Concert de Crăciun, pe scena din scuarul Palatului Național

De Crăciun, pe 7 ianuarie, pe scena amenajată în scuarul Palatului Național, toată ziua vor evolua formații folclorice, iar seara va avea loc un recital cu participarea Ansamblului Etnofolcloric „Plăieșii”, Ansamblului Crenguța de Iederă, trupei Via Daca și interpreților Tatiana Turtureanu, Stela Botez, Maria Iliuț, transmite IPN.

Sărbătoarea va începe la ora 10.00. Pe scena Târgului de Crăciun vor evolua formația folclorică „Șezătoarea” din orașul Criuleni  și formația folclorică „Răzășeana” din satul Drăsliceni. De asemenea, vizitatorii se vor bucura de interpretarea ansamblului de cântece și dansuri poloneze de la Casa de Cultură Glodeni „Styrczanskie Dzwoneczki”. Programul va fi continuat de formația folclorică din satul Bulboaca, Anenii Noi, și formația folclorică „Dor de Basarabie”din satul Roșcani, Anenii Noi.

A doua zi de Crăciun, în scuarul Palatului Național, de la ora 12.00, vor evolua orchestra de muzică populară „Rapsozii Cimișliei” și formația folclorică „Busuioc moldovenesc”. De la ora 17.00, publicul se va bucura de interpretarea Fanfarei Poliției de Frontieră, iar de la ora 18.00, va avea loc un recital de Cristofor Aldea-Teodorovici Band.

În ultima zi a Târgului de Crăciun, pe 9 ianuarie, vizitatorii se vor putea bucura, de la ora 13.00, de evoluarea colectivelor populare „Mugurașii”, „Teiuș”, „Cusărenii”, „Vatra Satului” și „Busuiocul”, toate din Ocnița. La ora 18.00, pe scenă vor urca Nadia Trohin și Cătălin Josan, iar la ora 22.00 porțile Târgului de Crăciun se vor închide.

Primăria din Bălți a redus programul de lucru pentru economisirea energiei electrice

Primăria municipiului Bălți a decis să modifice programul de lucru al angajaților pentru a reducere consumul de energie electrică în contextul stării de urgență, scrie IPN.

Potrivit unei dispoziții semnate de primarul Alexandr Petkov pe 13 ianuarie 2025, noul program intră în vigoare imediat și stabilește un interval orar fix, între 08:00 și 16:30, cu o pauză de masă de 30 de minute, între 12:00 și 12:30.Decizia vine ca răspuns la recomandările Comisiei pentru Situații Excepționale, din 27 decembrie 2024, prin care au solicitat autorităților publice să adopte măsuri pentru economisirea resurselor energetice.Primăria a suspendat, de asemenea, toate graficele individuale de lucru stabilite anterior.Autoritățile locale mulțumesc cetățenilor pentru înțelegere și colaborare în această perioadă, subliniind că măsurile adoptate au scopul de a sprijini funcționarea eficientă a instituției în condiții dificile.Primarul a subliniat că măsura este temporară și adaptată situației excepționale.

Crește consumul de energie: Astăzi a constituit cu 18% mai mult decât ieri

Energocom estimează pentru astăzi o creștere cu 18% a consumului de energie electrică pe malul drept al Nistrului, în comparație cu ziua de duminică, transmite IPN.

Cifra este mai mare și decât lunea trecută, cu 2%.

Energocom informează că a rezervat capacitatea comercială necesară la hotarul cu România, pentru a suplimenta cererea internă de electricitate cu importuri.Astfel, pentru data de 13 ianuarie, Republica Moldova își va asigura necesarul de energie electrică de la centralele de termoficare din Chișinău și Bălți, de la instalațiile locale de energie regenerabilă, precum și cu electricitatea importată, pe bază de contracte bilaterale și de pe bursă, notează sursa.

Republica Moldova va apela marți la energie de urgență, în intervalul 16:00-19:00

Pentru 14 ianuarie se planifică un consum de energie electrică pe malul drept al râului Nistru similar cu cel din data de 13 ianuarie. Din cauza limitei de capacitate a interconexiunii cu România (cumulat pe Piața pentru ziua următoare și pe Piața intrazilnică) nu a fost posibilă rezervarea integrală a capacității, anunță Energocom, citat de IPN.

Prin urmare, în intervalul orelor 16:00-19:00, pentru a-și acoperi prognozele de consum, Republica Moldova va apela la energie de urgență.„Pentru a nu avea deconectări de energie, operatorul de transport Moldelectrica va solicita de la operatorul de transport din România Transelectrica energie ca să poată să fie acoperit necesarul de consum. Deconectări nu vom avea”, a precizat pentru IPN consilierul directorului Energocom, Victor Bînzari.Cetățenii sunt îndemnați să reducă consumul de energia electrică pentru a putea micșora presiunea pe întreg sistemul.Potrivit Energocom, restul electricității necesare pentru data de 14 ianuarie va fi livrată de centralele de termoficare din Chișinău și Bălți, de centralele de energie regenerabilă, precum și suplimentată cu energia importantă, atât în baza contractelor bilaterale, cât și de pe bursă.

Programul acțiunilor și manifestărilor cultural-artistice, în perioada 5 ianuarie – 15 ianuarie 2022, dedicate sărbătorilor de iarnă
Articolul anterior
Michelle şi Barack Obama, altfel decât îi ştie lumea. În urarea de Anul Nou au arătat mai cool
Articolul următor