Britanicii vor înapoi în UE, după problemele apărute în urma Brexit-ului

Alegătorii britanici vor să revină în UE, potrivit ultimelor sondajele, pe măsură ce reafturile goale din magazine, generate de problemele de aprovizionare și disputele cu Bruxelles-ul alimentează deziluzia față de Brexit, scrie The Independent.

Britanicii vor să revină în UE, după problemele apărute în urma Brexit-ului

Acum 53% dintre alegători spun că vor ca Marea Britanie să facă parte din UE, ceea ce reprezintă o creștere cu 4% a celor care sprijină răsturnarea rezultatului referendumului din 2016, arată un sondaj realizat de Savanta ComRes. Doar 47% dintre alegători mai sunt acum pro-Brexit, transmite Protv.ro.

Iar unul din zece alegători care au votat pro-Brexit își dorește acum reintegrarea Marii Britanii în UE, arată sondajul – în timp ce 40% dintre adulți se declară în favoarea unui nou referendum în următorii cinci ani.

Este al doilea sondaj din ultimele zile care a produs aceeași diferență de șase puncte procentuale în favoarea aderării la UE – la aproape un an după ce Marea Britanie a părăsit oficial din Uniunea Europeană.

„Probleme precum întreruperea lanțurilor de aprovizionare și disputele cu liderii europeni cu privire la drepturile de pescuit și vaccinuri au avut un impact, deși rezultatele sunt încă pe muchie de cuțit”, a spus directorul institutului de cercetare Chris Hopkins.

Acesta arată către tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 34 de ani, care susțin revenirea în UE. Foarte mulți dintre aceștia nu au putut să voteze la referendumul din 2016.

„Povestea Brexit nu se va încheia prea curând. Toate privirile de îndreaptă spre cei care nu au votat în 2016 și către alegătorii tineri, care nu au avut oportunitatea să o facă, dar care susțin cu o majoritate că Marea Britanie trebuie să redevină membră UE”, a adăugat el.

Rezultatele pro-UE ale ultimelor sondaje vin după ce guvernul britanic a anunțat că PIB-ul țării va scădea cu 4%. Miniștrii de la Londra au recunoscut că problemele de aprovizionare cu alimente și combustibili din toamnă sunt un efect al Brexit-ului.

Sondajul a fost efectuat pe 2.231 de adulți din Regatul Unit, în perioada 5-7 noiembrie.

Un nou lot de contoare inteligente va fi instalat la peste 14.000 de consumatori, cu sprijinul Italiei și PNUD

Digitalizarea sectorului energetic din Republica Moldova avansează, odată cu livrarea celui de-al doilea lot de contoare inteligente către operatorii de distribuție Premier Energy Distribution și RED Nord – inițiativă finanțată de Guvernul Italiei, prin intermediul PNUD Moldova. Programul-pilot a fost lansat de către Ministerul Energiei în anul 2023, în parteneriat cu Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova. Inițiativa contribuie la o infrastructură energetică rezilientă, eficiență operațională sporită, reducerea dependenței energetice și alinierea la standardele europene. 

Astfel, 9.085 de contoare inteligente vor fi instalate începând cu luna februarie 2025 la consumatorii casnici și noncasnici din perimetrul rețelei de distribuție Centru-Sud de către Premier Energy Distribution, iar 5.344 de dispozitive vor fi instalate de RED Nord în zona de distribuție Nord. Pe lângă contoare, au mai fost livrate echipamente esențiale pentru crearea infrastructurii de măsurare inteligentă, cum ar fi concentratoare, servere, module de comunicație și alte componente necesare pentru transmiterea și procesarea automată a datelor.

Acest lot completează instalarea din prima etapǎ a 3000 de contoare inteligente, cu sprijinul financiar al PNUD Moldova. Până la sfârșitul anului 2025 vor fi instalate 35.000 de dispozitive smart, ceea ce reprezintă 3% din totalul de 1,4 milioane de consumatori de electricitate. 

„Electrificarea sectorului energetic este inevitabilă în tranziția către o economie cu emisii scăzute de carbon, iar rețelele inteligente joacă un rol crucial în integrarea surselor de energie intermitente și în asigurarea unei alimentări stabile. Proiectul de contorizare inteligentă este un prim pas spre transformarea digitală a sectorului energetic. Dincolo de faptul că datele vor fi citite în timp real, odată cu liberalizarea pieței, tarifele diferențiate vor oferi consumatorilor libertatea de a gestiona propriul consum de energie electrică. Suntem încrezători că proiectul pilot va avea rezultate pozitive și astfel actorii sectorului energetic vor avea certitudinea să investească în digitalizare”, a declarat Cristina Pereteatcu, Secretară de Stat la Ministerul Energiei. 

Locurile de consum a energiei electrice care urmează să fie dotate cu contoare inteligente sunt selectate conform unor algoritmi prestabiliți, în funcție de criterii precum localizarea geografică, densitatea populației, nivelul de vulnerabilitate energetică, statutul socio-economic și disponibilitatea infrastructurii tehnice existente. 

Contoarele inteligente vor oferi avantaje atât pentru consumatori, cât și pentru operatorii de distribuție a energiei electrice. Dispozitivele măsoară și transmit date despre consumul de energie în timp real, automat, securizat și fără greșeli către distribuitorul de energie, fără a fi nevoie să se citească fizic contoarele. Pentru transmiterea datelor, sistemul de contorizare inteligentă utilizează liniile electrice aeriene prin tehnologia PLC (Power Line Communication) și serviciile operatorilor de telefonie mobilă. Datele centralizate sunt transmise către un sistem de control, ceea ce permite analiza comportamentului consumatorilor. 

În același timp, contoarele inteligente vor permite o mai bună monitorizare a fluxurilor de energie și parametrilor de calitate de către operatorii de distribuție, identificarea accidentelor, restabilirea mai rapidă a serviciilor în caz de incidente, facilitarea integrării surselor regenerabile, precum și introducerea unor structuri tarifare flexibile, în funcție de orele de consum. 

Datele deja colectate în cadrul programului-pilot sunt analizate și vor fi utilizate la elaborarea de noi politici informate și pilotarea tarifului diferențiat.  

În Uniunea Europeană peste jumătate din contoare sunt de tip inteligent, ceea ce a permis reducerea consumului comercial în reţea cu până la 15% și cu 5% a celui tehnic. Rețelele inteligente au la bază nevoia de reducere la maximum a consumului, la nivel mondial, pentru a opri risipa de resurse și a diminua efectele încălzirii globale. 

Încă un atac armat în SUA: Cel puțin 11 oameni au fost împușcați în faţa unui club din New York

Cel puţin 11 persoane au fost rănite prin împuşcare, miercuri, în faţa unui club de noapte din Queens, potrivit Departamentului de Poliţie al oraşului New York, a relatat joi New York Post, citat de News.ro. Într-o înregistrare video de pe X se arată o prezenţă numeroasă a poliţiei şi a ambulanţelor în faţa clubului, scrie digi24.ro.

Incidentul a avut loc în apropierea clubului de noapte Amazura din Jamaica, un cartier din New York, cu puţin înainte de ora locală 23:20. Rapoartele spun că victimele au fost duse la spitalele din apropiere, inclusiv la Long Island Jewish Hospital şi Cohen’s Children Medical Center. Cu toate acestea, niciuna dintre ele nu se află în stare critică. Clubul unde a avut loc incidentul este descris ca fiind „un local de noapte spaţios, plin de energie, cu dans, DJ şi spectacole live, plus cocktailuri şi băuturi”. Incidentul armat din New York urmează atacului din New Orleans, soldat cu 15 morţi.

Fenomen rar în Moldova: În prima noapte a anului a fost observată aurora boreală

Un fenomen destul de rar – aurora boreală – a luminat cerul Moldovei în prima noapte din anul 2025. Acest fenomen natural a fost vizibil și România, scrie diez.md.

colaj foto: www.diez.md

Internauții moldoveni au publicat pe rețelele de socializare mai multe fotografii cu acest fenomen. Aurora boreală a putut fi observată la Soroca, Drochia, Edineț și alte localități din țară.

Mai jos puteți vedea cum arată fenomenul la noi în țară.

O cruce de 10 metri a fost înălțată lângă cel mai înalt loc din Republica Moldova
Articolul anterior
După ce a rupt gardul unei gospodării, a intrat cu camionul până la pragul casei: Șoferul ar fi pierdut controlul volanului
Articolul următor