Cine sunt copiii numărul 5, 6 și 7 miliarde. Doi dintre ei s-au născut în Europa de Est

ONU a anunțat că, pe 15 noiembrie, populația lumii a atins 8 miliarde, la doar 11 ani după ce a depășit pragul de 7 miliarde. Dacă la mijlocul secolului al XX-lea populația era în creștere destul de mare, acum ritmul a încetinit. Abia peste 15 ani populația lumii ar putea ajunge la 9 miliarde, iar la 10, în 2080, potrivit estimărilor ONU.

Până aflăm cine este bebelușul care a rotunjit la 8 miliarde populația lumii, iată cine au fost cei cu numărul 5, 6 și 7 miliarde selectați de ONU.

Matej Gaspar, copilul cu numărul 5 miliarde

În iulie 1987, într-o maternitate din suburbiile Zagrebului s-a năsut Matej Gaspar. Odată cu nașterea lui, populația lumii a crescut la 5 miliarde. Alex Marshall, oficial britanic al ONU, a declarat pentru BBC: „Datele statistice ne-au indicat anul 1987 și data de 11 iulie”. Demografii ONU au spus atunci că „nu ar trebui să alegem un singur individ dintre atât de mulți.” Dar au făcut-o oricum. „Era vorba de a pune o față numerelor”, a mai spus Alex Marshall.

35 de ani mai târziu, bebelușul cu numărul 5 miliarde încearcă să uite intrarea lui ceremonioasă în lume. Pagina sa de Facebook sugerează că locuiește în Zagreb, are o căsătorie fericită și este inginer chimist. Evită interviurile și a refuzat să vorbească cu BBC. „Ei bine, nu-l învinovățesc”, spune Alex, amintindu-și de circul mediatic din ziua în care s-a născut Matej. De atunci, populația lumii a crescut cu 3 miliarde de oameni. Dar în următorii 35 de ani s-ar putea înregistra o creștere de doar 2 miliarde.

Sadia Sultana Oishee, copilul cu numărul 7 miliarde

Sadia Sultana Oishee are 11 ani și locuiește lângă Dhaka, în Bangladesh. În 2011, când s-a născut, a devenit cetățeanul lumii cu numărul 7 miliarde. Mama ei habar n-avea ce urma să se întâmple. Nici măcar nu se așteptase să nască în ziua aceea. După o vizită la medic, a fost trimisă la spital pentru o operație de cezariană. Oishee s-a născut la un minut după miezul nopții, înconjurată de echipe de televiziune și de oficiali locali care se îngrămădeau să o vadă. Familia a fost mirată, dar încântată. Tatăl ei spera să aibă un băiat, dar acum este fericit cu cele trei fiice ale lui, harnice și inteligente. Fiica cea mare este deja studentă, iar Oishee este hotărâtă să devină medic.

„Nu suntem atât de înstăriți și Covid a îngreunat lucrurile”, spune el. „Dar voi face totul pentru ca visul ei să devină realitate”. De când s-a născut Oishee, populația Bangladeshului a crescut cu 17 milioane de oameni. Însă ritmul cu care Bangladeshul și-a mărit populația a încetinit. În 1980, o femeie de condiție medie avea mai mult de șase copii, însă acum are doar 2. Iar asta s-ar datora accentului care se pune pe educație în țară. Pe măsură ce femeile devin mai educate, aleg să aibă familii mai mici.

Este un aspect important pentru a înțelege unde va ajunge populația lumii. Cele trei organisme principale care fac proiecții asupra populației globale – ONU, IHME, institut din cadrul Universității din Washington și Centrul IIASA-Wittgenstein din Viena – au opinii diferite. ONU spune că populația globală va atinge vârful de 10,4 miliarde în anii 2080, dar IHME și Wittgenstein cred că se va întâmpla mai repede, între 2060 și 2070. Dar acestea sunt doar proiecții. De când s-a născut Oishee, în 2011, în lume s-au schimbat multe, iar demografii sunt în permanență surprinși. „Nu ne așteptam ca mortalitatea cauzată de SIDA să scadă atât de mult”, spune Samir KC, demograf la IIASA. Pe de altă parte, sunt probleme foarte mari legate de fertilitate Demografii au fost șocați când numărul copiilor per femeie în Coreea de Sud a scăzut la o medie de 0,81, spune Samir KC.

„Deci, cât de jos se va ajunge? Aceasta este marea întrebare pentru noi.” Este un fenomen cu care tot mai multe țări vor trebui să se confrunte. În timp ce jumătate din următorul miliard de oameni vor proveni din doar opt țări, majoritatea din Africa, în majoritatea țărilor rata fertilității va fi mai mică de 2,1 copii per femeie, numărul necesar pentru a susține o populație.

Adnan Mevic, copilul cu numărul 6 miliarde

În Bosnia-Herțegovina, una dintre populațiile cu cel mai rapid declin din lume, Adnan Mevic, în vârstă de 23 de ani, se gândește mult la asta. „Nu va mai rămâne nimeni care să plătească pensiile”, spune el. „Toți tinerii vor fi plecați”. Are un master în economie și își caută un loc de muncă. Dacă nu găsește unul, se va muta în UE. Adnan locuiește lângă Sarajevo cu mama sa, Fatima, care are amintiri putermice de la nașterea lui.

„Mi-am dat seama că ceva era neobișnuit, pentru că medicii și asistentele s-au adunat în jurul meu, dar nu știam ce se întâmplă”, spune Fatima. Când s-a născut Adnan, secretarul general al ONU de atunci, Kofi Annan, a fost acolo l-a desemnat cetățeanul cu numărul 6 miliarde. Din această postură, Adnan spune că a avut și beneficii. A primit o invitație de a-și întâlni eroul, pe Cristiano Ronaldo, când avea 11 ani.

sursa: www.digi24.ro

Doi bărbați reținuți pentru pungășii comise în centrul Capitalei

Doi bărbați de 24 și 48 de ani din Chișinău și Criuleni au fost arestați pentru 30 de zile, fiind suspectați de comiterea unei pungășii în sectorul Centru al Capitalei, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Aceștia, aflându-se în incinta unui local, au profitat de neatenția unui bărbat și i-au sustras din buzunar portmoneul cu acte de identitate și bani, telefonul mobil și alte bunuri personale, suma totală a prejudiciului fiind de 22.000 de lei.

În urma acțiunilor de investigație și urmărire penală efectuate de către ofițerii Inspectoratului de poliție Centru, la scurt timp indivizii au fost identificați și reținuți.

Bărbații sunt cercetați penal pentru pungășie, iar dacă vor fi găsiți vinovați, riscǎ închisoare de până la 4 ani.

Rusia acuză Moldova de o colaborare cu NATO

Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a acuzat miercuri NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea armatei ucrainene şi că încearcă să îşi aducă infrastructura militară mai aproape de Rusia, relatează Reuters citat de evz.ro.

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a ministerului, a făcut această acuzaţie în cadrul briefingului de presă săptămânal, în timpul căruia a declarat că majoritatea populaţiei din Republica Moldova nu doreşte să adere la alianţa militară.

Ea s-a referit la transferurile extinse de arme către Moldova în ultimele luni şi la opiniile pro-occidentale ale Maiei Sandu, preşedintele Moldovei.

Atac „inuman” de Crăciun

Rusia a lansat zeci de rachete și drone asupra rețelei energetice a Ucrainei în dimineața zilei de Crăciun.

Alarmele au sunat încă de la ora 5:30 dimineața, după ce Rusia a lansat rachete de croazieră Kalibr din Marea Neagră.

„Putin a ales în mod deliberat Crăciunul pentru a ataca. Ce ar putea fi mai inuman? Mai mult de 70 de rachete, inclusiv rachete balistice, și mai mult de o sută de drone de atac. Ținta este sistemul nostru energetic,” a spus Zelenski.

„Dimineața de Crăciun a arătat din nou că nimic nu este sacru pentru țara agresor”, a declarat Svitlana Onșciuk, șefa regiunii Ivano-Frankivsk.

Ea a spus că o parte a regiunii a rămas fără electricitate „într-un moment în care sărbătorim una dintre cele mai mari sărbători religioase — Crăciunul luminos.”

Crăciun pe rit nou

Acesta a fost al 13-lea atac de amploare asupra sistemului energetic al Ucrainei din acest an, cel mai recent din campania Rusiei care vizează rețeaua electrică în timpul iernii.

Documentarea celor 140 de mii de oameni care și-au vândut votul la alegeri abia începe

Peste 80 de dosare penale au fost pornite pe fapte de corupere electorală, a precizat pentru Teleradio-Moldova, șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, transmite IPN.

„În ultima perioadă, avem o accelerare la procesul de documentare și, dacă o să analizăm comunicatele Procuraturii, zilnic sunt expediate în instanța de judecată diferite dosare la capitolul respectiv”, a menționat Viorel Cernăuțeanu.Cât ține de coruperea pasivă, adică primirea de bani pentru a susține un anumit candidat, circa 140 de mii de oameni vor fi documentați prin prisma Codului Contravențional, amenda prevăzută fiind de până la 37 de mii de lei.„Cei 140 de mii de cetățeni care s-au lăsat corupți și influențați în acest proces abia acum am finalizat procedura de descifrare detaliată, absolut toate datele, și cred că în cel mai scurt timp vom purcede la examinarea și documentare acestor persoane. Dar nu înseamnă că toți ei vor fi sancționați. Mulți colaborează”, a menționat Cernăuțeanu.

Potrivit șefului IGP e nevoie de o îmbunătățire continuă a legislației pentru a ușura munca oamenilor legii.„Infractorii organizației criminale Șor au schimbat doar în ultimul an cel puțin 5, 6 forme de finanțare pe teritoriul republicii, anume de asta trebuie modificate normele legale, pentru a crea pârghii legale de documentare pentru ca instituțiile de drept să poată curma aceste fenomene”, a notat șeful IGP.

Un tânăr din Iași, găsit mort într-un cămin. Era travestit, iar decesul său este învăluit în mister
Articolul anterior
ULTIMA ORĂ! Răsună sirene în toată Ucraina! Coloane de fum, și explozii puternice la Kiev
Articolul următor