Ce măsuri au fost luate la Aeroportul Chișinău după atacul tragic din 30 iunie

În cadrul unei conferințe, ministra afacerilor interne, Ana Revenco, a precizat care sunt măsurile speciale întreprinse la Aeroportul Internațional Chișinău (AIC) după incidentul din 30 iunie 2023. Aceasta a declarat că „întreg sistemul de afaceri interne este mobilizat și că se acționează coordonat, consecvent pentru a nu mai admite astfel de incidente tragice.”, scrie diez.md.

Potrivit ministrei, au fost instaurate următoarele măsuri suplimentare de securitate la AIC:
–  s-a adăugat majorarea numărului de echipe de patrulare;
–  a fost revizuită și consolidată componența acestor echipe de patrulare;
–  au fost instituite posturi de forțe speciale, în mod special la punctele de trece a frontierei pe linia care denotă un risc cu mult mai sporit – linia cu Ucraina;
–  au fost revizuite modalitățile de analiză a riscurilor astfel încât autoritățile să dispună de informații suplimentare necesare care să ajute la luarea deciziilor privind acționarea în cazul semnalării unor situații de risc mai specifice;
–  a fost deja declanșat controlul complex al activităților operaționale și organizaționale ce ține de punctul de trecere a frontierei în Aeroportul Internațional Chișinău;
–  un grup de specialiști cu o vastă pregătire și experiență din multe domenii precum ordine și securitate publică, securitatea frontierelor, pregătirea efectivelor, intervenție si forțe speciale, politici, standarde internaționale, din toate armele subordonate Ministerului Afacerilor Interne, derulează investigații, fiecare pe palierul său care ține de funcționalitatea punctului de trecere a frontierei în AIC. Rezultatele vor fi disponibile în termen de 30 de zile;
–  a fost accelerat exercițiul de analiză a conformității tuturor reglementărilor ce țin de funcționarea  punctului de trecere a frontierei în Aeroportul Internațional Chișinău, la standardele internaționale;
–  a fost accelerată examinarea evaluării conformității infrastructurii și altor proceduri care țin de funcționalitatea și de organizarea activităților în cadrul Aeroportului Internațional Chișinău.

De asemenea, Ana Revenco a declarat că la momentul intrării în Aeroportul Internațional Chișinău, atacatorul nu figura în niciun sistem internațional de căutare. Verificările nu au semnalat existența informațiilor în nici o bază de date în căutare.

Mai mult, verificările suplimentare care au fost dispuse, au fost luate în baza profilurilor de securitate care sunt activate de mai bine de un an, în toate punctele de trecere a frontierei. În baza acestor profiluri de securitate a fost luata decizia de a nu permite intrarea pe teritoriul Republicii Moldova a peste 5 000 de persoane din motive de securitate.

Amintim că în data de 30 iunie, un bărbat din Tadjikistan a împușcat mortal, pe Aeroportul Chișinău, două persoane.

Câți moldoveni ar vota pentru aderarea Republicii Moldova la UE sau pentru unirea cu România

Moldovenii s-au expus, în cadrul unui sondaj, dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum în care li s-ar cer votul privind vectorul țării, informează unica.md.

Astfel, pentru aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană 53 la sută din participanții la sondaj ar vota pentru. În favoarea Uniunii Economice Euroasiatice ar opta 38 la sută, pentru unirea R. Moldova cu România ar vota 36%, iar pentru aderarea țării noastre la NATO ar opta 26 la sută.

Datele se regăsesc în „Barometrul Socio-Politic – iulie 2024”, realizat de compania IMAS la comanda Independent News.

Sondajul a fost realizat în perioada 8-21 iulie pe un eșantion de 1093 de respondenți din 90 de localități. Marja de eroare este de +/-3%.

Un deținut de la Cricova, va mai sta încă 3 ani după gratii, după ce a mușcat un angajat al penitenciarului

Procuratura municipiului Chișinău anunță despre pronunțarea unei sentințe de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, pe o cauza penală de învinuire a unui deținut, în vârstă de 30 de ani, de comiterea acțiunilor care dezorganizează activitatea penitenciarelor, adică săvârșirea de către o persoană care execută pedeapsa cu închisoare a atacului violent asupra administrației (art.286 din Codul penal), informează unica.md cu referire la un comunicat al Procuraturii Generale.

Inculpatul a fost condamnat la închisoare pe un termen de 3 ani.

Prin cumul de sentințe, i-a fost stabilită pedeapsa definitivă sub formă de închisoare pe un termen de 7 ani și 9 luni.

Acuzatorii de stat au înaintat învinuirea pe faptul că, deținutul, la 25 octombrie 2023, pe timp de zi, având intenția sistării activității unui angajat al secției siguranță și regim al Penitenciarului nr.15 Cricova, mun.Chișinău, unde își executa pedeapsa penală stabilită, prin surprindere, l-a atacat pe angajatul respectiv, mușcându-l de mâna stingă în regiunea brațului. 

Ulterior, continuându-și acțiunile sale infracționale, în timp ce funcționarul public încerca să-i pună cătușele, l-a mușcat de regiunea gambei dreapta posterior, cauzându-i echimoze și excoriații.

Inculpatul și-a recunoscut vinovăția. Sentința este cu drept de apel.

Se cere atragere la răspundere a mai multor șefi de direcții municipale după tragedia cu copiii electrocutați într-un parc

Consilierii din fracțiunea PAS a CMC, cere suspendarea șefilor din unele subdiviziuni ale Primăriei Chișinău după tragedia din scuarul Sarmizegetusa, când doi copii au fost electrocutați, soldat cu decesul unei fetițe de 11 ani, informează unica.md cu referire la un comunicat al fracțiunii.

”În contextul tragediei din parcul Sarmizegetusa, în care un copil a decedat după ce a fost electrocutat, Fracțiunea PAS din CMC a depus un demers prin care solicită suspendarea din funcție, pe perioada anchetei, a mai multor directori și șefi din subdiviziunile Primăriei: Pretora sectorului Botanica, directorul ÎM LUMTEH, șeful ÎM Spații Verzi și șeful Direcției Parcurilor, Cultură și Odihnă.

„Noi, consilierii fracțiunii PAS, am constatat la ședința CMC din data de 25.07.2024, la raportarea punctului 7 din ordinea de zi, cu privire la „audierea responsabililor în legătură cu incidentul copiilor electrocutați într-un parc din capitală”, o lipsă de responsabilitate și indiferență față de acest caz tragic. Președintele de ședință, consilierul MAN, a luat decizia unilaterală de a nu examina subiectul până la finalizarea anchetei.

Regretăm profund acest caz și atitudinea neglijentă față de atribuțiile de serviciu. Condamnăm abordarea nepăsătoare a reprezentanților Primăriei Chișinău și solicităm Primarului General următoarele:

Suspendarea din funcție a directorilor în jurul cărora există suspiciuni de neglijență în serviciu până la finalizarea anchetei: doamna Diana Guba, pretora sectorului Botanica; dl Veaceslav Buț, director al ÎM „LUMTEH”; dl Tudor Gîrbu, șef interimar la ÎM Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi; și dl Vasile Popa, șeful Direcției Parcurilor, Cultură și Odihnă.

La finalul anchetei, cei responsabili pentru acest caz tragic să răspundă conform prevederilor legislației în vigoare și să fie demiși, iar ceilalți să fie restabiliți în funcție. Nu putem sta liniștiți cu directori în funcții asupra cărora planează suspiciuni de răspundere penală.”, se arată în comunicatul emis de fracțiunea PAS.

Amintim că o fetiță de 11 ani a murit în urma tragediei, iar băiețelul de 6 ani este, în continuare, internat în spital.

O universitate de la noi are propria fermă de bovine de rasă. Cât lapte produce
Articolul anterior
Atenție, șoferi! Noi sancțiuni au intrat în vigoare
Articolul următor