Cazul tinerei, dată jos din microbuz pentru o bancnotă de 200 de lei: șoferul a încălcat drepturile consumatorului. Ce amendă a primit

Agenția Națională Transport Auto s-a autosesizat pe marginea reportajului difuzat în presă, cu referire la tânăra care s-a plâns pe rețelele de socializare de atitudinea conducătorului auto de pe ruta municipală nr.120 din mun. Chișinău, care a oprit microbuzul și a obligat-o să coboare pentru că nu primește bancnote de 200 lei pentru achitarea călătoriei.

separator
Astfel, în cadrul controlului efectuat, conducătorul auto implicat în acest incident a fost identificat.

Acesta a recunoscut că a încălcat drepturile consumatorului, iar pentru refuzul nejustificat de a presta un serviciu, a fost tras la răspundere contravențională conform prevederilor art. 273 alin. (10) Cod contravențional, fiindu-i aplicată amendă în mărime de 15 u.c.

Având în vedere că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 105 din 13.03.2003 privind protecția consumatorilor, Agenția Națională Transport Auto este abilitată cu funcții de protecție a consumatorilor în domeniul transporturilor, solicită utilizatorilor serviciilor de transport rutier regulat, ca în cazul situațiilor similare celei sus-menționate să se adreseze cu reclamații către organul competent, pentru protejarea drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor prin mijloacele prevăzute de legislația în vigoare.

Cazul copilei care a stat o noapte la marginea unei păduri, alături de un cățel care a păzit-o, i-a copleșit pe polițiști

Cazul copilei care s-a rătăcit, zilele trecute, și a stat o noapte la marginea unei păduri, alături de un cățel care a păzit-o, i-a copleșit pe polițiști.

Zilele trecute, o copilă din Dubăsari, care a dispărut o noapte ântreagă, a fost găsită la marginea unei păduri, alături de un câine.

Toată noaptea, polițiștii din Dubăsari au căutat o minoră dintr-o localitate din raion, după ce, în jurul orei 20:00, mama acesteia a anunțat că fata a plecat la bunica într-un alt sat, iar după patru ore de la plecare, copila nu a mai ajuns la destinație. Pentru că fata nu avea telefon la ea, coordonatele sale nu puteau fi stabilite.

După o noapte întreagă de căutări, în dimineața de 4 ianuarie, în jurul orei 09:40, fata a fost găsită într-un lan de la marginea pădurii, acolo unde a petrecut toată noaptea. Aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni.

Fata a ales un drum mai scurt, prin pădure, dar s-a rătăcit. Copilei i s-a alăturat un câine care a stat lângă ea toată această perioadă.

Cazul i-a copleșit pe polițiști, așa că aceștia au venit cu un mesaj plin de emoție:

”Vă amintiți cazul fetiței care, după o noapte de căutări, a fost găsită la marginea pădurii, alături de cățelul care i-a fost sprijin și protector?

Acea misiune de căutare a lăsat o amprentă profundă în sufletele colegilor noștri din Dubăsari, iar de Crăciun, polițiştii au decis să le facă o vizită surpriză celor doi prieteni.

I-au găsit în curtea casei jucându-se, o imagine care topește inimi și demonstrează că bunătatea, loialitatea și prietenia nu au nevoie de cuvinte

Fetița l-a numit pe noul ei prieten “Oreo”, un nume pe care îl strigă acum cu drag și recunoștință.”, se arată în mesajul Poliției.

A fost stabilită data alegerilor prezidențiale din România

Alegerile prezidențiale din România vor avea loc în 4 și 18 mai, primul și respectiv al doilea tur de scrutin, a decis, miercuri seara, coaliția de guvernare. Partidele din coaliție au reconfirmat și susținerea pentru candidatura lui Crin Antonescu la Președinție, scrie g4media.ro.

Anunțul a fost făcut într-un comunicat de presă, după ședința coaliției.

„În prima ședință a Coaliției din acest an, formațiunile politice au convenit ca primul tur al alegerilor prezidențiale să aibă loc la data de 4 mai, iar turul al doilea să aibă loc la data de 18 mai.

Decizia ține cont de nevoia ca turul I al alegerilor să aibă loc în același timp cu alegerile parțiale din anumite județe (alegeri pentru primari în 13 comune, pentru Primăria Bușteni, Primăria Zalău și Consiliul Județean Bihor) și cu necesitatea ca datele alegerilor să nu se suprapună cu sărbătorile de Paște și Florii”, se arată în comunicat.

Săptămâna viitoare Guvernul va adopta Ordonanța de Urgență și Hotărârea de Guvern necesare respectării deciziilor coaliției, precizează sursa citată.

Campania și alegerile ar urma astfel să fie organizate după Paște, celebrat în 20 aprilie atât de ortodocși, cât și de catolici.

Reamintim că PNL, UDMR și partidele de opoziție au cerut public ca alegerile prezidențiale să fie organizate înainte de Paște, dar PSD a temporizat calendarul.

Curtea Constituțională (CCR) a decis pe 6 decembrie anularea alegerilor prezidențiale, potrivit unui comunicat. CCR nu a explicat motivele, dar decizia a venit după desecretizarea informațiilor de la serviciile secrete care au documentat imixtiunea unui ”actor statal” în campania candidatului Călin Georgescu.

CCR a mai decis că procesul electoral pentru alegerea președintelui României va fi reluat în integralitate, guvernul urmând să stabilească o nouă dată. Acest lucru înseamnă că alegerile vor fi luate de la zero, candidații trebuind să se înscrie din nou și trebuind să treacă prin procesul de validare de la Biroul Electoral Central.

Anularea alegerilor a avut loc pe fondul desecretizării informațiilor de la serviciile secrete, care au indicat ingerința Rusiei în alegeri.

Pentru câte zile mai are gaz Transnistria

Regiunea transnistreană, deconectată de la livrările Gazprom, mai are gaze pentru 24 de zile, potrivit datelor prezentate miercuri în aşa-zisul Consiliu de Securitate de la Tiraspol, convocat de liderul separatist Vadim Krasnoselski, scrie safenews.md.

Localităţile din stânga Nistrului consumau în medie 270 de mii de metri cubi de gaze pe zi, iar în acest moment regiunea transnistreană mai are o rezervă de 13 milioane de metri cubi.

În contextul crizei energetice, întreprinderile din regiune sunt încurajate să îşi desfăşoare activitatea în timpul nopţii, când consumul de energie este mai redus.

Centrala termoelectrică de la Cuciurgan, care funcţionează acum pe bază de cărbune, poate produce un maxim de 150 MW, din care 23 MW sunt necesari pentru propriile procese. Diferenţa este completată de energia generată de hidrocentrala de la Dubăsari.

În partrea dreaptă a Nistrului, necesarul de energie electrică pentru data de 8 ianuarie era acoperit integral pentru ziua de miercuri, potrivit companiei de stat Energocom. „Pentru ziua miercuri, 8 ianuarie, este preconizat un consum comparabil de energie electrică cu ziua de 7 ianuarie. SA Energocom a rezervat integral capacitatea comercială la hotarul cu România pentru a acoperi necesarul de consum. Astfel, pe lângă producţia locală de la centralele de termoficare din Chişinău şi Bălţi, sursele de energie regenerabile locale, restul electricităţii va fi achiziţionată din import şi de pe bursă”, a anunţat Energocom, relatează NewsMaker.

Deficitul de curent electric al malului drept al Nistrului (controlat de autorităţile constituţionale) este asigurat din importuri, preponderent din România.

Un tată și-a luat copiii de la grădiniță și a urcat beat la volan: micuții au ajuns la spital
Articolul anterior
Prințul Harry e de nerecunoscut. Cum a fost surprins la cumpărături?
Articolul următor