Medic, profesor universitar: ,,Singurătatea este mai rea decât săracia. Când trece trenul prin fața ta, e bine să urci în el”

Un profesor universitar a vorbit despre puterea magică pe care sentimentul de iubire îl are asupra vindecării bolilor fizice, dar și despre una dintre cele mai grele laturi, singurătatea.

Pentru ca cei doi parteneri să se dezvolte, cuplul trebuie să fie bine sudat la nivel fizic, emoțional și intelectual, spune prof. român dr. Vlad Ciurea.

Nu poți să faci o meserie de vârf fără să ai lângă tine un partener care să fie lângă tine. Să ai un suport. Suportul este familia. De aceea, cel mai important om de lângă tine este soțul sau soția. Într-o situație dificilă va fi lângă tine. La bine și la rău. Această persoană te ajută să performezi în meserie.”

Dragostea este cel mai bun leac, care vindecă orice boală. Prof. Dr. Vlad Ciurea afirmă că iubirea poate să vindece bolile fizice.

“Da, da, da! De aceea s-a inventat iubire și încă de pe vremea lui Adam și Eva. Iubirea vindecă bolile fizice. Și avem atât de multe exemple și în literatură, tablouri, poezii. De exemplu, am întâlnit o femeie care dorea să-și țină soțul de mână după operație, ca să-i transmită iubirea, dragostea. Este nevoie de acest lucru. Totul se realizează în cuplu, pentru a susține această noțiune supremă de familie.”

“Când trece trenul prin fața ta, e bine să urci în el”

“Dacă Dumnezeu vrea să salveze un bărbat, îi trimite o femeie care să-l iubească. Dacă îl iubește, îl și ajută să ajungă unde își dorește. Există această noțiune “Îl vreau pentru mine“. Dacă vrei să fie pe podium, trebuie să-l ajuți să facă asta. Cu orice sfat. Unele doamne sunt mai egoiste. Când trece trenul prin fața ta, e bine să urci în el. S-a ivit o oportunitate. Trenul trece, dar tu nu profiți.”

Totodată, medicul a mai vorbit și despre motivele pentru care cuplurile rămân împreună, chiar dacă ajung să aibă scopuri divergente.

“Sunt multe lucruri care aducă o familie. Sunt copiii, casa, scopurile, părinții. Poate și o vilă la Sinaia unde se simt bine. De știut este că dacă un bărbat își propune ceva, el poate. Bărbații au alte preocupări. Ei nu realizează ce este important. Că trece viața pe lângă ei.”

“O relație toxică trebuie îndepărtată”

Relațiile toxice produc diverse boli, mai devreme sau mai târziu mai spune medicul neurochirurg.

“O relație toxică trebuie îndepărtată. Dacă nu mai merge, trebuie tăiat de la rădăcină. Nu duce la nimic bun. Fenomenul se accentuează. Începi să te gândești la ceartă. Noi trebuie să fim curați și să fim cât mai senini. Să privim totul frumos.”

Prof. Dr. Vlad Ciurea mai spune că psihoterapia și credința pot avea un rol important în procesul de vindecare fizică.

“Creierul este foarte sensibil la factorii exteriori. El trebuie să funcționeze cât mai frumos și mai liniștit. Când apare o boală grea, el își trimite armata. Pleacă primul batalion, apoi securitatea. Toți se duc înainte, dar ca tu să-ți trimiți armata, trebuie să fii curat. Dacă armata nu este sănătoasă, nu ai făcut nimic. Primul leac este credința. Credința dispare ultima. Trebuie să crezi în ceva. Lupta se dă pe plan fizic și spiritual. Rugăciunea te poate ridica din boală.”

Există multe tipuri de singurătate, însă cea mai dureroasă dintre toate este cea în cuplu. Profesorul Vlad Ciurea a oferit câteva sfaturi pentru tinerii aflați la începutul unei povești de iubire.

Este o vorbă care spune că singurătatea este mai rea decât sărăcia. Așa este. Deci, faceți tot posibilul să nu rămâneți singuri. Sunt multe persoane care fac asta.

Dumnezeu ne-a dat darul vorbirii. Noi nu putem sta singuri. În ziua de astăzi, societatea ne face din ce în ce mai individualiști. Nu se mai pune vorba de familie. Acum, bărbatul nu mai luptă pentru familie, luptă pentru mașina lui. Încercați să rămâneți în cuplu. Uitați-vă la delfini!

Partenerii să fie mânuță-n mânuță. Să exploreze tot ce este în jur, iar atunci când ajung la o maturitate spirituală să aibă liantul care se numește copil. Copilul este minunea lui Dumnezeu.” a mai spus prof. dr. Vlad Ciurea într-un interviu pentru TVR1.

sursa

Ce femei nu au voie să meargă la Înviere!

Sfânta noastră Tradiţie, păstrată neschimbată de două mii de ani, spune că femeia este specială în perioada lunii când sângerează din organul născător de prunci. Clericii sfătuiesc femeile să se roage acasă și să nu intre în Biserică până în ziua a opta.

separator

femei_biserica_02_ee9401fa26-1024x768

Nici in curte nu poţi asculta Liturghia lipită de zidul Bisericii, pentru ca curtea oricărei Biserici este sfinţită de episcopul locului, conform cuviosului Ilarie, potrivit antenastars.ro.
De asemenea, în această perioadă femeia nu are voie: să se împărtăşească, să ia anafură, să bea apă sfinţită, să se împreuneze cu bărbatul. Iată cuvintele lui Dumnezeu, aşa cum apar ele la scriptură, în Levitic 15, versetele 19-28.
„Mulţi vor zice că asta e legea veche, dar Măicuţa Domnului a respectat-o, deşi era pururea curată fecioară! De aceea, tu ca femeie trebuie să urmezi acest exemplu, să nu vii la Biserică şi să nu te atingi de cele sfinte atunci când borhotul pântecelui se revarsă. Nerespectarea acestei rânduieli este mare păcat, pentru care vei da seamă”, scrie cuviosul Ilarie pe blogul personal.

sursa: antenastars.ro



„Degeaba ignorăm instinctul”. Cum ştii că eşti în relaţia nepotrivită. Sfaturile unui parapsiholog

Viața de cuplu nu este mereu roz, iar atunci când vine vorba despre aceasta, unele semne te pot ajuta să îţi dai seama că eşti în relaţia nepotrivită. Iată ce sfaturi are un parapsiholog.

„Sunt multe semne care ne arată că nu este locul nostru acolo. Noi vom vorbi despre patru moduri în care putem afla. De pildă, când unul din ei stă de vorbă la telefon şi celălalt se învârte în jurul lui şi vrea să discute.

Atunci când zâmbeşti din ce în ce mai rar. Pe faţa oamenilor se pune tristeţea, dispare sclipirea. Oamenii când sunt fericiţi, atunci când sunt iubiţi, le sclipesc ochii. Când începe să îţi dispară sclipirea din ochi şi nu mai zâmbeşti atât de mult cât zâmbeai, trebuie să îţi pui întrebarea dacă eşti lângă persoana potrivită. Dacă te face să zâmbeşti, dacă te face să râzi, dacă te face să te simţi iubit, dacă îţi dă atenţie. E valabil şi viceversa. Nu numai femeile au sclipici în ochi.

Te confrunţi în mod constant cu o stare de agitaţie. Atunci când îşi găseşte lucruri de făcut. Ar pierde timpul oriunde şi cu oricine, numai să nu ajungă acasă. E un semn. Când începe să facă chestia asta, e un semn. Şi femeile au chestia asta de a se simţi anxioase în prezenţa bărbatului. Când li se pune lor pata pe ceva, încep să devină nervoase şi anxioase.

Un alt lucru este legat de insomnii. Oriunde te-ai duce, chiar dacă dimineaţa te aşezi să bei cafeaua, ele se aşează pe marginea ceştii şi se uită în ochii tăi. Alea sunt gândurile tale.

Cea din urmă, dar nu ultima, este atunci când simţi că ceva nu este în regulă. Instinctul tău ştie de cele mai multe ori. Degeaba ignorăm instinctul. Este primul care sesizează toate schimbările, toate energiile, toată starea, simţim când minte, când nu minte, când e agitat partenerul, când ascunde ceva.

Dacă eşti într-o relaţie fericită, instinctul doarme. Pentru că nu simţi acea formă de alarmă. Instinctul nostru simte alarma. Senzorii noştri spun ceva. Dacă simţim chestiile astea trebuie să vorbim, să discutăm. Dacă eu am o suspiciune, dacă am o stare de agitaţie. Discută, nu lăsa lucrurile la interpretarea altora, pentru că pe ceilalţi nu îi interesează.

Acestea sunt lucrurile pe care le putem vedea înainte de a fi parteneri de viaţă. Tocmai atunci, la început, trebuie bătut fierul cât e cald, când e îndrăgostirea maximă. E bine că eşti orb, pentru că te înveţi cu unele lucruri pe care partenerul tău le face şi le iei ca atare.

Sunt multe cupluri în care, după zece ani, oamenii sunt perimaţi. Aşa că, văzut, plăcut, luat. E o loterie, dar noi simţim care este partenerul nostru, noi simţim care poate fi tatăl copiilor noştri. Şi bărbatul simte cine poate fi mama copilului lui. Asta se vede de la început”, a povestit Lidia Fecioru, bioenergoterapeut, în cadrul emisiunii Adevăruri ascunse, potrivit antena3.ro.

Ce se întâmplă cu viața ta sexuală când dormi după-amiaza?

Specialiștii spun că un pui de somn la amiază are o mulțime de beneficii susținute de știință, cum ar fi reducerea oboselii, îmbunătățirea performanței, suține atenția și îmbunătățește starea de spirit. Dar știai că și viața ta sexuală poate beneficia de somul de dupa-amiaza?

Potrivit profesorului de psihologie de la Universitatea din California și coautor al cărții „Take a Nap! Change Your Life”, Sara Mednick, un pui de somn poate face câteva lucruri utile viața ta sexuală, cum ar fi îmbunătățirea rezistenței și a dispoziției generale.

Poate deloc surprinzător, somnul și viața ta sexuală sunt strâns legate. În timp ce lista lucrurilor care se întâmplă cu corpul tău atunci când încetezi să faci sex include somn prost, lipsa somnului poate dăuna și vieții tale sexuale. Somnul și sexul împărtășesc o relație simbiotică.

Lipsa somnului a fost asociată cu libidoul scăzut și excitarea sexuală slabă la femei și cu disfuncția erectilă la bărbați. Potrivit omul de știință Matthew Walker, hormonii noștri reproductivi, esențiali pentru sănătatea sexuală, sunt afectați atunci când nu dormim suficient. „Tinerii care dorm doar cinci ore pe noapte timp de o săptămână vor avea un nivel de testosteron care este cel al unei persoane cu 10 ani mai în  vârstă din punct de vedere biologic decât ei”, a spus Walker. Având niveluri scăzute de testosteron înseamnă că este posibil să ai un apetit sexual scăzut și probleme la obținerea unei erecții. Pentru femei, somnul insuficient le poate afecta hormonul luteinizant și hormonul foliculostimulant; sănătatea sexuală și fertilitatea unei femei depind de funcționarea corectă a acestor hormoni.

Potrivit unui studiu din 2015 realizat pe femei, publicat în The Journal of Sexual Medicine, a dormi doar o oră în plus a fost asociat cu o șansă crescută cu 14% de a intra în intimitate cu partenerul.

Experții subliniază că somnul de după-amiază nu poate înlocui somnul recomandat pe timp de noapte, dar dacă te simți obosit și nu te poți concentra în timpul zilei, un pui de somn de 20 de minute ar putea fi benefic. S-ar putea să te pună într-o dispoziție mai bună și să-ți ofere rezistența pentru a intra în intimitate.

Sfatul este să limitezi somnul 30 de minute, o oră  și să nu îți strice  odihna pe timpul nopții, care poate fi direct legată de viața ta sexuală. „Avem două momente pe zi în care ritmul nostru circadian se schimbă și devenim adormiți în mod natural: prima dată este noaptea, iar a doua este după prânz”, a spus dr. Robert Oexman, cercetător la Institutului Sleep to Live.

Dacă te confrunți cu somnolență excesivă în timpul zilei și ai nevoie de somn pentru a te simți odihnit în mod constant, acest lucru ar putea fi un motiv de îngrijorare. Totul, de la depresie și probleme cu tiroida până la tulburări de somn, cum ar fi apneea obstructivă în somn, ar putea fi de vină. Dacă se întâmplă acest lucru, verifică starea ta cu medicul de familie.

sursa

Ce i-a spus Marina Cârnaț tatălui ei, Ștefan Urâtu, când a aflat că va candida la funcția de primar
Articolul anterior
Locuitorii din Tel Aviv stau la cozi pentru a cumpăra fructe și legume
Articolul următor