Camioane de o vechime de 12 ani, vămuite ca ,,noi” la frontieră. Schema frauduloasă a provocat un prejudiciu de peste un milion

Mai multe camioane aduse din țările din UE au fost declarate ca noi la vama R. Moldova de un agent economic, un broker și un agent din cadrul Agenției Servicii Publice.

Camioane de o vechime de 12 ani din UE, vămuite ca noi în R. Moldova

Schema celor trei funcționa din 2022. Aceștia introduceau și vămuiau camioanele cu o vechime reală de peste 12 ani prezentându-le ca noi, pentru a reduce din sumele achitate la stat pentru autocamioane importate, prin neachitarea accizei.

Drept urmare, statul a fost prejudiciat cu peste 1.000.000 lei. Pentru ca să-și camufleze schema pusă pe roate din 2022, aceștia totuși le vindeau la prețul de piață (indicând și în certificatul de înmatriculare o vechime mai mică). 

În cadrul a șapte percheziții desfășurate vineri, 19 ianuarie, în mai multe locații din municipiul Chișinău, au fost ridicate trei autocamioane și bunuri, precum purtători de informații și înscrisuri de ciornă.

Actualmente, Serviciul Vamal a emis decizii de regularizare pentru autocamioanele depistate ca fiind declarate eronat, iar prejudiciul de peste un 1.000.000 lei, urmează să fie achitat în bugetul de stat.

La această etapă în dosar sunt vizate trei persoane cu vârstele cuprinse între 44 și 62 de ani. Aceștia sunt cercetați în libertate.

Captură impresionantă de mărfuri de contrabandă din Turcia, de circa un milion de lei

Ofițerii Direcției investigații „Sud” a INI, în comun cu procurorii PCCOCS, anunță o captură de mărfuri de contrabandă din Turcia, de circa 1.000.000 de lei, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

În cadrul celor 9 percheziții, desfășurate la Comrat și Chișinău, au fost depistate cantități impunătoare de mărfuri de larg consum fără acte de proveniență: haine de brand, produse de parfumerie a unor producători cu renume mondial, produse alimentare, precum și produse chimice de uz casnic. Mărfurile care acum sunt indisponibilizate de oamenii legii ar fi fost introduse în Moldova prin regiunea sudică, însă în afara postului vamal, după care au fost puse în vânzare în Comrat și Chișinău. În cadrul perchezițiilor au fost de asemenea ridicate înscrisuri de ciornă, suporturi informaționale, precum și conversațiile dintre persoanele implicate în comiterea contrabandei. Investigațiile penale continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Victorie pentru echipa IGP la Campionatul Republicii Moldova la Triatlon Forță

Circa 400 de sportivi au concurat în cadrul Campionatului Republicii Moldova la Triatlon Forță. Sportivi din întreaga țară au demonstrat o înaltă pregătire fizică și s-au calificat pe locuri de frunte, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

La proba ,,genuflexiuni”, locul a fost ocupat de Trelea Artur, iar pe locul s-a calificat Gumenco Vadim.

La proba ,,împins culcat”, locul a fost ocupat de Saachian Mariana, Gaidaenco Eric, Podlubneac Andrei, Jimbea Veaceslav, Matcovschi Ruslan, Cvasniuc Vasile și Brînzei Viorel, pe locul s-a calificat Gumenco Vadim și Ceban Veaceslav, iar pe treapta a urcat Tilipeț Ion.

La proba “dezdoiri de spate”, locul a fost ocupat de Trelea Artur, locul de Gumenco Vadim, iar de Gaidaenco Eric.

”Felicitări, colegi! Poliția Națională se mândrește cu performanțele voastre sportive.”, se mai arată în comunicat.

Absolvenții gimnaziilor vor susține examene pe loc, și nu în centre de examinare

Examenele de clasa a IX-a nu se vor desfășura în centre de examinare, a anunțat ministrul Educației, Dan Perciun, revizuind o propunere anterioară făcută tot de el, scrie Europa Liberă.

Într-o apariție live săptămânală pe Facebook, Perciun a explicat că decizia de a se renunța la organizarea examenelor de absolvire a gimnaziului după modelul examenelor de bacalaureat a fost luată după mai multe discuții, inclusiv cu directorii de școli și direcțiile raionale. Totuși, lucrările elevilor vor fi verificate centralizat.„Elevii vor susține examenele așa cum a fost până acum, în instituțiile în care învață, dar ne vom ambiționa să asigurăm prezența observatorilor din afara instituției în toate școlile – după modelul acestui an, la scară națională, nu doar în opt raioane și, bineînțeles, evaluarea centralizată a tuturor lucrărilor”, a spus Dan Perciun.

Șefa Direcției Educație Leova, Aliona Carafizi, a spus Europei Libere că ministerul Educației și-a revizuit intenția din cauza cheltuielilor prea mari. „Cheltuielile erau mari și nu erau planificate în buget, toate deciziile acestea trebuiau discutate cu Ministerul Finanțelor, apoi să fie făcute publice”, a spus Carafizi.

Ministrul Perciun a precizat că toate detaliile privind desfășurarea examenelor de clasa IX-a din acest an vor fi precizate într-un regulament care va fi făcut public la mijlocul lunii decembrie.

Alte patru poduri rutiere vor fi construite peste râul Prut, cu ajutorul Uniunii Europene
Articolul anterior
Ţările baltice au convenit să construiască o linie de apărare comună la frontiera cu Rusia şi Belarusul
Articolul următor