Caz șocant! Un individ, reținut pentru exploatarea sexuală a unei copile de 12 ani și altor adolescente. Înainte de asta le droga

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate și cei de urmărire penală a INI, de comun cu procurorii PCCOCS, cu suportul mascaților de la BPDS „Fulger” anunță reținerea unui bărbat bănuit de exploatarea sexuală a unei copile de la vârsta de 12 ani și altor adolescente, unele primind droguri de la el, înainte de raportul sexual, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Una din modalitățile prin care bărbatul făcea cunoștință cu victimele era în contextul conducerii de către acesta a mașinii noaptea în Chișinău, după care le propunea să vină la el acasă (în locuințe închiriate), unde le punea la dispoziție droguri, iar dacă nu acceptau, întreținea cu ele raporturi sexuale forțat.

Faptele acestuia au început din 2019, iar până în prezent oamenii legii investighează infracțiunea chișinăuianului cu vârsta de 42 de ani  în privința a trei adolescente. În diferite perioade de timp, acesta închiria mai multe locuințe în Chișinău, unde ademenea adolescentele să întrețină relații sexuale și să consume substanțe narcotice. Totuși, în unul din cazuri, o adolescentă l-a înregistrat, iar ulterior colectării probatoriului suplimentar, oamenii legii l-au reținut.

În timpul perchezițiilor, de la bărbat au fost ridicate inclusiv substanțe cu miros specific, care urmează să fie supuse expertizării, în vederea stabilirii dacă sunt droguri. Menționăm, acesta a fost anterior judecat pe diverse infracțiuni între anii 1999 – 2002, precum furt și jaf  și a fost cercetat penal și pentru infracțiuni similare celei comise acum.

Ulterior reținerii acestuia, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), bărbatul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, prin încheierea Judecătoriei Chișinău (sediul Ciocana). Investigațiile penale privind faptele bărbatului arestat continuă, timp în care acesta beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Maia Sandu, după vizita la Paris: Franța ne este alături ca să protejăm pacea

În perioada 10-11 martie, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a aflat într-o vizită de lucru la Paris, la invitația Președintelui Republicii Franceze, Emmanuel Macron, informează unica.md.

”Astăzi, la Paris, am discutat cu Președintele Emmanuel Macron despre pace și securitate în Moldova și în Europa, despre parcursul nostru european și despre proiectele bilaterale care aduc rezultate concrete pentru cetățeni. Prietenia sinceră dintre țările noastre ne ajută să construim un viitor mai sigur, mai stabil și mai prosper.

În vremuri dificile, Franța ne este alături – sprijinindu-ne să ne protejăm pacea, să ne întărim securitatea și să ne apropiem de Uniunea Europeană. Împărtășim viziunea unei Europe unite și puternice, unde fiecare țară își poate decide liber viitorul. Moldova contribuie deja la acest efort comun prin angajamentul nostru pentru pace și democrație și prin solidaritatea cu Ucraina.”, scrie președintele în urma vizitei la Paris.

Ucrainenii deghizați în echipaj de ambulanță, altul prefăcut ”bolnav”, ca să scape de recrutare, prinși aproape de graniță

La intrarea în regiunea Transcarpatia, în raionul Rahiv (Rahău), polițiștii au reținut un bărbat care transporta „bărbați de vârstă militară” într-un autoturism transformat în ambulanță, a informat Poliția Națională din Ucraina. Destinația „salvării” era România. Suspectul a fost plasat într-un centru de detenție temporară și riscă până la 9 ani de închisoare, scrie libertatea.ro.

În timp ce erau de serviciu la un punct de control amenajat la intrarea în regiune, pe baza informațiilor operaționale primite anterior, ofițerii departamentului de poliție al districtului Rahiv au demascat un bărbat din Lviv de 31 de ani, care încerca să transporte doi indivizi pe numele cărora veniseră citații de încorporare.

„Unul era îmbrăcat în ambulanțier, celălalt s-a prefăcut bolnav” Pentru aceasta, inculpatul a transformat un Renault Trafic în ambulanță și a deghizat pasagerii: „Unul era îmbrăcat în ambulanțier, celălalt s-a prefăcut a fi bolnav”.

Potrivit poliției, cei trei ar fi trebuit să ajungă în zona de frontieră și apoi inculpatul să introducă ilegal bărbații în România.  Oamenii legii au confiscat mașina transformată în Salvare, numerar și telefoane mobile.  „Organizatorul schemei a fost reținut și plasat într-un centru de detenție temporară. Inculpatul riscă până la 9 ani de închisoare și confiscarea bunurilor folosite pentru infracțiune”, a mai transmis Departamentul de Comunicații al Poliției din Transcarpatia. Raionul Rahiv (Rahău) se află în regiunea Transcarpatia, vestul Ucrainei. Centrul administrativ este orașul Rahiv, 82.034 de locuitori. Situată în Carpați, regiunea este singura diviziune administrativă ucraineană care se învecinează cu patru țări: România, Polonia, Slovacia și Ungaria. Între orașul Rahiv și Valea Vișeului (județul Maramureș) sunt aproape 100 de kilometri.

Cadou de o cruzime extremă, primit de mamele soldaților ruși morți în Ucraina

Un gest al oficialilor ruși a stârnit indignare și controverse. În regiunea Murmansk, reprezentanți ai partidului de guvernământ Rusia Unită au oferit mamelor soldaților ruși uciși în Ucraina mașini de tocat carne drept cadou de Ziua Internațională a Femeii, scrie evz.ro.

Cadoul a fost însoțit de flori și mesaje de mulțumire pentru „tăria de caracter” a mamelor, dar a fost perceput de mulți ca fiind cinic și lipsit de sensibilitate.

Gest „rușinos” și „nepotrivit”

Expresia „mașină de tocat carne” este adesea folosită pentru a descrie tacticile brutale ale armatei ruse pe front, unde soldații sunt trimiși în valuri succesive, cu pierderi masive.

Criticii au calificat acest gest drept „rușinos” și „nepotrivit”, subliniind ironia amară a situației.

Oficialii locali au încercat să justifice cadourile, afirmând că acestea au fost oferite la cererea unei mame care avea nevoie de un astfel de aparat, potrivit Guardian.

Acest incident reflectă tensiunile și pierderile umane semnificative din războiul din Ucraina, dar și modul în care autoritățile ruse gestionează relația cu familiile soldaților căzuți.

Estimările privind pierderile rusești în războiul din Ucraina variază semnificativ în funcție de sursă.

Potrivit unor rapoarte recente, numărul soldaților ruși uciși este estimat la peste 95.000, conform Mediazona și BBC, care au utilizat date publice precum necrologuri și rapoarte locale.

Alte surse, precum Ministerul Apărării al Ucrainei, sugerează că pierderile totale, incluzând răniții, depășesc 860.000.

Este important de menționat că cifrele exacte sunt dificil de verificat, iar estimările diferă în funcție de metodologiile utilizate.

Pierderile ucrainienior

Potrivit unui raport confidențial din 2024, pierderile militare ale Ucrainei sunt estimate la aproximativ 80.000 de soldați uciși și 400.000 răniți.

În ceea ce privește victimele civile, Oficiul Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului (OHCHR) a verificat peste 12.600 de decese civile până în ianuarie 2025.

O femeie, lovită de un Volvo în apropierea unui parc
Articolul anterior
Vitezoman, prins cu 170/h pe străzile din Chișinău
Articolul următor