi, de Ziua Unirii Basarabei cu România, informează unica.md.

”Unica reunire de care au nevoie moldovenii este reunirea familiilor noastre, prin revenirea acasă a cetățenilor plecați cu sutele de mii peste hotare.

Când majoritatea acestor moldoveni vor reveni acasă, abia atunci țara noastră, Republica Moldova, va avea putere de creștere, se va dezvolta frumos și își va asigura un viitor destoinic în istorie și în lume.”, scrie Igor Dodon într-o postare.

Caz tragic la Taraclia! Un bărbat a murit, după ce a fost atacat de una dintre bovinele sale

Un bărbat a decedat, după ce a fost atacat de una dintre bovinele sale, care pășteau în apropiere de gospodărie. Tragedia a avut loc ieri, 26 martie, în satul Gîrtop, din raionul Taraclia, scrie unimedia.info.

„În urma incidentului, victima a suferit multiple leziuni și a decedat pe loc”, a comunicat pentru UNIMEDIA ofițera de presă a IP Taraclia, Ciobanu Cristina.

Funcționarii vor putea fi detașați la Comisia Europeană

Funcționarii moldoveni vor putea fi detașați la Comisia Europeană pentru a acumula experiență și competențe relevante pentru procesul de aderare la Uniunea Europeană. Parlamentul a ratificat în acest sens Acordul administrativ dintre Guvernul Republicii Moldova și Comisia Europeană, transmite IPN.

Respectiv, funcționarii moldoveni vor putea participa la programele Experți Naționali Detașați (END) și Experți Naționali în Formare Profesională (ENFP), pentru a obține experiență în politicile de lucru ale Comisiei Europene.

Pentru programul ENFP, termenul de detașare este de la trei la cinci luni, iar în cazul END, termenul este de până la doi ani. Republica Moldova va putea detașa funcționari publici care au activat cel puțin un an într-o instituție a statului și care, la revenire, vor contribui la procesul de integrare a țării în Uniunea Europeană.

Potrivit documentului, funcționarii moldoveni detașați își vor păstra statutul de angajați ai administrației publice din Republica Moldova, cu toate drepturile sociale și profesionale garantate de legislație.

Tot astăzi, deputații au votat în prima lectură proiectul de lege privind detașarea experților naționali la instituțiile sau organismele Uniunii Europene, precum și modificarea cadrului normativ conex. Documentul reglementează detașarea personalului contractual din cadrul instituțiilor sau autorităților publice, sau de la angajatorii din Moldova.

Prevederile stabilește raportul juridic între expertul național detașat și angajatorul din Moldova, precum și drepturile, garanțiile și obligațiile prevăzute.

Carburanții continuă să se scumpească
Articolul anterior
Circa 400 de proiecte rapide în cadrul Programului ”Satul European Expres”
Articolul următor
Close menu