Criticul rus de film Anton Dolin, aflat într-o vizită la Chișinău, a avut o întâlnire cu regizorul filmului CARBON, Ion Borș. Dolin a menționat că filmul CARBON a intrat în istoria cinematografiei moldovenești, iar spectatorii trebuie să înțeleagă că ei sunt parte a acestui proces, nu doar consumatori.
„Cred că ideea de a stabili aceste recorduri și de a include numele spectatorilor în genericul de final al filmului este foarte faină, deoarece acest lucru le oferă oamenilor senzația că sunt parte a unui lucru măreț. Există percepția asta greșită că producătorii fac filmele doar pentru ei, pentru satisfacția lor personală, iar prin astfel de acțiuni putem spulbera acest mit. Haideți să stabilim aceste recorduri!”, a declarat Anton Dolin.
Anterior, Dolin a publicat o recenzie despre CARBON, în care a precizat că filmul abordează cu haz și fără rețineri subiecte tabu.
„Este un exemplu rar de film care combină calitățile unui hit public, cu abordarea fără compromisuri și fără frică a autorului asupra problemelor dureroase și incurabile”, a spus Anton Dolin.
În ultimii ani, Anton Dolin a devenit cel mai cunoscut critic de film din Rusia. Acesta a plecat din Federația Rusă în martie 2022, iar pe 14 octombrie a fost numit de către Ministerul rus al Justiției „agent străin”, pentru că și-a exprimat deschis poziția împotriva războiului.
Filmul CARBON va fi lansat online pe 16 noiembrie, la doi ani de la premiera națională a producției cinematografice. Pentru a marca acest moment important, producătorii filmului și-au propus să bată trei recorduri, transformând această premieră online într-un eveniment istoric și plasând Moldova pe harta internațională a cinematografiei.
Astfel, pe 16 noiembrie, la ora 21:00 (ora Moldovei), filmul își propune să adune în fața micilor ecrane peste 355.000 de spectatori concomitent pentru a stabili recordul „Cea mai mare premieră online”. Pe lângă asta, numele fiecărui spectator va fi inclus în genericul de final al filmului, contribuind astfel la stabilirea altor două recorduri: „Cele mai multe nume în titlurile de final” și „Cele mai lungi titluri de final”.
Participarea este simplă și accesibilă: cumpără un bilet online de pe site-ul CarbonFilm.md și urmărește producția cinematografică în ziua lansării online. Hai să stabilim împreună trei recorduri mondiale!