Care au fost cele mai căutate facultăți anul acesta?

Rezultatele sesiunii de bază și locurile disponibile pentru sesiunea suplimentară în cadrul admiterii 2019 la studii superioare de licență și de master au fost publicate. În sesiunea de admitere din acest an cele mai solicitate rămân a fi următoarele specialități: Drept, Business și administrare, Finanțe, Design, Tehnologii informaționale şi comunicaționale, Medicină, Stomatologie.

separator
Totodată, cele mai multe locuri bugetare rămase neacoperite sunt la domeniile: Științe ale educației și exacte (specialitățile Matematica, Fizica etc.); Științele solului; Științe agricole (specialitățile Zootehnie, Viticultură, Evaluarea imobilului etc.); domeniul ingineresc (specialitățile Inginerie şi managementul calității, Biotehnologii, Termoenergetică, Ingineria sistemelor electromecanice, Comunicații radio și televiziune, Electronică aplicată, Ingineria designului de produs etc.).

În Sesiunea 2019, înmatricularea la ciclul I – studii superioare de licență s-a organizat la 169 de specialități, oferta fiind de 4906 locuri bugetare, iar la Ciclul II Master –de 2876 de locuri finanțate din bugetul de stat, în 17 instituții de învățământ de stat și 8 instituții private.

Conform rezultatelor preliminare (la data de 07.08.2019):

La ciclul I – la locurile cu finanțare bugetară au fost înmatriculați 3913 de studenți (circa 80% din plan), vacante rămânând cca 993 locuri bugetare;

La ciclul II – la locurile cu finanțare bugetară au fost înmatriculați 2825 de masteranzi (circa 98% din plan), vacante rămânând cca 51 locuri bugetare.

Majoritatea locurilor cu taxă au fost solicitate la instituțiile de stat: cca 4500 studenți, iar la instituțiile private – 1539 studenți. La această etapă a admiterii doar Universitatea de Medicină și Farmacie ,,Nicolae Testemițanu”a încheiat procesul de înmatriculare, celelalte instituții continuând prin sesiuni suplimentare, până la 30 august 2019.

Presa română: Emmanuel Macron reclamă „încercările tot mai dezinhibate ale Rusiei de destabilizare” a Republicii Moldova

Președintele francez Emmanuel Macron s-a întâlnit luni la Paris cu omoloaga sa din Republica Moldova, Maia Sandu, și semnat un acord de cooperare în materie de detectare a dezinformărilor digitale, potrivit AFP citat de hotnews.ro.

Cu acest prilej, liderul Franței a denunțat public „încercările tot mai dezinhibate ale Rusiei de destabilizare” în Republica Moldova.

Maia Sandu a fost învestită la președinția Republicii Moldova pentru un al doilea mandat, în decembrie, după o campanie marcată de acuzațiile referitoare la ingerințe rusești în favoarea contracandidaților săi și împotriva referendumului privind aderarea la Republica Moldova.

„Am decis să ne consolidăm din nou cooperarea pentru a crește rezistența Moldovei în fața ingerințelor străine”, a declarat liderul francez, care a semnat cu Maia Sandu un acord de cooperare în materie de detectare a dezinformărilor digitale.

Republica Moldova și Franța, a spus președinta Maia Sandu, „se angajează să își unească forțele (…), pentru că în lumea de astăzi adevărul este la fel de vital ca securitatea”.

Președinta Republicii Moldova a acuzat Rusia că folosește „instrumentele unui imperialist modern”.

Reprezentanții lui Emmanuel Macron au anunțat că Viginum, instituția guvernamentală franceză care a fost creată pentru a detecta campaniile de dezinformare digitală, își va spori cooperarea cu Centrul pentru Comunicare Strategică din Republica Moldova, inclusiv pentru „a proteja procesele electorale”.

Maia Sandu, prima femeie aleasă președinte în Republica Moldova, a câștigat alegerile din 2024 în principal grație mobilizării masive din diaspora. Totuși, zonele rurale ale țării și Transnistria, teritoriul separatist pe care sunt staționate trupe ruse, rămân pro-Moscova, cum de altfel se întâmplă și cu regiunea autonomă Găgăuzia.

Autoritățile de la Chișinău au raportat numeroase „încercări de destabilizare” a procesului electoral de anul trecut, inclusiv prin dezinformare, cumpărare de voturi, amenințări cu moartea, atacuri cibernetice și „turism” electoral.

Kremlinul acuză Republica Moldova că suprimă „opoziția și presa independentă, în special publicațiile de limbă rusă”.

Maia Sandu s-a întâlnit și cu moldovenii stabiliți în Franța

Cu ocazia vizitei efectuate la Paris, președinta Maia Sandu s-a întâlnit și cu membri ai comunității moldovenești din Franța.

„La Paris am venit cu o veste bună pentru moldovenii care muncesc și trăiesc în Franța. În cadrul vizitei mele de lucru, Moldova și Franța vor semna un acord privind protecția socială, care va oferi mai multă siguranță și drepturi celor stabiliți aici. Va mai dura puțin până va fi ratificat și va intra în vigoare, dar este un pas important înainte (…). Relația politică excelentă dintre Moldova și Franța ne ajută să obținem beneficii concrete pentru cetățenii noștri, acasă și peste hotare. În toate discuțiile mele cu liderii țărilor partenere, interesele voastre rămân o prioritate”, a declarat Maia Sandu, citată în comunicatul Administrației Prezidențiale de la Chișinău.

500 de litri de alcool de contrabandă, depistat în mașina unui bărbat, la Ungheni

Angajații Poliției de Frontieră  au identificat și documentat un caz de transport ilegal de alcool etilic. Incidentul a avut loc pe traseul R-1, în apropierea localității Nicolaevca, raionul Ungheni, în timpul unei misiuni de supraveghere și control a zonei de responsabilitate, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au stopat un mijloc de transport de model Volkswagen Transporter, condus de un bărbat în vârstă de 47 de ani, domiciliat în raionul Călărași. În urma verificărilor, s-a constatat că în vehicul erau transportate aproximativ 500 de litri de lichid incolor, presupus a fi alcool etilic, ambalat în 12 vase a câte 30 de litri fiecare și alte 80 de sticle din plastic de 1,5 litri.

La solicitarea actelor de proveniență a mărfii, șoferul nu a putut prezenta documente justificative. Ca urmare, întreaga cantitate de lichid a fost reținută pentru efectuarea expertizei speciale, iar mijlocul de transport a fost sigilat până la finalizarea cercetărilor.

Pe cazul dat, polițiștii de frontieră continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele și a aplica măsurile legale ce se impun.

Acest caz subliniază eforturile constante ale Poliției de Frontieră în combaterea traficului ilicit de mărfuri, care afectează siguranța cetățenilor. Contrabanda cu alcool și alte produse neconforme poate avea consecințe grave asupra sănătății consumatorilor.

Incendiile de vegetație fac prăpăd în România: Doi morți, mai mulți răniți și o rezervație naturală mistuită de flăcări

Este alertă naţională din cauza incendiilor de vegetaţie! Doi oameni au murit după ce au încercat să stingă focul scăpat de sub control, iar un bărbat a ajuns la spital cu arsuri de gradul doi din acelaşi motiv. Un pompier este şi el internat după ce o creangă arsă a căzut peste el.  Majoritatea incendiilor sunt declanşate de oamenii care au dat foc câmpurilor, lucru interzis prin lege, scrie observatornews.ro.

O parte din rezervația naturală Dumbrăvița, supranumită Delta din Carpați s-a făcut scrum, azi noapte. Stuful în care cuibăresc, în fiecare primăvară, specii rare de păsări a ars, cel mai probabil, din cauza localnicilor care-și curăță prin incendiere terenurile agricole din preajma rezervației. 

4 din 10 hectare distruse de flăcări

Până în prezent, zona afectată de incendiile de vegetaţie este de aproximativ patru hectare. 

Alarma a fost dată imediat după lăsarea nopţii, iar rapiditatea cu care focul s-a extins a fost alimentată de vântul puternic și stuful uscat. Responsabili pentru aceste incendii sunt cei care aleg să îşi cureţe terenurile prin incendierea uscăciunilor. 

„Pot să mă gândesc că ar fi fost cineva care să-şi cureţe terenul. Este o mână criminală să spunem aşa. Nu am la cunoştinţă ca cineva să fie tras la răspundere. Am încercat în localitate să punem camere video”, declară Viorel Strâmtu, viceprimar Dumbrăviţa.

Primele victime

Incendiile de vegetație au luat amploare în ultima perioadă şi au făcut deja primele victime. O femeie de 67 de ani, din Târgu Lăpuş, Maramureş, şi-a pierdut viaţa. Victima a încercat împreună cu soţul ei să oprească pârjolul, însă nu au reuşit. 

În Vâlcea, un bâtrân de 78 de ani a sfârşit la fel de tragic. Tot în judeţ, un bărbat de 54 de ani a ajuns la spital cu arsuri de gradul 2 după ce a încercat să stingă singur focul. 

Incendiile de vegetaţie au făcut prăpăd şi în Hunedoara. Aici au fost cele mai multe focare din țară in această perioadă. Zeci de hectare au ars deși s-a intervenit si cu elicopterul în două zone din Ținutul Pădurenilor și Apuseni. Persoanele care au fost prinse că au pus foc în mai multe localități hunedorene au fost amendate cu câte 2.500 de lei. 

Hackerii Statului Islamic au spart site-ul Partidului Comuniștilor din Moldova
Articolul anterior
Un bărbat pe bicicletă a fost spulberat de un BMW, la Căușeni
Articolul următor