Pe data de 17 noiembrie, la ora 00:20, a avut loc un caz ieșit din comun, neîntâlnit până acum în Capitală.
Echipa AMU se afla la solicitare pe adresa mun. Chișinău, strada Petru Zadnipru 18/2, șoferul ambulanței se afla în autosanitară.
Un necunoscut s-a apropiat de ambulanță și a agresat șoferul. Mai apoi, individul a lovit ambulanța cu o rangă metalică. Astfel, bărbatul a spart parbrizul ambulanței, sticla laterală și cea din spate, oglinzile și semnalizatoarele din spate.
Șoferul a fost nevoit să blocheze ușile ambulanței și să solicite ajutor. La final, răufăcătorul a fost încătușat și reținut de oamenii legii.
Șoferul a suferit un un șoc psiho-emoțional puternic. Răufăcătorul a fost reținut.
Liderii UE au aprobat planul de înarmare a Europei. Volodimir Zelenski, prezent la eveniment
Liderii din Uniunea Europeană reuniţi la Bruxelles au dat undă verde unui plan privind consolidarea apărării bătrânului continent. Întâlnirea de urgență a avut ca teme principale sprijinirea Ucrainei și securitatea Europei, scrie stirileprotv.ro.
Președintele Volodimir Zelenski a mulțumit Europei „pentru că a rămas alături de Ucraina” într-o săptămână în care Donald Trump l-a atacat la Casa Albă, a suspendat ajutorul militar și a întrerupt schimbul de informații de la Serviciile Secrete Americane.
Ursula von der Leyen: ”Suntem hotărâți să investim mai mult, să investim mai bine și mai repede. De la Paris, la Londra, la Bruxelles, am demonstrat că suntem dispuși și capabili să ne intensificăm eforturile comune și să ne coordonăm eficient. Cert este că Europa se confruntă cu un pericol clar și prezent. De aceea am prezentat planul Reînarmarea Europei„.
Planul presupune mobilizarea a aproximativ 800 de miliarde de euro pentru a consolida capacitățile de apărare ale Europei.
Emmanuel Macron: ”Având în vedere amenințarea și dincolo de ce se întâmplă în Ucraina, trebuie să ne creștem capacitățile de apărare și trebuie să construim, în următorii câțiva ani, capacități de apărare autonome pentru europeni. Iar statele membre vor avea acces la fonduri la cele mai bune rate de piață pentru echipamente pe termen scurt, imediat„.
Prezent la această reuniune, președintele Volodimir Zelenski a fost întâmpinat de șefa Comisiei Europene și de președintele Consiliului European.
Volodmir Zelenski: ”Vreau să le mulțumesc tuturor liderilor europeni pentru că au arătat un asemenea sprijin puternic pentru Ucraina. Pe parcursul acestei întregi perioade (a războiului) și săptămâna trecută (cearta cu Trump – n.red.) ați rămas alături de noi„.
Viktor Orban vorbește exact ca Putin și să vina pe UE pentru că a fost abandonată de SUA
Demonstraţia de unitate a blocului european a fost însă contestată de premierul maghiar Viktor Orbán, care nu a aprobat declaraţia Uniunii privind sprijinirea Kievului.
Viktor Orban: ”Uniunea Europeană s-a izolat acum de Statele Unite, s-a izolat de China din cauza războiului comercial și s-a izolat de Rusia din cauza politicii de sancțiuni. Dar, dacă cineva este izolat aici, este Uniunea Europeană ca atare pentru că Ungaria are o relație bună în toate cele trei direcții„.
Presiunea asupra liderului de la Kiev – dar și asupra Europei – este tot mai apăsătoare după ce președintele Trump a suspendat orice ajutor militar pentru Ucraina, inclusiv cel de la serviciile de informații americane, care includea date de la sateliții de spionaj privind mișcările forțelor ruse pe front.
”Reporter: Dar, pot astăzi serviciile de informații europene să înlocuiască informațiile de la serviciile americane când suntem în război?
Sébastien Lecornu, ministrul francez al Apărării: Aceasta este o întrebare excelentă. Da, avem resurse de informații. Le oferim ucrainenilor acest avantaj”.
Franța și Marea Britanie sunt gata să trimită forțe de menținere a păcii în Ucraina după încheierea unui acord. Ar însemna un război direct al țărilor europene împotriva Rusiei – a amenințat ministrul de Externe al lui Putin.
Oficiali din SUA și Ucraina ar urma să se întâlnească la Riad
Serghei Lavrov: ”Această (desfășurarea forțelor de pace europene în Ucraina) va însemna, vreau să spun din nou, nu o implicare hibridă, ci o implicare directă, oficială și neascunsă a țărilor NATO într-un război împotriva Federației Ruse. Acest lucru nu poate fi permis. Mai ales pe fondul declarației nervoase făcute de Macron ieri, cum că Rusia este o amenințare pentru Europa. Dacă este o amenințare, atunci trupele trebuie trimise împotriva acestei amenințări”.
Totodată, liderul de la Elysee a declarat că Franța este deschisă să discute despre extinderea protecției oferite de arsenalul său nuclear către partenerii europeni – un alt semn că îngrijorările sunt profunde. Nici acest mesaj nu este pe placul Moscovei.
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin: ”Există deja o retorică nucleară de acest tip, o astfel de pretenție la conducerea arsenalului nuclear în Europa, adică, este foarte, foarte un discurs de confruntare„.
Între timp, delegații din Ucraina și Statele Unite au reluat discuțiile cu privire la acordul de exploatare a mineralelor rare.
Și, potrivit unor surse din cadrul Guvernului de la Kiev, reprezentanții celor două țări ar urma să se întâlnească marți în Arabia Saudită, la Riad.
Tragedie în Belgia, în urma surpării unui pod pe o autostradă: 12 muncitori efectuau lucrări în acel moment
O persoană a murit, iar alte trei au fost rănite într-un accident grav, pe Canalul Centre, la Houdeng-Goegnies-Manage, în Belgia, după surparea bruscă unui pod al autostrăzii A42, scrie stirileprotv.ro.
„O parte a podului s-a surpat şi a antrenat două macarale care se aflau pe acest tronson al podului şi care au căzut peste o barjă care traversa cdanalul la acel moment”, a anunţat joi bourgmestre (primar) din La Louvière, Jacques Gobert.
Unele dintre persoanele rănite se aflau în stare gravă.
O persoană dată dispărută a fost luată de apă, dar a fost găsită şi a primit îngrijiri, scrie publicaţia locală Indépendant.
Aproximativ 12 muncitori erau prezenţi pe pod, care se afla parţial în lucrări, la momentul surpării, a anunţat viceprimarul La Louvière Olivier Destrebecq, citat de La Libre Belgique.
Parlamentul găzduiește o expoziție de primăvară
Expoziția de pictură cu genericul „Flori de primăvară” a fost inaugurată la Parlament. Expoziția conține 17 lucrări tematice ale cunoscutului artist plastic Sergiu Galben, laureat al Premiului Național, ediția 2024, pentru activitate prodigioasă în domeniul artelor plastice și realizarea unor opere de valoare.
Lucrările, executate în pânză și ulei, au fost pictate în culori specifice anotimpului de primăvară. Autorul a reușit să îmbine armonios paleta de culori astfel încât să redea originalitatea și naturalețea mai multor compoziții florale, printre care trandafiri, astre, bujori, gladiole, lalele, crizanteme, flori de câmp. De asemenea, prin această expoziție pictorul și-a propus să scoată în prim-plan femeia, prezentând lucrările „Portretul unei fete”, „Mama și copiii”, „Fetița în grădină”.
„Expoziția vine să bucure privirile admiratorilor și să ne amintească de faptul că a venit perioada când natura reînvie. De obicei, în lucrările mele predomină peisajul rural, dar la Parlament am venit cu această selecție de tablouri pentru a adresa o felicitare tuturor doamnelor de Ziua Internațională a Femeii”, a spus Sergiu Galben.