Cine sunt eroii care i-au salvat pe copiii blocați în peșteră

După 18 zile în care au fost blocaţi într-o peşteră din nordul Thailandei, cei 12 copii şi antrenorul lor de fotbal au fost salvaţi printr-o operaţiune aproape imposibilă, din care au făcut parte un grup de scafandri şi experţi internaţionali, în colaborare cu marina thailandeză.

separator

Deşi primii care i-au găsit pe copii şi antrenor în peşteră au fost scafandrii britanici, efortul de a-i scoate de acolo a fost unul global, la care au participat, printre alţii, şi scafandri din Marina Thailandeză. Din păcate operaţiunea s-a concluzionat şi cu o victimă, unul dintre scafandrii thailandezi pierzându-şi vinerea trecută viaţa în timp ce ajuta la pregătirile necesare pentru a-i scoate pe copii din peşteră, relatează BBC, potrivit ziarulonline.com.

Chiar dacă până acum au fost oferite puţine informaţii privind identitatea şi rolul celor care au ajutat la operaţiune, în mare parte pentru că aceştia au fost reticenţi în a vorbi, jurnaliştii britanici au reuşit să ia legătura şi să vorbească cu o parte dintre salvatori.

Jon Volanthen şi Richard Stanton

După nouă zile în care au stat prinşi în subteran, prima legătură cu exteriorul a celor din peşteră a fost cu britanicul John Volanthern. Împreună cu Richard Stanton şi un expert britanic în speologie, Robert Harper, cei treu au fost chemaţi la faţa locului de către autorităţile thailandeze, ajungând la trei zile de când grupul a fost dat dispărut.

Volanthen, un consultant IT şi Stanton, un fost pompier, fac parte dintr-o echipă specializată în misiuni de salvare în peşteri din Ţara Galilor. Cei doi au mai luat parte anterior la zeci de misiuni de salvare în ţări precum Norvegia, Franţa şi Mexic.

Richard Harris

Doctor de profesie, Harris este din Australia şi are zeci de ani de experienţă în scufundări. Bărbatul a fost cel care a examinat băieţii din peşteră şi şi-a dat acordul la pornirea misiunii de salvare, întrucât dacă cei echipa de fotbal ar fi fost prea slăbiţi, scoaterea ei la suprafaţă ar fi fost prea periculoasă.

Potrivit presei australiene, Harris a participat la numeroase explorări în astfel de peşteri în Australia, China şi Noua Zeelandă. În 2011, acesta a recuperat corpul fără viaţă al prietenului său, un alt scafandru cu experienţă, care a rămas fără aer într-o expediţie dificilă din Australia de Sud. Jurnaliştii australieni spun că prezenţa sa la operaţiunea din Thailanda a fost solicitată în mod special de către scafandrii britanci.

Forţele din Marina Thailandei şi Saman Gunam

O mare parte din echipa de salvare a fost constituită din trupe speciale thailandeze, dintre care Pak Loharnshoon şi alţi trei prieteni s-au oferit voluntari să stea alături de băieţi în momentul în care i-au găsit cu o săptămână în urmă. Aceştia din urmă au fost ultimii care au ieşit din peşteră la finalul misiunii.

Un alt thailandez, subofiţerul Saman Gunam, în vârstă de 38 de ani şi scafandru în rezervă a murit în subteran după ce şi-a pierdut cunoştinţa. Acesta livra rezerve de oxigen şi se afla ca voluntar în operaţiune. „A fost lăudat ca un erou pentru cine a fost. Adora să-i ajute pe alţii, să facă muncă de caritate şi să ducă lucrurile la capăt”, a declarat soţia lui Gunam, citată de BBC.

Mikko Paasi

Mikko Paasi, de origine finlandeză, deţine un centru de scufundări pe o mică insulă din Thailanda, Koh Tao. Pe 2 iulie, în ziua în care au fost descoperiţi băieţii şi antrenorul, soţia lui Mikko a scris pe Facebook că i-a cupărat soţului un bilet de avion pentru a se deplasa în Chiang Rai şi a se alătura misiunii de salvare. Vizita în Chiang Rai a înlocuit şi sărbătorirea celui de-al optulea an de căsnicie dintre cei doi.

Ivan Karadzic

Danezul Ivan Karadzic s-a mutat în Koh Tao la câţiva ani după Paasi, iar acum este co-proprietar al centrului de scufundări. Acesta a povestit pentru BBC că în momentul în care l-a văzut pe unul dintre scafandri alături de primul copil i s-a fost frică deoarece nu ştia dacă băiatul mai trăia sau nu. Totuşi, a fost uşurat să afle mai apoi că băiatul trăia.

Erik Brown

Canadianul Erik Brown, un instructor tehnic de scufundări din Vancouver, a făcut şi el parte din echipa de scafandri. Acesta şi-a început cariera în scufundări acum mai bine de un deceniu şi a co-fondat echipa Blue Immersion, o şcoală pentru scufundători în Egipt. Marţi, acesta scria pe Facebook că a participat la şapte misiuni de scufundări în nouă zile, cumulând în total 63 de ore în peşterile Tham Luang.

Ieri părinții și-au putut vedea copiii pentu prima dată, doar prin peretele de sticlă. Vezi video!

Mesajul Maiei Sandu de Ziua Profesorului

Președintele Maia Sandu a venit cu mesaj adresat tuturor dascălilor cu ocazia Zilei Profesorului, marcată în data de 5 octombrie, informează unica.md.

”Dragi profesori, la mulți ani! Pe umerii voștri stă, la drept vorbind, viitorul Moldovei – viitorii medici, ingineri, economiști, artiști, brutari, viitorii profesori!

Ca dumneavoastră să puteți crește acest viitor, noi, statul, comunitatea și părinții, trebuie să fim alături de voi în prezent. Să vă oferim venituri pe merit, respectul cuvenit și toată colaborarea necesară pentru a ridica un copil.

doresc să intrați cu dragoste și răbdare în clasă. De dragostea pe care o simt elevii, de disciplina de lucru pe care le-o insuflați și valorile democratice pe care le transmiteți depinde ce fel de generație creștem.

Dragi educatori, învățători, profesori, bibliotecari, directori, psihopedagogi, logopezi, cadre didactice de sprijin, angajați din sistemul educațional din toată Moldova, plecăciunile noastre!”, a scris președintele într-o postare.

Numărul de profesori a scăzut cu 3.000 în ultimii trei ani

Numărul cadrelor didactice care activează în sistemul de învățământ a scăzut în ultimii trei ani cu mai bine de 3.000. În anul de studii 2023-2024, în Moldova activau 45.800 de profesori, dintre care 86% femei și 14% bărbați, asta pe când în 2018-2019 numărul pedagogilor depășea 49.000, scrie safenews.md.

Salariul mediu brut al unui profesor a fost, în anul trecut, de 12.094, ceea ce înseamnă circa 98% față de câștigul mediu pe economie, arată datele Biroului Național de Statistică.

Cei mai mulți pedagogi sunt în învățământul primar și secundar general – circa 57%, urmat de domeniul de educație timpurie – 27,4%, învățământul superior – 8% și cel profesional tehnic – 7,8%.

În instituțiile de învățământ primar și secundar general, cei mai mulți profesori, – 1.600,  predau limba și literatura română, 2.500 – limbile străine, 1.700 – predau matematica, 1.300 – istoria și 1.100– limba și literatura rusă.

Lemne transportate ilegal în microbuze

În zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Leova au fost înregistrate trei cazuri de transport ilegal de lemne, în care cetățeni moldoveni transportau masă lemnoasă fără documente justificative. În total, în trei microbuze se aflau 11 m³ de lemn. Cazurile au avut loc în ultimele 48 de ore, pe direcția localității de frontieră Tochile-Răducani, raionul Leova, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În primul caz vizează doi locuitori ai satului Lozova, raionul Strășeni, cu vârste de 30 și 31 de ani. Aceștia au fost șoferii a două microbuze încărcate cu 6 m³ de masă lemnoasă din ștejar. Tinerii nu au putut prezenta niciun document de proveniență pentru lemnul transportat.

Într-un alt incident, pe traseul dintre localitățile Tomai și Cupcui, o echipă mixtă formată din polițiști de frontieră, reprezentanți ai Serviciului Vânătoresc și Piscicol, precum și cei din Inspectoratul de Protecția Mediului, a oprit un microbuz condus de un locuitor din Hâncești. În vehiculul acestuia erau găsiți 5 m³ de lemn tare despicat, tot fără acte de proveniență.

Conform legislației în vigoare, microbuzele încărcate cu lemne au fost indisponibilizate și transmise Inspectoratului Ecologic Leova și Inspectoratului de Protecția Mediului. Cercetările continuă.

Momentul în care un copil este salvat, după ce a căzut de la etajul șapte. Video
Articolul anterior
Adriana Ochișanu a slăbit 10 kg în două luni. Află și tu cum a reușit!
Articolul următor