Compania care deține concursul de frumusețe „Miss Universe”, cu o istorie care se întinde pe zeci de ani, și-a declarat falimentul. Directorul său executiv, Anne Jakapong Jakrajutatip, este o femeie transsexuală, iar achiziţia a intervenit în momentul în care concursul a devenit mai incluziv.
Proprietarul thailandez al concursului Miss Universe, care a făcut parte din imperiul de afaceri al fostului preşedinte american Donald Trump, şi-a declarat falimentul la un an după ce a achiziţionat afacerea pentru 20 de milioane de dolari.
Astfel, JKN Global Group a declarat că va încerca să rezolve o „problemă de lichiditate”.
Se pare că firma s-a încărcat cu datorii pe care acum încearcă să le restructureze.
„Compania îşi poate continua activitatea în timp ce se află sub planul de reabilitare”, a mai transmis JKN.
Finanţarea pentru această afacere a fost obţinută prin obligaţiuni, dar firma a ratat un termen până la care trebuia să ramburseze 12 milioane de dolari, care a expirat la 1 septembrie.
De asemenea, în ultimul an, preţul acţiunilor JKN a scăzut cu peste 80%.
În continuare, instanţa pentru falimente din Thailanda a stabilit data audierii pentru cererea de reabilitare a afacerii la 29 ianuarie.
Începând din acest an, Miss Universe le-a permis mamelor şi femeilor căsătorite să participe la concurs.
Totodată, concursul va include cel puţin două femei transsexuale, după ce Marina Machete a devenit prima femeie transsexuală care a câştigat Miss Portugalia, iar Rikkie Valerie Kolle a fost încoronată Miss Olanda, în luna iulie.
Organizaţia Miss Universe a fost deţinută în coproprietate de Donald Trump, din 1996 până în 2015, însă fostul preşedinte american a vândut compania după ce doi parteneri de televiziune au spus că nu vor transmite concursul, din cauza comentariilor făcute de el despre imigranţii ilegali.
În contextul intrării în faliment, deocamdată nu este clar ce se va întâmpla cu concursul „Miss Universe”, potrivit BBC și antena3.ro.
România și Bulgaria se pot alătura pe deplin spațiului Schengen în ianuarie 2025
România și Bulgaria se pot alătura pe deplin spațiului Schengen de liberă circulație din ianuarie 2025, a declarat vineri ministrul de interne ungar, Sandor Pinter, care a adăugat că decizia finală va fi luată la reuniunea miniștrilor de interne ai UE din 11 decembrie, informează Reuters.
Pinter a anunțat că un pachet de măsuri de securitate va fi prezentat la reuniunea miniștrilor de interne din UE din 11 decembrie, între care aranjamente pentru cel puțin 100 de polițiști de frontieră pentru a proteja granița dintre Turcia și Bulgaria.
România și Bulgaria se află pe rute majore pentru comerțul ilegal cu arme și droguri, precum și pentru traficul de persoane, dar Comisia Europeană a declarat, după o investigație amănunțită, că cele două țări au îndeplinit toate cerințele Schengen.
România a descris opoziția Austriei ca fiind nejustificată, citând date de la agenția de frontieră Frontex care arată că migranții ilegali au intrat în UE în principal din Balcanii de Vest, nu din România.
Gata cu restricțiile de acces în terminalul Aeroportului Internațional Chișinău
Începând cu data de 23 noiembrie 2024, ora 08.00, restricțiile de acces în terminalul Aeroportului Internațional Chișinău vor fi eliminate complet. Această decizie a fost luată de Grupul managerial de risc, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
”Accesul în terminalul Aeroportului Internațional Chișinău va fi permis tuturor persoanelor, fie că sunteți pasageri, fie că doriți să întâmpinați sau să petreceți pe cineva drag.
Vă mulțumim pentru înțelegere și cooperare. Securitatea și siguranța fiecărui participant la traficul transfrontalier sunt priorități absolute.”, anunță Aeroportul Internațional Chișinău.
Republica Moldova, obligată să plătească despăgubiri într-un dosar pierdut la CtEDO
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat hotărârea în cauza Durlescu v. Republica Moldova. Cauza se referă la casarea unei încheieri pronunțate în favoarea reclamantului, ca urmare a unui recurs introdus tardiv de către persoane terțe, scrie bizlaw.md.
Potrivit circumstanțelor cauzei, la 24 noiembrie 2009, Judecătoria Ciocana, mun. Chișinău a pronunțat o încheiere prin care a confirmat tranzacția judiciară dintre reclamant și societatea I. În conformitate cu această tranzacție, societatea I. a recunoscut creanțele reclamantului față de ea și s-a angajat să-i plătească, începând cu 1 decembrie 2009 și până la 31 decembrie 2011, sumele de 30.481 de lei și 469.315 dolari. Dispozitivul încheierii preciza posibilitatea de a fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la data pronunțării.
La 8 iunie 2011, Curtea de Apel Chișinău a admis recursul formulat la 19 mai 2011 de către două persoane fizice, V.T. și A.T., în calitate de asociați și membri ai comitetului de audit al societății I., și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond. Decizia instanței de recurs era definitivă.
În urma reexaminării cauzei, ulterior depunerii de către reclamant a cererii la Curte, prin hotărârea din 22 septembrie 2014 a Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău, devenită definitivă, pretențiile reclamantului cu privire la recunoașterea și plata creanței sale au fost admise în totalitate.
În decembrie 2015, executorul judecătoresc a inițiat procedura de executare silită a acestei hotărâri. Potrivit ultimelor concluzii ale reclamantului în fața Curții, puțin mai mult de jumătate din sumă era încă neachitată, aceasta ridicându-se la 3.391.503 de lei.
Invocând Articolul 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul s-a plâns de faptul că Curtea de Apel Chișinău a admis, fără nicio justificare, un recurs tardiv împotriva unei încheieri favorabile lui, introdus de către persoane care nu erau îndreptățite să o facă, aducând astfel atingere principiului securității raporturilor juridice.
În fața Curții, Guvernul a susținut că reclamantul ascunsese anumite informații referitoare la evoluția cauzei la nivel național și că cererea ar fi trebuit respinsă ca abuzivă, în conformitate cu prevederile Articolului 35 § 3 (a) din Convenție. Totodată, Guvernul a ridicat obiecția potrivit căreia reclamantul și-ar fi pierdut calitatea de victimă, având în vedere faptul că, după introducerea cererii la Curte și în urma reexaminării interne a cauzei, el obținuse o nouă hotărâre favorabilă. În replică, reclamantul a susținut că informase în mod corespunzător Curtea cu privire la evoluția procedurii interne. Referitor la cea de-a doua obiecție a Guvernului, reclamantul a recunoscut că, odată cu adoptarea hotărârii din 22 septembrie 2014, pretențiile sale împotriva societății I. fuseseră admise în întregime. Cu toate acestea, el a insistat asupra faptului că autoritățile naționale nu au remediat pretinsele încălcări ale Articolului 6 din Convenție și ale Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care rezultă din anularea încheierii definitive din 24 noiembrie 2009, pronunțate în favoarea sa.
Cu referire la prima obiecție privind admisibilitatea cererii invocate de către Guvern, Curtea a considerat că nu a fost stabilită intenția reclamantului de a o induce în eroare. Ea a notat că, prin scrisoarea din 20 noiembrie 2017, reclamantul a informat-o cu privire la deciziile interne ulterioare adoptate în prezenta cauză. Prin urmare, obiecția Guvernului privind introducerea unei cereri abuzive a fost respinsă.
De asemenea, Curtea a menționat că nicio autoritate națională nu a constatat, cel puțin în fond, o încălcare a Articolului 6 § 1 din Convenție și a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție din cauza casării ilegale a încheierii definitive din 24 noiembrie 2009, pronunțate în favoarea reclamantului. În plus, reclamantul nu a obținut nicio despăgubire pentru pretinsele încălcări. Prin urmare, și obiecția Guvernului privind pierderea de către reclamant a calității de victimă a fost respinsă.
Cu referire la fondul plângerii reclamantului, Curtea a constatat că, având în vedere casarea de către Curtea de Apel Chișinău a încheierii din 24 noiembrie 2009 în urma unui recurs depus la 19 mai 2011, i.e. după mai mult de șaptesprezece luni de la data pronunțării acesteia, fără ca instanța să se fi pronunțat cu privire la respectarea termenului legal de introducere a acestei căi de atac și, în special, fără a preciza dacă această cale de atac nu este tardivă sau dacă intenționa să acorde o derogare de la acest termen, a avut loc o încălcare a Articolului 6 § 1 din Convenție.
Având în vedere constatarea încălcării Articolului 6 din Convenție, Curtea a considerat că nu este necesar să examineze plângerea reclamantului în baza aceluiași Articol, privind depunerea cererii de către persoane care nu aveau dreptul să participe la proces.
De asemenea, Curtea a constatat încălcarea dreptului de proprietate al reclamantului în temeiul Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reiterând jurisprudența sa constantă în materie, conform căreia anularea unei hotărâri definitive în baza căreia a fost recunoscută o creanță și, prin urmare, un ”bun”, fără nicio explicație cu privire la motivele acestei anulări, constituie o încălcare a respectivei prevederi.
Curtea a acordat reclamantului 2.000 de euro pentru prejudiciul moral și 1.500 de euro pentru costuri și cheltuieli.
Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova.
