A călătorit în aproximativ 90 de țări! O româncă este stewardesa familiei regale din Emiratele Arabe

Vorbim de românca Andreea Ștefănescu – care a ajuns după un simplu pariu pierdut cu colegii de muncă, stewardesă la o companie aeriană din Orientul Mijlociu. De atunci, viața ei s-a schimbat la 180 de grade, mai ales că între timp a devenit chiar stewardesa familiei regale din Emiratele Arabe.

separator

Într-un interviu pentru Libertatea.ro Andreea le-a povestit jurnaliștilor cum a început această aventură din viața ei.

„În București am lucrat ca webdesigner când a pus un pariu cu colegii mei de muncă! Mai exact, a fost o provocare lansată de ei, ca să mă duc la interviul de recrutare al unei companii aeriene din Orientul Mijlociu. A luat trenul până la Belgrad pentru un interviu la o companie aeriană, a fost acceptată, iar după nici o lună avea deja primul zbor spre Dubai, ca însoțitoare de zbor.  Întotdeauna, am visat să fiu stewardesă. Am călătorit în 89 de țări și în general oamenii se duc să vadă locurile, obiectivele turistice, eu am preferat să privesc oamenii. Întotdeauna mă duceam în locurile unde localnicii mâncau, am vrut să văd cât mai mult din felul cum își trăiesc viața, cum gândesc, ce ritualuri au și, cu fiecare destinație nouă, eram și mai fascinată de acest domeniu.” 

Andreea Ștefănescu a fost recrutată de aviația privată și a lucrat șase ani pentru familia regală din Emiratele Arabe. Pasagerii avionului regal erau atât de importanți, încât comportamentul stewardeselor trebuia să fie pe măsură! Trebuie să știi să asculți și să nu își impui propriile opinii, să conferi călătorilor securitate și confort, iar pentru acest lucru, Andreea a urmat cursuri de specialitate – a urmat un MBA în International Hospitality, apoi a primit primul certificat de trainer în etichetă și protocol de la Engligh Manner, o școală aflată sub patronajul Casei Regale a Angliei, apoi a trecut pe la The Protocol School of Washington și ulterior, a fost acceptată la Institut Villa Pierrefeu. 

„Am dat 47 de examene din politică, diplomație, ritualuri, tabuuri, artă, feluri de a mânca, am studiat toate cele 4 tipuri de servire și feluri în care se cinează: britanic, american, continental și francez. Și toate astea au fost o investiție ca eu să pot să împărtășesc lumii întregi informații care în mod normal au fost limitate la case regale sau la oameni dintr-o altă pătură socială. Am vrut ca oamenii să aibă acces la toate aceste abilități care îți fac viața mai ușoară în drumul spre succes.”

Mai mult, Andreea a urmat școala unde s-a pregătit și Lady Diana pentru viața de prințesă! Institutul Villa Pierrefeu din Montreux este ultima școală de maniere din Elveția absolvită de ea. Acolo ajung doar femeile din casele regale sau soții de diplomați pentru a se pregăti în protocol și etichetă.

Cât trebuie să scoată din buzunare moldovenii care vor să petreacă la restaurant Revelionul

Noaptea de Revelion se apropie cu pași repezi, iar restaurantele sînt deja pregătite să transforme trecerea dintre ani într-o experiență memorabilă. Cu meniuri alese, artiști îndrăgiți și show-uri deosebite, gazdele petrecerilor își așteaptă oaspeții, scrie noi.md.

Cei care aleg să sărbătorească Revelionul în restaurante vor scoate din buzunare, în medie, cîte 2500 de lei de persoană. Mulți oameni preferă să întîmpine însă noul an acasă, alături de cei dragi. „Revelionul anul acesta la noi o să fie de 2500 de lei, care doar acoperă toate cheltuielile. În prețul acesta intră meniul, deservirea și numaidecît artiștii care toată noaptea o să facă chef la așa petrecere frumoasă”, a menționat Marina Teleaga, directoarea unui restaurant.

„Anul acesta am venit cu program divers în care vor fi colinde, muzică lăutărească, muzică populară. Vor fi invitați doamna Ina Sturza și formația dumneaei. De asemenea vom avea cîteva grupuri de colindători”, a spus Dan Ciurea, managerul aceluiași restaurant. La majoritatea restaurantelor prețul este de 2500 de lei de persoană. Contra acestei sume, oaspeții vor beneficia de bucate, muzică și spectacole în noaptea de Revelion.

„În noaptea de Revelion avem un program complex, un meniu și un program la All inclusive. Ce include All inclusive? Asta e – omul vine, achite o taxă unică de 2500 de lei de persoană adultă. În setul acesta primește un set total care include cinci gustări reci, gustările calde, bucatele fierbinți și desertul. Pe lîngă aceasta, este un program foarte vast, în care va fi prezent o formație de muzică live”, a precizat directorul unei rețele de restaurante, Ghenadie Manoli.

Unii locuitori ai capitalei pe care i-am întîlnit în stradă ne-au spus că preferă să întîmpine noul an în restaurant. Mai mulți ne-au spus însă că vor sărbători trecerea dintre ani acasă, alături de cei dragi. Indiferent unde vor întîmpina noul an, toți își doresc ca acesta să fie mai bun, mai prosper.

O femeie din Strășeni, violată ani la rând de propriul soț

Un bărbat din raionul Strășeni a fost condamnat la 12 ani de închisoare după ce timp de trei ani își viola soția și agresa copiii minori. Sentința a fost pronunțată marți, 24 decembrie, de magistrații Judecătoriei Strășeni, scrie deschide.md.

Potrivit materialelor dosarului, pe parcursul anilor 2019-2022, bărbatul, prin constrângere psihică și amenințând cu răfuială, își viola soția. Individul își argumenta acțiunile prin faptul că victima, care îi este soție, „este obligată să-i satisfacă poftele sexuale”.

Tot în această perioadă, condamnatul își agresa patru copii minori. Conform raportului de expertiză, în urma acțiunilor individului, copiii s-au ales cu traumă psiho-emoțională, stres, anxietate și depresie.

Fiind audiat, acesta nu și-a recunoscut vina. Totuși, procurorii au reușit să-i demonstreze culpabilitatea.

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Chișinău în decurs de 15 zile.

Un sistem AI a atins nivelul uman la un test de „inteligență generală”. Ce ar înseamna acest lucru

Un nou model de inteligență artificială (AI) a obținut recent rezultate la nivel uman la un test conceput pentru a măsura „inteligența generală”. Pe 20 decembrie, sistemul o3 al OpenAI a obținut un scor de 85% la benchmark-ul ARC-AGI, cu mult peste cel mai bun scor AI anterior de 55% și la egalitate cu scorul mediu uman. De asemenea, a dat rezultate bune la un test de matematică foarte dificil. Crearea inteligenței generale artificiale, sau AGI, este obiectivul declarat al tuturor laboratoarelor majore de cercetare AI.

La prima vedere, OpenAI pare să fi făcut cel puțin un pas semnificativ către acest obiectiv, explică doi specialiști în domeniu în publicația The Conversation. În timp ce scepticismul rămâne, mulți cercetători și dezvoltatori AI simt că ceva tocmai s-a schimbat. Pentru mulți, perspectiva AGI pare acum mai reală, urgentă și mai apropiată decât se anticipase.

Pentru a înțelege ce înseamnă rezultatul o3, trebuie să înțelegem despre ce este vorba în testul ARC-AGI. În termeni tehnici, este un test al „eficienței eșantionului” a unui sistem AI în adaptarea la ceva nou – câte exemple de situație nouă trebuie să vadă sistemul pentru a-și da seama cum funcționează. Un sistem AI precum ChatGPT (GPT-4) nu este foarte eficient în eșantionare. A fost „antrenat” pe milioane de exemple de text uman, construind „reguli” probabilistice despre combinațiile de cuvinte care sunt cele mai probabile. Rezultatul este destul de bun la sarcini comune. Este prost însă la sarcini neobișnuite, pentru că are mai puține date (mai puține mostre) despre acele sarcini. Până când sistemele AI pot învăța dintr-un număr mic de exemple și se pot adapta cu mai multă eficiență a eșantionului, acestea vor fi utilizate numai pentru lucrări foarte repetitive și pentru cele în care defecțiunile ocazionale sunt tolerabile. Capacitatea de a rezolva cu acuratețe probleme necunoscute sau noi din eșantioane limitate de date este cunoscută drept capacitatea de a generaliza. Este considerat pe scară largă un element necesar, chiar fundamental, al inteligenței.

Fiecare întrebare oferă trei exemple din care să înveți. Sistemul AI trebuie apoi să descopere regulile care „generalizează” de la cele trei exemple la al patrulea. Reguli slabe și adaptare Nu știm exact cum a făcut OpenAI, dar rezultatele sugerează că modelul o3 este foarte adaptabil. Din doar câteva exemple, găsește reguli care pot fi generalizate. Pentru a descoperi un model, nu ar trebui să facem presupuneri inutile sau să fim mai specifici decât trebuie să fim cu adevărat. În teorie, dacă poți identifica regulile „cele mai slabe” care fac ceea ce vrei, atunci ți-ai maximizat capacitatea de a te adapta la situații noi. Ce înțelegem prin cele mai slabe reguli? Definiția tehnică este complicată, dar regulile mai slabe sunt de obicei cele care pot fi descrise în afirmații mai simple.

O cină delicioasă! Paste cu pui și broccoli la cuptor
Articolul anterior
Jennifer Lopez, cu ridurile la vedere în cel mai recent pictorial! Fanii au rămas uimiți
Articolul următor