Celia, depistată cu Omicron chiar înainte de naștere: ,,E șocant să vezi testul pozitiv”

La distanță de niciun an de când s-a infectat prima oară, cântăreața Celia a anunțat că a fost depistată cu noua formă de COVID-19. Chiar dacă simptomele nu sunt grave, artista rămâne îngrijorată, pentru că luna viitoare va naște.

S-a întâmplat chiar la trecerea dintre ani, atunci când Celia a fost la Revelion, apoi urma să-și viziteze mama. Foarte precaută, s-a gândit să-și facă un test.

”Am fost pe la Revelion și trebuia să mă duc la mami, iar eu pe mami era s-o pierd din cauza Covidului, anul trecut, când am avut toată familia… Am văzut că-mi curge un pic nasul. N-am avut niciun fel de simptom, nicio durere, absolut nimic. Trebuia să mă duc la mami ca să meargă Angelo la ziua unui băiețel, acolo, la Deva. Și zic «hai să-mi fac un test», am unele foarte bune…

Dumnezeule, din prima când l-am făcut, două linii atât de clare… Iar aia roșie… Era așa de închisă, spre vișiniu. Mi-am zis: «Ce mă fac?» Un pic, dar un pic m-am panicat! Dar am avut un feeling, așa, că o să treacă repede. Dar, totuși, mă gândeam: «Sunt însărcinată, n-am voie să fac niciun tratament», aici îmi era stresul”, a povestit Celia.

mamaplus

”Eram șocată, veneam după alte probleme medicale!”

”Stresul a fost foarte mare, după ce am aflat că-s pozitivă. Și teama că voi face o formă la fel ca data trecută, cu febra pe care nu am reușit să o stabilizez zile și zile, cu dureri, tuse, oboseală, etc… Eram șocată, mai ales că veneam după alte probleme medicale despre care nu vreau să vorbesc și pe care abia le depășisem cu chiu cu vai…

Dar, spre bucuria mea, a fost o formă foarte ușoară, am fost protejate divin și eu și prințesa mea, iar acum și ea are imunitate. A dobândit imunitatea în burtică și îi va fi de ajutor după ce vine pe lume.

E șocant să fii însărcinată și să vezi testul pozitiv… te panichezi în primă instanță, însă e bine să scapi de starea asta cât mai repede. Nu poate să facă decât rău. După ce am trecut de starea de șoc, m-am liniștit și m-am lăsat cu încredere în voia divină, simțind că totul va fi bine, din acel punct era șocant cât de liniștită eram, mă uimeam și pe mine. Dar faptul că am fost extrem de pozitivă și sigură că sunt protejată m-a ajutat enorm, iar boala a trecut foarte, foarte ușor”, a declarat Celia, acum în afara oricărui pericol.

Cântăreața Celia a trecut prin momente cumplite cu mama ei, după ce s-au infectat cu noul coronavirus. Artista a fost extrem de îngrijorată de starea de sănătate a mamei sale, deoarece a fost mult mai gravă decât a ei. Celia a mărturisit că a fost la un pas să își piardă mama din cauza infecției cu Covid.

sursa

Salariile bugetarilor vor fi achitate printr-un nou sistem: Autoritățile explică motivul întârzierilor

De la 1 ianuarie 2025, instituțiile publice folosesc sistemul online „Trezoreria”. Din această cauză, procesul de achitare a salariilor este în plină desfășurare și pot exista intârzieri, scrie tv8.md.

„Ne cerem scuze dacă au existat întârzieri sau neclarități pentru unele instituții în perioada de tranziție. Am alocat resurse umane suplimentare pentru a sprijini instituțiile și pentru ca plățile să fie efectuate fără probleme”, se arată în comunicatul Ministerului.

Conectarea instituțiilor la acest sistem și sesiunile de instruire au început în luna decembrie a anului trecut.

Un tânăr de 20 de ani s-a răsturnat cu un Volvo pe o stradă din Ialoveni

Un accident rutier a fost înregistrat astăzi pe strada Iurie Gagarin din orașul Ialoveni, în jurul orei 11:20, scrie ialovenionline.md.

Potrivit informațiilor, un tânăr de 20 de ani, aflat la volanul unui Volvo, nu a respectat prevederile Regulamentului Circulației Rutiere. Acesta nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul volanului și s-a tamponat într-un obstacol, după care s-a răsturnat.

În urma impactului, nici o persoană nu a avut de suferit.

Șoferului a fost testat alcoolscopic, iar în urma testului s-a constatat rezultat negativ la alcoolemie.

Cazul a fost înregistrat și se documentează de polițiști pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Un bărbat din Azerbaidjan, anunțat în căutare internațională de autoritățile din Baku, extrădat din R.Moldova

În dimineața zilei de 10 ianuarie 2025, polițiștii de frontieră au executat un mandat internațional de extrădare, în incinta Aeroportului Internațional Chișinău, a unui cetățean al Republicii Azerbaidjan, în vârstă de 47 de ani, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Persoana în cauză a fost reținută la Punctul de trecere a frontierei „Palanca-Maiaki-Udobnoe”, la data de 18 octombrie 2024, în urma verificărilor care au indicat că acesta se află în baza de date internațională a BNC Interpol Baku, fiind căutat pentru arest și extrădare. După reținere, cetățeanul a fost plasat în arest preventiv până la finalizarea procedurilor de extrădare.

Operațiunea a fost realizată în deplină conformitate cu legislația națională și acordurile internaționale în vigoare, reafirmând angajamentul Poliției de Frontieră în cooperarea internațională pentru combaterea criminalității transfrontaliere.

Tany Vander și-a mărit fesele și a vorbit despre experiența sa pe Instagram
Articolul anterior
Nume frumoase de băiețe și fete, inspirate din Biblie
Articolul următor