Autoritățile centrale vor cere reducerea numărului personalului Ambasadei Rusiei la Chișinău.
Declarația aparține deputatului PAS Adrian Cheptonar, care a explicat că autoritățile vor emite o decizie în acest sens, iar diplomaților ruși li se va da un termen anumit pentru a părăsi R. Moldova, transmite NewsMaker.
Adrian Cheptonar a menționat că Moldova va cere diminuarea personalului misiunii ruse la Chișinău până la un număr care să asigure paritatea cu efectivul diplomatic moldovenesc de la Moscova. Deputatul a explicat că este nevoie de o asemenea măsură din cauza ingerinței autorităților ruse în treburile interne din R. Moldova.
„Erau persoane, cărăuși din ăștia, care făceau zilnic ture la Moscova și veneau cu câte 8.000 de dolari sau euro cash. Deci, toată această activitate criminală a lui Șor a fost finanțată de la Moscova. Moscova conduce un proces de ingerință în procesele democratice din Republica Moldova. Sunt acțiuni ale democrației, consituționalității și a guvernanței corecte, conform legilor cetățenilor din Republica Moldova. Respectiv, întelegând această utilitate și înțelegând foarte bine că multe procese sunt conduse și din cadrul Ambasadei Federației Ruse, noi suntem nevoiți să ne apărăm țara și să mergem la diminuarea numărului de diplomați”, a spus deputatul.
Parlamentarul a explicat și cum va avea loc procedura de diminuare a personalului diplomatic rusesc.
„Va fi un comunicat al deciziei noastre în care se va anunța, se va da un termen. Eu nu cred că este corect să fie o chestie ca-n cazul expulzărilor, ca să spunem: până mâine. Poate să fie un termen de câteva luni. Să fie un termen decent, corect, de o lună, de exemplu, în care ei singuri să decidă cine pleacă și cine rămâne. După care, la o dată anumită, anterior anunțată, să intre în vigoare decizia”, a menționat el.
Totuși, fiind întrebat când va fi demarată această procedură, deputatul nu a oferit un răspuns concret.
„Ultimele discuții cu Ministerul de Externe le-am avut cu câteva săptămâni în urmă. Mi s-a explicat ce se întâmplă, nu am revenit pentru că înțeleg că sunt procese de lucru. Dar este termenul să revin și să întreb ce se întâmplă cu procesul respectiv. Nu vă pot spune acum pentru că am mai mult de două săptămâni de când nu am comunicat cu Ministerul de Externe pe tema dată”, a spus el.
În prezent, Ambasada rusă la Chișinău are circa 150 de angajați. Între aceștia, 40 sunt diplomați, alți 40 – personal tehnic, iar restul – soții și soțiile acestora, în timp ce R. Moldova are doar șase diplomați la Moscova.