De îndată ce Sofia Karkadym a zburat acasă, britanicul Tony Garnett a decis să se întoarcă la familia sa. Numai că Lorna nu intenționează să-i dea o a doua șansă soțului ei.
La începutul verii, de dragul unei tinere ucrainene adăpostite în locuința sa, bărbatul și-a părăsit soția și copiii, dar acum riscă să rămână complet singur.
Tony și Sofia s-au despărțit după doar 4 luni. Tânăra a zburat în patria sa, iar bărbatul a decis să se întoarcă în familie.
„Cuvintele nu pot exprima cât de fericit sunt. Este atât de grozav să fiu din nou cu copiii mei! Copiii pentru mine sunt cel mai important lucru din lume”, a recunoscut Tony reporterilor.
Dar, în realitate, lucrurile nu au decurs așa cum și-a imaginat Tony. Soția lui este bucuroasă că tot acest coșmar din viața ei s-a încheiat, dar nu se grăbește să-l accepte înapoi pe ,,trădător” cu brațele deschise.
Lorna a remarcat că „Tony este de fapt un tată minunat care își iubește la nebunie fiicele” și în tot acest timp i-a fost foarte dor de ele. Dar atât ea, cât și copiii, au suferit mult în această perioadă.
Până de curând, soții Garnett nu au vorbit deloc și nu s-au văzut timp de câteva luni: „Sofia ne-a distrus familia și sunt foarte bucuroasă că a dispărut din viața noastră”, a remarcat femeia.
Cu toate acestea, după cum s-a dovedit, Lorna își cunoaște propria valoare și nu a pierdut timpul în zadar.
În timp ce fostul ei iubit încerca să-și construiască o familie nouă, ignorând chiar și copiii, bruneta se gândea la viitor. Nu a vrut să fie lăsată singură, așa că a început o nouă relație.
Revenind, Tony cu greu își poate imagina că locul lui este deja ocupat. „Eu și Tony nu vom fi împreună, acum mă întâlnesc cu altcineva. Ne potrivim”, a declarat Lorna.