Care este diferența între ,,stilul nou” și ,,stilul vechi” în calendar

Calendarul pe „stil vechi” este folosit de unele dintre Bisericile Ortodoxe, dar şi călugării de la Muntele Athos încă îl mai folosesc. În Republica Moldova, dar şi în Rusia, se foloseşte un calendar dublu. Mai întâi este trecută data calendarului nou, fiind urmată de data calendarului religios pe stil vechi.

separator
Pe rit vechi sunt sărbătorite aceleaşi praznice împărăteşti, sărbători şi sfinţi din calendarul pe stil nou, numai că se serbează cu diferenţă de 13 zile.

În timpuri străvechi, calendarele variau în funcție de credințele oamenilor. Asta a fost până în anul 47 î.Hr. când Iulius Cezar a creat calendarul iulian. A dedicat ziua de 1 ianuarie lui Ianus, zeul Începturilor, zeul ușii, al sărbătorilor și riturilor de trecere și al fenomenelor de tranziție.

Referindu-se la calendar, expresia ,,stil vechi” se referă la calendarul iulian, predominant în întreaga Europa în Evul mediu. Calendarul pe stil vechi (iulian) a rămas în uz în unele țări până în secolul al XX-lea și mai este folosit încă de mai multe biserici ortodoxe.

Denumirea stil vechi este dată prin opoziție față de stilul nou care corespunde calendarului gregorian.

În Evul Mediu, liderii creștini au dorit să eclipseze Revelionul cu 25 decembrie, sărbătoarea închinată nașterii pruncului Iisus. Papa Grigore al XIII-lea a decretat, la 24 februarie 1582, reforma calendarului. Noul calendar este cunoscut, de atunci, sub denumirea de calendarul gregorian. Uneori, pentru a evita confuziile dintre cele două moduri de datare, se folosește denumirea de Stil Vechi prin comparație cu Stilul Nou, denumirea dată calendarului gregorian.

România a adoptat oficial stilul nou, Calendarul Gregorian, pe baza Decretului publicat în Monitorul Oficial nr. 274 din 6 martie 1919, astfel că 1 aprilie a devenit 14 aprilie 1919.

De atunci încoace, calendarul nou merge înainte, pe când cel vechi rămâne în urmă cu 3 zile la fiecare 400 de ani. De aici apare diferența de 13 zile la care s-a ajuns între cele două calendare.

Pentru conversia datelor de naștere de la stil vechi la stil nou (pentru persoanele născute înainte de 1919) trebuie să se adauge 13 zile în secolul XX și 12 zile în secolul XIX.

Între Bisericile care nu au adoptat schimbarea sau „îndreptarea calendarului” se numără:

Patriarhia Ierusalimului, Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Ortodoxă Sârbă, la care se adaugă monahii din mănăstirile din Sfântul Munte Athos.

Mii de oameni, români, sârbi, moldoveni, ucraineni, ruşi şi lipoveni, sărbătoresc în noaptea dintre 13 şi 14 ianuarie trecerea la Noul An pe stil vechi față de cei pe stil nou care sărbătoresc Revelionul pe 31 decembrie/1 ianuarie.

Pentru cei care respectă calendarul gregorian odată cu Boboteaza, de la 6 ianuarie, se încheie sărbătorile de iarnă. Pentru cei care au rămas însă la calendarul pe stilul vechi, calendarul iulian, în 7 ianuarie e prăznuit abia Crăciunul, notează rotalianul.com.

Un aeroport din Italia a introdus FaceBoarding la îmbarcarea în avion, un sistem de recunoaștere facială

Aeroportul Milano Linate nu face excepție de la avansarea tehnologică, introducând recent un serviciu inovativ numit FaceBoarding.

Acesta permite pasagerilor să utilizeze exclusiv recunoașterea facială pentru accesul la controalele de securitate și la îmbarcarea directă în avion de la poarta de îmbarcare, scrir rotalianul.com

FaceBoarding, care nu este obligatoriu, a fost dezvoltat de SEA, compania care administrează aeroporturile din Milano Linate și Malpensa, în colaborare cu Thales, o firmă specializată în sisteme de securitate biometrică.

Serviciul este un sistem sigur, simplu și rapid, care oferă o alternativă la procedurile tradiționale de check-in și îmbarcare, propunând un parcurs fluid și fără necesitatea prezentării documentelor fizice la fiecare etapă.

Pasagerii nu vor fi obligați să utilizeze acest serviciu, va fi un traseu care va merge în paralel cu cel clasic. Îl vor putea folosi cei care s-au înregistrat anterior.

Utilizatorii trebuie să urmeze câțiva pași, precum citirea Politicii de confidențialitate și acordarea consimțământului pentru prelucrarea datelor personale, înregistrarea cărții de îmbarcare și a documentului electronic.

Ulterior, ei se identifică printr-un proces de recunoaștere facială la o cameră dedicată, ceea ce le permite să acceseze apoi coridoarele speciale către avion.

În viitorul apropiat, SEA plănuiește să simplifice și mai mult procesul prin introducerea unei aplicații mobile care va elimina necesitatea prezentării fizice la chioșcurile de înregistrare, permitând înregistrarea facială direct de pe dispozitivul mobil.

Această tehnologie este deja adoptată de companii aeriene precum Ita Airways și Sas, deschizând calea pentru o experiență de călătorie mult mai rapidă.

FaceBoarding promite nu doar eficiență, dar și un nivel ridicat de securitate, asigurându-se că doar pasagerul înregistrat poate avea acces la avion.

Două dive ale muzicii au lansat o piesă împreună! Prima colaborare între Delia și Antonia

Delia și Antonia au lansat un videoclip întâmpinat cu entuziasm de fani. „eRai” a fost compusă de Delia și Alex Cotoi, cu versuri scrise de artistă.

Piesa „eRai” face parte de pe albumul Deliei care se numește „Flex“ și care include 13 piese: „Gustul care te fură”, „OTZL GLTZ”, „Lololo”, „Sirena Apelor”, „Nu pot”, „Flex”, precum și colaborările cu HVNDS pentru „SKNDL”, „Tot ce vrei” cu Adrian Despot”, „Jimmy Samurai” cu Oana Matache, „Fără Te merau” cu Connect-R, „Cum am știut” cu Killa Fonic și „Cum era” cu NANE.

Interpreta Iuliana Beregoi, în culmea fericirii! Surpriza pe care i-a făcut-o Alla Pugaciova

Interpreta Iuliana Beregoi, cu peste un milion de urmăritori pe Instagram, are un nou fan și nu este vorba despre unul obișnuit. Mai nou, comunității sale s-a alăturat legenda muzicii din Rusia, Alla Pugaciova. Artista din Moldova a rămas impresionată și a venit cu un mesaj de mulțumire către celebra cântăreață.

Legenda muzicii ruse Alla Pugaciova a apreciat piesa „Снег”, compusă de Ірина Білик, această melodie fiind interpretată și de Filip Kirkorov.

„Incredibil, vă mulțumesc mult! Vă ador și vă apreciez”, este mesajul Iulianei Beregoi pentru legenda muzicii ruse. Vezi momentul video mai jos!

Soția ex-președintelui Mircea Snegur este condusă pe ultimul drum
Articolul anterior
Kătălina Russu, cu burtica rotunjoară într-o ședință foto emoționantă, de Crăciun!
Articolul următor