Haider, băiatul de șase ani din Afganistan care a căzut marți într-un puț adânc de 25 de metri, a murit, informează BBC.
Salvatorii au reușit să-l scoată vineri după-amiază pe Haider din puț, după ce au lucrat fără oprire, dar un jurnalist local a declarat pentru BBC că băiatul nu respira și nu a răspuns manevrelor de resuscitare.
Potrivit echipelor de salvatori, din puț nu se mai auzise niciun sunet de joi. Starea copilului s-a deteriorat treptat, începând de marți.
Haider căzuse marți în puțul din satul Shokak, provincia Zabul, și rămăsese înțepenit într-o zonă îngustă, la 10 metri adâncime. Puțul are 25 de metri adâncime, a relatat AFP. Copilul era blocat în jurul brâului, dar își putea mișca mâinile și partea superioară a trupului.
Salvatorii au început să sape un șanț în pământ pentru a ajunge la copil și joi au anunțat că sunt aproape de el.
„Cu mare durere, tânărul Haidar s-a despărțit de noi pentru totdeauna”, a scrie pe Twitter Anas Haqqani, consilier al ministrului de Interne taliban.
Întâmplarea a avut loc la mai puțin de două săptămâni de la un caz asemănător petrecut în Maroc, unde un băiat a murit după ce a stat blocat într-un puț timp de patru zile.