Un copil dintr-un centru de plasament din țară ar fi fost violat de un coleg mai mare.
Cazul a fost făcut public de Avocatul Poporului pentru Drepturile Copilului, Maia Bănărescu, în cadrul unui interviu pentru IPN, transmite Unimedia.info.
„Cu regret, nu toate cazurile de abuz asupra copilului, violență, inclusiv abuz sexual sunt denunțate. Copilul nu întotdeauna comunică, poată să comunice abia peste câțiva ani. La fel, dacă vorbim despre un copil în familie, este resonsabilitatea părinților. Dacă vorbim despre un copil din instituțiile rezidențiale, acolo unde sunt plasați copiii în plasament, aici este și mai problematică situația”, a menționat Maia Bănărescu.
Avocatul Poporului pentru Drepturile Copilului a făcut referire la un caz pe care îl are în examinare: „Este vorba despre doi copii, dintr-un centru de plasament. Un coleg mai mare a abuzat de colegul de vârstă mai mică și, peste o perioadă, băiatul a comunicat că a fost supus actului de viol de către coleg. Autoritățile tutelare responsabile au ignorat acest comunicat, mai târziu a ajuns și în atenția Poliției, și Procuraturii, toți s-au eschivat, au declarat că nu sunt probe și în procesul de judecată practic nici nu a ajuns acest caz”.
„Iată ce înseamnă dacă un caz nu ajunge nici în faza de instanță de judecată, dacă urmărirea penală nu a fost efectivă, nu s-au stabilit toate circumstanțele, nu s-a stabilit dacă într-adevăr s-a comis această faptă, pentru că nu sunt probe, ceea ce nu este corect. În instanța de judecată sunt cazuri care într-adevăr durează câțiva ani, dar aici este vorba și despre ceilalți actori, cât sunt de activi, și judecătorul cât este de activ în înfăptuirea actului de justiție”, a subliniat Avocatul Poporului pentru Drepturile Copilului.