Construcția clădirii de lux Moldovagaz, de la Voronin la Andronachi. Investigație

Timp de aproape 20 de ani, mai exact din 2001 până în 2018, toate guvernările R. Moldova au stors pe căi ilicite milioane de lei din construcția noului edificiu al SA „Moldovagaz” de pe strada Pușkin 64, din Chișinău, care ar fi costat aproape 600 de milioane de lei, conform evidenței contabile a întreprinderii.

Casa boierilor: Construcția clădirii Moldovagaz – de la Voronin la Andronachi

Până în 2018, toți șefii companiei moldo-ruse au solicitat de la ANRE să introducă aceste cheltuieli în tariful la gaze pentru consumatorii finali, transmite Jurnal.md

Infracțiunea nu a ieșit la iveală „mulțumită” unui fost procuror de la PCCOCS, care a ascuns toate documentele în favoarea acuzării. Despre povestea acestei clădiri, Jurnal.md a realizat filmul „Jaful de pe Bâc sau casa boierilor țării”.

În mare parte, lucrările de construcție a noii clădiri a „Moldovagaz” s-au desfășurat fără un antreprenor general sau sub conducerea lui Gheorghe Andronachi, moșul controversatului Vladimir Andronachi, anunțat astăzi în căutare, fiind acuzat în dosarele „Frauda bancară” și „Metalferos”.

Astfel, toți participanții la licitații erau puși în situația de a-și găsi pile la compania-beneficiar. Pentru a câștiga o licitație, aceștia erau nevoiți să împartă sume importante din costul proiectului cu șefii companiei sau unii politicieni care aveau influență asupra conducerii „Moldovagaz”. Schemele ilegale erau trecute cu vederea de procurorii din toate guvernările. Mai mult, în cele din urmă, un vestit procuror subordonat PD a ascuns timp de șase ani toate documentele cu privire la construcția acestei clădiri.

Fiind întrebați despre documentele în cauză, responsabilii de la „Moldovagaz” declarau până recent că acestea le-au fost sustrase de CNA sau au fost arse în urma unui incendiu, sau au fost deteriorate în urma unei inundații și nu se știe cum au dispărut. Însă acum două luni, PCCOCS a descoperit locul unde aceste acte erau ascunse și le-a ridicat, continuând dosarele penale suspendate anterior.Publicitate

Șeful unei întreprinderi, care a instalat în noua clădire sistemele de inginerie, relatează în detalii în acest film despre schemele ilicite prin care a fost impus să plătească 12 milioane de lei unor politicieni, inclusiv lui Igor Dodon, și șefilor de la „Moldovagaz” drept mulțumire pentru câștigul la licitație.

În același film, se vorbește și despre alte companii apropiate de Plahotniuc care au participat la aceste lucrări. Experții susțin că cifra uriașă cheltuită pentru construcția acestei clădiri va fi oricum inclusă, mai devreme sau mai târziu, în tariful pentru consumatorii finali.

În prezent, Parlamentul a obligat printr-o lege Curtea de Conturi să efectueze primul audit la „Moldovagaz”, care urmează să fie încheiat până la sfârșitul lui neoiembrie. Din anul 2000 până acum, au fost pornite numeroase astfel de controale, dar niciunul nu a fost scos la bun sfârșit.

În același film, puteți afla detalii despre motivele din care procurorii și auditorii Curții de Conturi au protejat ilegalitățile de la „Moldovagaz” și de fiecare dată le-au trecut cu vederea. Continuare pe www.jurnal.md.

Doar două zile rămase pentru înregistrarea în programul de compensații la energie

Consumatorii casnici care doresc să beneficieze de compensații pentru energia consumată în sezonul rece 2024-2025 mai au doar câteva zile pentru a se înregistra în sistemul guvernamental „Ajutor la contor”, scrie agrotv.md.

Termenul limită pentru depunerea cererilor este 28 noiembrie, iar cei care nu se înscriu până atunci vor putea obține compensațiile doar începând cu luna decembrie. Înscrierea se face pe platforma compensatii.gov.md, iar beneficiarii vor primi ajutoarele sub formă de plată monetară, fie pe cardul social, prin poștă sau direct în cont bancar.

În acest an, guvernul a simplificat procesul prin acordarea compensațiilor sub formă de bani, iar suma alocată fiecărei gospodării va fi calculată în funcție de venitul, numărul de membri și statutul acestora. Astfel, persoanele vulnerabile, precum copiii, pensionarii sau persoanele cu dizabilități, vor beneficia de un ajutor suplimentar. Ministerul Muncii și Protecției Sociale a subliniat importanța unui sistem personalizat care să sprijine eficient gospodăriile cele mai afectate de costurile energetice.

De asemenea, autoritățile au implementat măsuri de verificare mai stricte, prin utilizarea unor baze de date integrate cu instituțiile statului, pentru a calcula exact nevoile fiecărei familii. Cei care nu au acces la internet pot depune cererea cu ajutorul asistenților sociali sau al echipelor mobile din zonele cu mulți solicitanți. În cazul în care nu reușiți să vă înregistrați până pe 28 noiembrie, nu veți putea beneficia de compensații retroactiv.

Scrisori false de la „Moldovagaz” pe emailurile consumatorilor

În ultimele zile, la adresele de e-mail ale mai multor consumatori ai SA „Moldovagaz” au parvenit scrisori electronice, pretins din numele întreprinderii, conținând informații false despre sume facturate, precum și un link de plată activ. Efectuând clic pe acest link, consumatorul este redirecționat la o adresă falsă în internet, unde i se cere să introducă datele sale bancare, scrie oficial.md.

Administrația SA „Moldovagaz” îndeamnă consumatorii să nu întreprindă sub nicio formă astfel acțiuni, din considerentul că acestea pot duce la furtul de bani din contul consumatorului de către escroci. Facturile efective de plată sunt expediate de companie ca imagine grafică atașată, și nu conțin linkuri active.

Astfel, consumatorii sunt rugați să verifice adresa emitentă, în cazul de fața aceste mesaje au parvenit de la adresa sxcxczew@elkalsioalzxczs.quantum-werbetechnik.de. Totodată, mesajele de la SA ”Moldovagaz” vin doar de pe adrese cu numele de domen @moldovagaz.md, sau @mgaz.md

Serviciul de securitate corporativă al SA „Moldovagaz” va contacta organele de drept cu o adresare corespunzătoare.

Icoană de argint din secolul XVIII și alte mărfuri în valoare de sute de mii de lei, aduse prin contrabandă din Italia

Funcționarii postului vamal Sculeni, în colaborare cu polițiștii de frontieră, au identificat ieri, 25 noiembrie 2024, un lot semnificativ de mărfuri nedeclarate, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

La control, pe sensul de intrare în țară, s-a prezentat un microbuz de model Mercedes-Benz Sprinter, condus de un cetățean moldovean în vârstă de 26 de ani, care transporta pasageri și bagaje neînsoțite din Italia.

La întrebările funcționarilor vamali, atât șoferul, cât și pasagerii au declarat că transportă doar bunuri personale. Cu toate acestea, în cadrul unui control fizic detaliat al vehiculului și al bagajelor, au fost depistate bunuri nedeclarate, inclusiv: o icoană, presupus a fi din argint și datând din secolul XVIII, produse alimentare (cafea, salam, cașcaval) în cantități comerciale și electrocasnice.

Valoarea lotului de mărfuri este estimată preliminar la câteva sute de mii de lei. Specialiștii urmează să stabilească cu exactitate valoarea și autenticitatea bunurilor ridicate.

Șoferul riscă sancțiuni pentru nedeclararea mărfurilor, iar bunurile ridicate sunt pasibile de confiscare, conform legislației în vigoare.

Serviciul Vamal reamintește cetățenilor importanța respectării regulilor privind declararea bunurilor la frontieră, în spiritul integrității și siguranței vamale.

Ministrul muncii și protecției sociale: 60% din populație va primi compensația maximă la energie
Articolul anterior
Băiatul de 11 ani cu autism, care l-a întrecut pe Albert Einstein și Stephen Hawking
Articolul următor