Caz șocant! Un bărbat din Hâncești și-a abuzat sexual fiica biologică mai mulți ani la rând. Ce pedeapsă a primit

Astfel, potrivit sentinței Judecătoriei Hâncești, sediul Central din 24 mai 2023, un bărbat în vârstă de 43 de ani, a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii de viol (două episoade), și a unei tentative de violstabilindu-i-seo pedeapsă sub formă de 25 de ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Potrivit învinuirii înaintate de către acuzatorii de stat, inculpatul, în perioada anilor 2016 – 2023, în locuința familiei, aflată într-un sat din zona de centru a țării. Victima, care este fiica biologică a individului, avea în acel moment mai puțin de 14 ani, iar individul a întreținut cu ea mai multe rapoarte sexuale neconsimțite.

Tot el, continuând-și acțiunile sale infracționale, în anul 2019, în aceleași circumstanțe, a încercat să întrețină cu fiica sa de mai multe ori acte sexuale neconsimțite, însă, din cauza acțiunilor de rezistență reușite ale minorei, nu și-a dus până la capăt intenția infracțională.

Inculpatul a pledat nevinovat.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

Prezentarea Victoria’s Secret a revenit. Vezi cele mai memorabile momente

Gigi Hadid a purtat o salopetă din satin roz, care a făcut furori printre cei prezenți la eveniment. Look-ul ei a fost completat cu aripi roz uriașe pe care le-a strâns atunci când a ajuns la capătul podiumului. De asemenea, Bella Hadid a defilat în toată splendoarea, purtând un sutien roșu dantelat și o pereche de bikini asortați, întregul look fiind completat de o haină cu pene roșii și negre.

Adriana Lima, a fost la rândul ei o apariție strălucitoare. Aceasta a uimit invitații cu ținuta sa, formată dintr-un set negru din două piese și un top cu mâneci lungi decupat.

Kate Moss a fost un înger la prezentarea Victoria’s Secret, care a avut loc ieri, la New York. Aceasta a defilat pe podium într-o rochie de dantelă neagră, dedesubt având un set de lenjerie intimă. Anul acesta, Barbara Palvin a optat pentru o rochie albă transparentă cu aripi de înger și o lenjerie intimă cu paiete. O altă surpriză a fost apariția Carlei Bruni. Cântăreața a avut un look sexy și a fost îmbrăcată all-black.

Reamintim că show-ul și-a luat o pauză în 2019 și a revenit acum!

Va avea loc simplificarea proceduri de obținere a permisului de conducere! Vezi detalii

Potrivit proiectului, admiterea la examen va fi posibilă prin utilizarea sistemului informațional automatizat „Registrul unităților de instruire a conducătorilor de vehicule și al formabililor”. De asemenea, va fi exclusă prezentarea actelor de studii pe suport de hârtie, ceea ce va contribui la digitalizarea întregului proces. 

„În acest fel, simplificăm procedurile, reducem corupția și creștem calitatea procedurii de obținere a permiselor de conducere”, a spus premierul Dorin Recean. 

O altă modificare ține de simplificarea procedurii de obținere a permiselor de conducere pentru anumite categorii de vehicule. De exemplu, persoanele care dețin permis de conducere de categoria B pentru vehicule cu transmisie manuală, la susținerea examenului la o altă categorie, pentru vehicule cu transmisie automată, vor putea conduce și vehicule cu transmisie manuală de categoria respectivă.

Totodată, persoanele care dețin permis de conducere de categoria B de cel puțin 24 de luni vor putea solicita dreptul de a conduce vehicule din subcategoria A1(motociclete), cu condiția absolvirii unui curs deplin de instruire practică, fără instruire teoretică și examinare.  

Proiectul va intra în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

A dispărut. Rudele cer ajutor pentru a o găsi

O fetiță de 12 ani din Chișinău a dispărut iar ultima dată a fost văzută urcând într-un troleibuz alături de un băiat.

Laura Arman, are 12 ani și locuiește în sectorul Botanica al Capitalei a relatat nana acesteia pentru echipa.md.

Laura a fost văzută ultima dată pe 15 octombrie, în jurul orei 15:00, pe strada Decebal, vizavi de Taxi Blues Cafe, urcând în troleibuzul 4, în direcția străzii Hristo Botev.

Conform martorilor, ea era însoțită de un tânăr de aproximativ 18 ani, cu o înălțime de 1,80 m, păr brunet și ochi căprui, având un iPhone alb.

Cei care dețin informații despre locul unde s-ar putea afla sunt rugați să contacteze la 112 sau 069 522 443.

Ministrul Muncii, Alexei Buzu, acționat în judecată. Reclamanții cer despăgubiri morale de mii de lei
Articolul anterior
Ucrainenii au stins lumina! De unde va cumpăra Chișinăul energie electrică
Articolul următor