Bulgarii introduc chelneri roboți în restaurantele de pe litoral. Vorbesc engleză, bulgară, iau comenzi și servesc

Vara aceasta, aproximativ 80 de roboți vor lucra pe post de chelneri în unitățile de pe litoralul nordic al Mării Negre. Aceștia pot vorbi engleza și bulgara și au capacitatea de a prelua și servi comenzi.

Sezonul estival pe litoralul nordic al Mării Negre începe între 1 și 15 iunie, a declarat Dimitar Dimitrov, președintele Asociației Filialei de Hoteluri și Restaurante din nord-estul Bulgariei.

„Chiar și la începutul sezonului, problema lipsei forței de muncă rămâne. Ar trebui să subliniez aici că acest lucru este valabil pentru toate profesiile din industrie – de la muncitori generaliști, la valet, la bucătari etc. Problema s-a agravat în cei doi ani de pandemie, în care lucrătorii din ramură au lucrat doar 5-6 luni din 24. În căutarea unui mijloc de trai și a unor condiții mai bune, o mare parte a personalului de serviciu s-a recalificat sau a părăsit țara, orientându-se spre piețele de muncă din străinătate”, a explicat Dimitrov conform 24Chasa.bg, citat de StiriDiaspora.

În prezent, numărul de muncitori necesari în regiune este de aproximativ 560, dar în urmă cu zece zile era de 1.600.

„Multe dintre șantiere așteaptă lucrători din străinătate – din Kârgâzstan, Ucraina. Problema este că aceștia primesc vize pentru trei luni, nu există timp pentru instruire. Am alertat Ministerul Turismului, am informații că se lucrează la această problemă – vizele ar trebui să fie de cel puțin 5 luni”, a adăugat oficialul bulgar.

„Ne bazăm pe elevii care absolvă școala profesională de turism din Dobrich, dar majoritatea își continuă studiile și aproximativ 20% dintre ei rămân pe piața locală, ceea ce este extrem de insuficient”, a adăugat Dimitrov.

Salariile din industrie variază în funcție de poziția ocupată, a menționat el. Spălătorii de vase, personalul de curățenie și alte categorii de personal cu calificare redusă primesc salarii cuprinse între 1.200 și 1.300 BGN brut, în timp ce bucătarii și alte poziții pot câștiga 3.000 BGN sau chiar mai mult. De asemenea, există și indemnizații pentru transport și hrană.

Aceasta este motivația din spatele includerii a aproximativ 80 de roboți în personalul de serviciu al restaurantelor de pe coasta de nord în această vară.

„Vorbim de roboți chelneri care vorbesc limba engleză, iau comenzi, servesc. Vor fi astfel de astfel de persoane în timpul sezonului în Balchik, Kranevo și în alte părți”, a mai declarat Dimitrov.

Mihai Popșoi, întrevedere la Londra cu ministrul de externe al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord

În marja vizitei oficiale la Londra, vicepremierul Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu ministrul de externe al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, David Cameron și cu ministra pentru Europa, Nus Ghani.

Oficialii au discutat despre consolidarea relațiilor bilaterale moldo-britanice, cu accent pe fortificarea capacităților instituțiilor naționale, reformele implementate de către țara noastră în procesul de integrare în Uniunea Europeană, precum și aspecte ce țin de securitatea regională.

Au fost abordate și acțiunile care ar putea fi întreprinse pentru a facilita conversiunea permiselor de conducere moldovenești și liberalizarea accesului producției moldovenești pe piața britanică.

„I-am mulțumit ministrului britanic de externe pentru faptul că, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord sprijină constant dezvoltarea și consolidarea democrației și rezilienței Republicii Moldova”, a menționat ministrul Popșoi.

La rândul său, omologul britanic a asigurat de susținerea Regatului Unit pentru modernizarea țării noastre.

Ucraina: o bătrânică a străbătut circa 10 km prin bombardamente pentru a ajunge pe un teritoriu controlat de ucraineni

Lidia Stepanivna, în vârstă de 98 de ani, a străbătut circa 10 km prin bombardamente până a ajuns pe un teritoriu liber, controlat de ucraineni.

Ucraina: O bătrână a mers mai mulți km pe jos prin bombardamenteFoto: Poliția Ucrainei

Casa femeii din localitatea Oceretine a fost distrusă de ruși, iar rudele sale au fost rănite, scrie www.stiri.md, conform presei ucrainene.

O zi întreagă femeia a mers fără mâncare sau apă, a căzut de câteva ori fără putere. În plină luptă, bătrână a rămas miraculos nevătămată.

Seara, bătrâna a fost observată pe drum de militari, care au predat-o polițiștilor. Aceștia au dus-o la un adăpost pentru cetășenii evacuați, unde a primit îngrijirile necesare. În prezent, oamenii legii caută rudele femeii.

„Am supraviețuit acelui război și trec prin acest război. A rămas fără nimic”, spune femeia.

O companie italiană a deschis prima sa fabrică de procesare a fructelor la Căinari

Compania italiană LEONEVA a deschis prima sa fabrică de procesare a fructelor în Republica Moldova. Amplasată în orașul Căinari, afacerea italiană, a generat în jur de 25 de locuri noi de muncă și mai urmează și altele.

Fondatorul companiei, Leone Piero Antonio, care se află în Republica Moldova din 2020, a reușit deja să proceseze și să exporte mai bine de 3500 de tone de fructe, transmite IPN.

Fondatorul și administratorul companiei LEONEVA, Leone Piero Antonio, le-a mulțumit tuturor participanților la acest eveniment, spunând că reprezintă un pas important.

Omul de afaceri precizează că, lansarea și desfășurarea afacerii sale este un lucru de echipă care ajută Republica Moldova să fie și mai vizibilă în lume.

Prezent la eveniment, ambasadorul Republicii Italiene în Republica Moldova, Lorenzo Tomassoni, a menționat că fabrica italiană pentru procesarea fructelor reprezintă o mișcare substanțială în acest domeniu.

Și este de remarcat faptul că, LEONEVA conlucrează cu un partener important, cunoscut ca unul dintre cei mai mari producători și exportatori de fructe la nivel global.

În următorii doi ani, urmează să fie create și alte oportunități noi de angajare. Este vorba despre o investiție de circa 1,5-2 milioane de euro.

La evenimentul de inaugurare a participat și viceprim-ministrul Dumitru Alaiba, ministru al economiei și digitalizării.

„Suntem aici pentru a inaugura o nouă investiție italiană în Republica Moldova, în Căinari. Ne bucurăm foarte mult de faptul că, oameni de afaceri italieni găsesc oportunități aici, în Republica Moldova. Ne bucurăm foarte mult de fiecare asemenea pas, oricât de mic, care ne integrează tot mai mult în piața europeană”, a menționat Dumitru Alaiba.

„Atunci când un antreprenor găsește oportunitate în Republica Moldova și investește aici, acest fapt nu poate să nu bucure. Aceasta generează capacitate de export, aceasta generează locuri de muncă. Bine ați venit în Republica Moldova”, a mai spus Dumitru Alaiba, precizând că în 2023 Moldova a livrat cele mai multe prune pe  piața europeană.

sursa: www.agrobiznes.md

Mormântul de lux al legendarului Pele a fost deschis publicului. Imagini inedite din interior
Articolul anterior
Adunarea Națională „Moldova Europeană”. Uniunea Scriitorilor: Vom fi în PMAN și vom vorbi și în numele înaintașilor noștri
Articolul următor