Brad Pitt o dă în judecată pe Angelina Jolie. Actrița a vândut fără acordul lui jumătate din castelul lor din Franța unui oligarh rus

Brad Pitt o dă în judecată pe fosta lui soție, Angelina Jolie, pentru că și-a vândut acțiunile firmei care administrează moșia Chateau Miraval, podgoria franceză pe care au cumpărat-o împreună, scrie BBC. Actrița și-a vândut acțiunile unui oligarh și producător de băuturi alcoolice din Rusia fără să se consulte cu Pitt, potrivit digi24.ro.

Cuplul a cumpărat Chateau Miraval în 2008 și s-au căsătorit acolo 6 ani mai târziu. Pitt a spus că el și soția sa de la acea vreme au fost de acord să nu își vândă acțiunile fără a avea consimțământul celuilalt.

Avocații lui Pitt, câștigător a două premii Oscar, au spus că Chateau Miraval, care cuprinde o vilă și o podgorie din sudul Franței, a „devenit pasiunea lui Pitt” și, sub conducerea sa, s-a transformat într-o poveste de renume internațional” care valorează multe milioane de dolari.

Documentele legale depuse joi în Los Angeles arată că Pitt a ajutat la consolidarea rentabilității podgoriei, care „produce unul dintre cele mai renumite vinuri rozé”. 

Pitt susține că Jolie și-a vândut partea ei din acțiuni unui oligarh rus și producător de băuturi alcoolice, Iuri Shefler, fără să-i aducă la cunoștință tranzacția.

„Ea și-a vândut acțiunile în cunoștință de cauză și cu intenția ca Shefler și afiliații săi să încerce să preia controlul asupra afacerii pentru care Pitt și-a devotat viața și pentru a submina investiția lui Pitt în Miraval”, se arată în documente.

Avocații actorului au spus că acțiunea actriței a fost făcută cu intenția de a-i cauza „un prejudiciu nejustificat” lui Pitt, care a investit capital și a făcut eforturi mari pentru a-și susține afacerea cu vinuri.

În documente se mai menționează și faptul că Pitt a contribuit 60% din suma de achiziționare a proprietății din Franța, iar Jolie a plătit restul de 40%, scrie Sky News. Avocații actorului au mai spus că Jolie nu s-a implicat deloc în eforturile de dezvoltare a activităților întreprinse la Chateau Miraval, cu toate că „a beneficiat” de pe urma succesului afacerii.

Proprietatea Miraval, aflată în satul Correns din sud-estul Franței, a fost cumpărată de fostul cuplu cu o sumă aproximativă de 25 de milioane de euro, potrivit BBC.

Jolie „l-a informat pe Pitt în scris” cu privire la decizia ei de a-și vinde acțiunile lui Shefler în ianuarie 2021, menționând că a ajuns la „această decizie dureroasă cu multă tristețe”, potrivit procesului.

Avocații lui Pitt au solicitat judecarea procesului de către un juriu. Jolie nu a oferit încă niciun comentariu.

Pitt și Jolie au avut o relație de 10 ani, înainte să se căsătorească în 2014. Jolie a intentat divorțul în 2016. Cei doi au șase copii împreună, dintre care trei sunt adoptați.

Peste 3000 de sportivi, amatori și profesioniști, au luat parte la o competiție de amploare desfășurată în centrul capitalei

Peste 3000 de profesioniști și amatori ai sportului și-au dat întâlnire la o competiție desfășurată în centrul capitalei.

Este pentru prima dată când în Republica Moldova are loc un semimaraton de primăvară, iar atleții din țară și din străinătate au luat parte la această premieră.

Cei mai buni au fost premiați cu bani, cadouri și medalii.

Organizatorii își propun să facă o tradiție și să organizeze în fiecare an câte un semimaraton.

„Acest semimaraton se consideră internațional pentru că vin participanți din Europa, din alte țări din afara Europei și ne mândrim că aducem participanții care vor face cunoștință cu capitala noastră”, a menționat Maxim Zorchin, organizator.

Semimaratonul de primăvară este la prima ediție. Participanții au putut alege una din trei opțiuni de alergare: 10 km, 21 km și ștafeta de 21 km.

80% din mierea moldovenească ajunge pe rafturile europenilor datorită calității

După ce Uniunea Europeană a impus reguli mai stricte la importurile de miere, Guvernul de la Chișinău a modificat legislația așa încât produsele apicole să corespundă standardelor la etichetare și procesare a mărfii.

Anual, în țara noastră se produc aproximativ cinci mii de tone de miere, iar 80% dintre acestea sunt exportate, în mare parte în Uniunea Europeană.

Dacă până acum mierea în supermarketurile Uniunii Europene sau în alte magazine erau amestecuri de diferite mieri și de multe ori poate nici nu este un amestec de miere, dar siropuri, acum legislația UE a venit cu o trasabilitate directă a acestui produs și anume pe eticheta produsului să fie originea sau câte mixuri, origini de miere este în acel borcănaș”, a explicat Vitalie Popa, președintele Asociației Exportatorilor în apicultură, pentru Moldova1.

Vitalie Popa susține că noile modificări europene privind exportul de miere adoptate și de autoritățile noastre, vor reface piața exportatorilor, din care vor fi eliminate companiile apicole la care vor fi identificate nereguli.

Noi încercăm să promovăm produse cum ar fi mierea din Moldova, acest brand de țară care încercăm acum să-l mediatizam, să-l promovăm. Mergem la târgurile internaționale în cadrul asociației și a producătorilor. Anul acesta o să avem ocazia să mergem la două târguri internaționale, o să fim prezenți cu stand de țară la expoziția mondială apicolă în Copenhaga în septembrie, iar în octombrie vom fi la expoziția agroalimentară din Germania”, a relatat Vitalie Popa.

Potrivit reglementărilor aprobate de Guvern, etichetele trebuie să arate țara sau țările din care provine mierea.

Un alt aspect important este menținerea compoziției naturale a mierii. Eliminarea noțiunii de „miere filtrată” din legislație va însemna că polenul și alți constituenți naturali nu mai pot fi îndepărtați. Astfel, produsul final va rămâne autentic, păstrându-și proprietățile benefice.

În prezent, 10 producători de miere din Republica Moldova au dreptul de a exporta pe piața din Uniunea Europeană.

Ucraina: Bilanțul atacului aerian rus asupra orașului Sumî a urcat la 31 de morți și 84 de răniți. „Doar ticăloșii pot face așa ceva”

Crește bilanțul victimelor în urma atacului cu rachete asupra orașului Sumî. Potrivit ultimelor date prezentate de serviciile de urgență ale Ucrainei, 31 de persoane au fost ucise în atac, inclusiv doi copii, și cel puțin 84 au fost rănite, inclusiv 10 copii.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a reacționat dur, calificând atacul drept un act de teroare. „Doar ticăloșii pot face așa ceva – să ia viețile unor oameni simpli”, a transmis liderul ucrainean, exprimând condoleanțe față de familiile victimelor.

„O lovitură teribilă a rachetelor balistice rusești asupra orașului Sumy. Rachetele inamice lovesc o stradă obișnuită a orașului: case, instituții de învățământ, mașini pe stradă… Și asta într-o zi în care oamenii merg la biserică: Duminica Floriilor, sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim.

Conform datelor preliminare, există zeci de civili morți și răniți. Numai ticăloșii pot face asta. Să ia viața unor oameni obișnuiți. Condoleanțele mele familiilor și prietenilor”, a scris liderul ucrainean pe pagina sa de telegram.

Mai multe medicamente ar urma să se ieftinească pe parcursul acestui an
Articolul anterior
Preşedintele rus Vladimir Putin ordonă organizarea cazării pentru cei care părăsesc Donbasul
Articolul următor
Close menu