Ce i-a spus Marina Cârnaț tatălui ei, Ștefan Urâtu, când a aflat că va candida la funcția de primar

Marina Cârnaț a fost una dintre primele persoane care a aflat că tatăl său, Ștefan Urâtu, va candida la funcția de primar general al municipiului Chișinău, din partea formațiunii pe care o reprezintă, „Voința Poporului”.

În cadrul interviului „Cunoaște-ți candidatul”, pentru Unimedia, Ștefan Urâtu a dezvăluit ce i-a spus fiica sa, referitor la decizia de a se înscrie în cursa pentru șefia capitalei și de ce ginerele său, Teodor Cârnaț, a renunțat să mai candideze, după ce inițial, își anunțase această intenție.

„Fiica a fost la aceste discuții în partid, când se discuta subiectul acesta, s-a abținut în timpul votării. A explicat acest lucru prin faptul că îmi este rudă și nu trebuie să influențeze cu votul său. Dar în discuțiile particulare sigur că ea mi-a spus: „Tată, ce-ți trebuie? Dacă oamenii nu vor, nu te implica. Stai mai bine și trăiește-ți viața cu nepoții””, a dezvăluit Ștefan Urâtu. 

„Este foarte interesant să petrec timpul cu nepoții, dar simt că trebuie, totuși, nu pot să stau deoparte când văd că pot face ceva și lucrurile se fac altfel decât altfel decât trebuie să se facă. Prefer să mă implic eu”, a mai adăugat candidatul Partidului Voința Poporului la funcția de primar de Chișinău.

Citește articolul întreg pe unimedia.info.

Teren public de peste trei hectare din Capitală, dobândit ilegal. Procuratura a inițiat investigații

Un grup criminal organizat este investigat de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale pentru dobândirea ilegală a unui teren public de peste 3,3 hectare din municipiul Chișinău, prin folosirea unei încheieri judecătorești false.

Astfel, procurorii PCCOCS s-au autosesizat și au pornit o urmărire penală, în rezultatul căreia au acumulat suficiente probe care ar permite solicitarea arestării a doi membrii ai grupului criminal organizat.

În acest sens, cei doi au fost anunțați în căutare internațională, iar procurorii PCCOCS au depus demers la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, care urmează a fi examinat în contumacie.

În cazul satisfacerii demersului procurorilor, cei doi învinuiți urmează să fie arestați pentru 30 de zile imediat după stabilirea locului aflării și reținerea acestora.

Reprezentanții PCCOCS menționează că investigațiile pe caz continuă și în privința altor terenuri și imobile pretins a fi dobândite ilicit de către membrii grupului criminal organizat.

Steagul Ucrainei, arborat pe clădirea Delegației UE la Chișinău

Delegația Uniunii Europene la Chișinău a arborat steagul Ucrainei pe clădirea sediului UE la Chișinău.

Steagul Ucrainei, arborat pe clădirea Delegației UE la ChișinăuFoto: European Union in the Republic of Moldova/Facebook

Potrivit Delegației, gestul vine să sprijine rezistența și curajul Ucrainei.

„Astăzi, ca și în oricare altă zi, suntem solidari cu Ucraina, marcând doi ani de la invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia. Reflectând la această zi, ne amintim cum, în ziua în care a început războiul în 2022, poporul Moldovei a dat dovadă de un extraordinar simț de solidaritate. Moldovenii și-au deschis inimile și ușile în fața celor care fugeau de războiul din Ucraina, demonstrând un adevărat spirit de compasiune și umanitate. Astăzi, steagul ucrainean este un simbol al curajului. Ucraina va învinge, iar Europa îi va fi alături la fiecare pas din această luptă”, se arată în mesajul Delegația Uniunii Europene în R. Moldova.

Amintim că astăzi, 24 februarie, se împlinesc doi ani de război în Ucraina.

Prețul gazelor naturale în Europa se prăbușește

Indicele olandez TTF de referință pentru prețurile europene ale gazelor naturale a înregistrat o scădere semnificativă în februarie 2024, coborând sub 25 EUR/megawatt-ora (MWh), atingând niveluri care nu au mai fost observate în timpul verii și marcând o scădere abruptă de peste 50% față de aceeași perioada a anului trecut, relatează Euronews.

Această tendința descendența este influențată de o combinație de factori climatici și economici, inclusiv temperaturi mai ridicate decât media în întreagă emisfera nordică și o scădere notabilă a cererii de gaze naturale, atât la nivel industrial, cât și casnic.

O iarnă blanda, în special în Franța și Germania, care se confruntă cu a patra cea mai caldă iarnă din ultimii 34 de ani, a contribuit la scăderea cererii de încălzire.

În prezent, nivelurile de stocare a gazelor naturale în Europa se află la noi maxime sezoniere în ultimii cinci ani, rezervele de gaze ale UE fiind de 65,9%, cele ale Germaniei de 71,56%, ale Italiei de 60,3% și ale Franței de 51,3%, potrivit datelor din inventarul agregat al depozitelor de gaze (AGSI) al Gas Infrastructure Europe (GIE).

O încetinire globală a activităților de producție începând cu anul 2022 a avut un impact semnificativ asupra cererii industriale de gaze, în special în Europa.

Președintele Portugaliei vine în Moldova
Articolul anterior
Medic, profesor universitar: ,,Singurătatea este mai rea decât săracia. Când trece trenul prin fața ta, e bine să urci în el”
Articolul următor